Atat barocul austriac cat si stilul 1900 vienez se caracterizeaza printr-un deosebit control de proportie si detaliu in care excesele formale teatrale italiene sau franceze sunt imblanzite cu precizie intr-o armonie domolita. Dar arta nu se transmite prin ADN iar exemplul cel mai bun si trist l-am experimentat acum in Timisoara unde orasul se umple de dezastre. Peste noapte au aparut o serie de investitii publice a caror singura ratiune de a trai este dezmatul pe banul public. S-au facut o serie de interventii urbane scumpe si urate.
O analiza in detaliu a acestor interventii ne arata dincolo de aspectul economic fine elemente de psihologie a administratiei. Arta tradeaza mereu pe cel care o comanda si mai ales ... pe cel care o gusta.
Ultima moda in orasul de pe Bega se numesc statuile / busturile comemorative. Brusc, o serie de personalitati, relevante dar si complet irelevante au primit busturi care au umplut orasul. Unele sculpturi sunt frumoase, cateva sunt hidoase. Dar lipsa de educatie estetica s-a manifestat in plenitudinea ei prin amplasarea urbana a obiectelor reusind in mod gratios incalcarea tuturor regulilor elementare de compozitie pe care niciunul din decidenti nu o poseda intrucat educatia plastica nu s-a studiat in scolile elementare iar experienta estetica personala nu a depasit cadrul comunelor banatene.
Parcul Central este locul ororii si daca acum sute de ani se afla acolo un cimitir, in 2009 istoria si-a reluat revansa. Statuile de bronz sunt plasate pe socluri negre asemenea numeroaselor elemente mortuare din cimitirele orasului. Soclul negru stralucitor de scump in exterior este cu siguranta o inventie timisoreana. Busturile sunt plasate pe socluri infinit de mici raportat la dimensiunea lor dar si fata de trecator. Se creeaza o senzatie de familiaritate total gresita. Amplasarea unui set intr-o parcela din parc delimiteaza un spatiu care face ca terenul mic sa para si mai mic. Vizual, busturile amplasate pe laturile unui dreptunghi se ciocnesc, spatiul e coplesit, nu respira.
Mai incolo pe alee, cate doua sunt plasate la 45 de grade pe axa lunga a parcului. Automat se creeaza un focar care tinteste spre o banca. Greseala capitala de amplasare! Daca era un Cupidon sau orice simbol al amorului as fi inteles - asa cele doua busturi hâde privesc la cuplurile care nu se mai aseaza pe acea banca.
Statuile la 45 de grade pe o axa majora distantate la 1 metru sunt o alta inventie timisoreana. Nicaieri nu se plaseaza asa.
Aceasta alee a personalitatilor are in plan 20 de busturi si este oribila desi doar 7 s-au inaugurat. Nimeni din cei cu putere de decizie nu a vizitat vreodata vreun parc de arhitectura clasica si nu are o minima educatie estetica. Gusturile in materie de arhitectura s-au format la ruga banateana in timp ce amenajarea peisagera a edililor e derivata din aranjarea ghivecelor in apartamentul de bloc.
O idee buna compromisa prin lipsa de gust si dorinta de afisare - cultura se face subtil si nu prin forta iar numarul extrem de mare al "personalitatilor" mi se pare deplasat. Primaria vrea sa repare ceea ce a ratat in ultimii 20 de ani - transformarea prin cumetrie a cladirilor istorice din centrul orasului in palate tiganesti.
Alte exemple de alei ale personalitatilor sunt vizibile si in alte orase din tara - se poate si mai rau. Din pacate e doar retorica si nu aprecierea / salvarea trecutului unui oras.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
