Gucci Flora - mirosul suprem de irelevant al unui sampon banal intr-un ambalaj de brand.
Cacharel Scarlett - sapunul prost de casa din oala cu lesie pentru rufe devine parfum.
Emanuel Ungaro Party - un cocktail de note fructate la moda in "no man's land".
Versace Versense - numele corect e Nonsense.
Kenzo Amour Florale - un flanker foarte prost al unui parfum foarte dragut, dotat cu o nota de varf metalica disonanta. Floarea e o brosa de tinichea.
Bvlgari Blv Eau de Parfum II - aproape un non miros, parfumul norilor unde totul e prea rarefiat sa mai simti ceva.
Chantal Thomass Osez-moi! - un exces de note dulci si lipicioase pe lenjeria doamnei Chantal, foarte la moda in decada precedenta.
Kenzo Eau de Fleur de Prunier - Imi place ideea dar parfumul este prea subtirel, florile au fost luate de vant si am ramas cu mirosul samponului de par.
Lubin Gin Fizz -o reformulare anosta pentru un miros de apa proaspata si citronada .
Kenzo L’Eau Par Kenzo Eau Indigo - in lumea indigo soarele apus si notele se ratacesc confuz.
Lancome Hypnôse Senses - miroase agreabil doar ca ideile sunt imprumutate prea evident de la 2 parfumuri arhicunoscute (Lancôme este H&M al parfumurilor mai nou).
Citeste si Topul parfumurilor excelente lansate in 2009.
In categoria indiferente insa agreabile (dar nu revelatii si nu catastrofale) intra:
Diptyque L’Eau de Tarocco - un foarte agreabil asamblaj de citrice si floare de portocal.
Lacoste Challenge - un masculin conventional, lemnos, senzual, puternic.
Parfum d’Empire 3 Fleurs - o nota violenta disonanta de flori albe si verzi in spiritul Tendre Poison.
Etat Libre d’Orange Fat Electrician - lacramioare peste bicepsi de vetiver.
Christian Dior Escale a Pondichery - ghimbir à la Hermès.
Diesel Only The Brave - un masculin macho, proaspat, metalic, lemnos intr-un flacon pumn prea gingas pentru concept.
Rochas Eau Sensuelle - fructat, lejer si vag oriental insa comun.
Zadig & Voltaire Tome 1 La Pureté - o minunata senzatie de casmir, mosc laptos si santal.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
