Drama Banatului este ca nu face parte nici din Ungaria, nici din Austria si nici din Romania. Dispretuieste capitala si orasul este pe nicaieri - economic si cultural. Locuitorii sunt pasnici si introvertiti iar aceste elemente de psihologie sociala se contureaza cel mai bine in obsesia gardului sau arta imprejmuirii. Totul capata garduri in Timisoara, de la terasele marunte pina la case si parcuri intr-o constanta teama de libertate si spatiu. Gardurile alese de oameni sunt un element interesant pentru psihologia lor. Nu sunt nici functionale dar nici o decizie estetica. E un gard care trebuie sa arate a GARD. Sa ingradeasca vizual. Oamenii au fost obisnuiti cu blocurile mici (apartamente mai mici ca la Bucuresti) si sentimentul cutiei este profund inradacinat. Orice spatiu prea mare privat sau public va fi repede impartit, partitionat, ingradit, delimitat. O axa vizuala de cativa km ca cea Champs Elysées - Luvru sau cea de la Versailles starnesc frica. Frica de libertate si de viziune.
Si cum spatiul care devine mic iar arta miniaturala nu sunt altceva decat uvertura la kitsch exemplele din oras abunda.
In anii 90 au aparut primele palate tiganesti construite tacit sub obladuirea Primariei intr-un stil derivat din arhitectura eclectica de pe Coasta de Azur. Au fost foarte comentate si infierate estetic. Dar ele sunt exemple timide fata de ceea ce se intimpla azi. Timisoara este un potpourri de arhitectura moderna proasta punctata de exemple terifiante.
Un exemplu recent este realizarea unui parc public - un Stonehenge autohton. O replica miniaturala a complexului neolitic din Anglia ... pe malul raului Bega.
Asa cum nu exista plan urbanistic general in TM, nu exista nici viziune, nici stil si nici cea mai vaga urma de gust estetic.
Acest parc, situat linga uzina de apa este un mister pentru mine.
Incet dar sigur se incetateneste ideea gustului mediocru, al absurdului si al grotescului. Daca mai exista persoane care au dubii asupra propriilor preferinte estetice sau lipsei de cultura, ultimele realizari din oras nu fac decat sa stearga orice urma.
Cei care au construit kitschuri in anii 90 aveau cel putin scuza lipsei totale de educatie. Primaria impachetata in diplome de toate felurile ce scuza are dpdv cultural?Dar acest gust romanesc dubios ne arata un alt adevar terifiant - Brancusi este apreciat in RO nu pentru ceea ce a facut ci pentru ca a fost confirmat in strainatate. Arta lui e prea simpla pentru gustul romanesc si nu ar fi castigat azi vreun proiect la o primarie.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
