A fost odata cosmetica romaneasca. Cam asa s-ar traduce actuala din Romania unde odinioara se cercetau si brevetau creme si produse de corp. Azi, la 20 de ani dupa 1989, industria cosmetica autohtona este mai degraba o amintire la fel ca multe alte sectoare industriale unde Romania s-a transformat din producator in importator (si devorator de branduri straine). Impreuna cu Jurnalul National am scris un material despre cosmeticele romanesti de odinioara - material exclusiv cu informatii care sunt relevate pentru prima data in Romania dupa 1989. "Cremele erau extrem de bune, beneficiind de numeroase «descoperiri», ingrediente noi 100% româneşt. E bine de ştiut un lucru despre parfumurile şi cosmeticele româneşti – o parte erau create local, iar pentru altele, concentratele erau cumpărate din Occident, existând încă din anii ’70 contacte cu firme mari precum Givaudan, Dragoco, H&R. Graţie contactelor cu aceste firme din Elveţia sau Germania, unii specialişti români au putut face stagii în străinătate şi să aducă know-how în ţară. Adevărata inovaţie românească stătea în cosmetice (de la creme la şampoane şi vopsele de păr). Numeroase brevete sau cercetări din domeniul medical au fost transpuse în linii cosmetice din care nici una nu mai există azi – biostimulatori, cătină, spânz, nămol, lichid amniotic, ulei de nurcă, săpunariţă, castan, veronică, extracte biologic active de alge marine sau chiar produse cosmetice anticelulitice (în 1980)."
E bine de stiut ca inainte de 1989 blocul de est, desi probabil deficitar la calitatea grafica, nu a fost strain de cercetarea cosmetica. Dimpotriva! In cateva tari existau Institute de cosmetica (cercetare) si inca din anii 70 existau congrese internationale in Polonia, Cehia, URSS si chiar Bulgaria. Existau partenariate cu marile firme din domeniu, din Vest. Dar dupa 1989 in toate aceste tari produsele locale au disparut in favoarea celor importate. Colaboratorii de altadata au "cumparat" piata intr-o intentie clara de a transforma aceste tari fie in piata de desfacere, fie folosind mina de lucru foarte ieftina.
In curand detalii despre formula cremei Gerovital. Citeste si articolul din Jurnalul National despre parfumurile romanesti.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Dupa o zi destul de mohorata ieri la targul Who's Next, azi s-a deschis Prêt à Porter Paris toamna iarna 2009-2010. Cu o schimbare de scenografie si amplasare dar mai ales cu o pana de curent dimineata. Sa nu uitam ca suntem in criza si energia trebuie consumata cu grija! Diversele sectiuni ale targului prezinta moda de toate felurile si toate gusturile, adica si pentru cele mai proaste dar si "creatii" reluate din sezoanele precedente. De altfel per ansamblu tirgul ofera o interesanta perspectiva asupra modului de a se imbraca, asupra diverselor mode care coexista la nivel european. Moda evolueaza la diverse viteze si astfel poti vedea marci incremenite in anii de gratie 1988, 1995, 1999 sau 2002. Nu sunt reluari, nu e retro, nu e vintage ... ci pur si simplu reflecta momente ale istoriei recente cand ceasul creativ s-a oprit pentru unele firme. Dar dincolo de aceste considerente generale exista si noutate sau forumul de tendinte, azi structurat in jurul catorva metropole majore (pentru Tokyo exista chiar si o recreere de ambianta olfactiva urbana) respectiv principalele directii in moda sezonului urmator: N&B "une femme écrivain", Abracadabra - "la créature médusante", 2109 "l'antédiluvienne d'avant garde". Le voi detalia intr-un articol viitor. Gamele cromatice tendinte toamna iarna 2009-2010 sunt dispuse pe pereti. Dintre ele mi-a atras atentia nuanta Negru Obama dintr-o tendinta extrem de geometrizanta.
La targ sunt prezente si cateva nume romanesti ca Maria Lucia Hohan sau Ludmila Corlateanu. Mult mai putine decat in alte ocazii.
In paralel, in zona de tendinte era afisata o lista a celor mai influente bloguri de moda si design din lume.
Uimitor, dar dupa ce am vizitat targul, revenirea la Who's Next e mult mai animata...lume, culori, evenimente. Mai putin sumbru (dezolant) decat ieri in timp ce obisnuirea ochiului cu noile culori / forme permite o mai corecta apreciere si identificare a elementelor interesante.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Doresti un stil de viata à la française, un ambient parizian si o garderoba de frantuzoaica? Nimic mai simplu azi cand modul de viata nu mai este ancorat strict geografic. Chiar si accentul sau vorbele de duh à la Voltaire te pot transforma in cel mai mai autentic locuitor al orasului de pe Sena iar cei din preajma vor jura ca ai trait 15 ani in Saint-Germain si ai chiar diploma de Sorbonne. La 1830 vorbeam de bonjuristi si sindromul Coana Chirita. Azi e doar o chestiune de detalii pentru a fi autentic! Desi nu mai este demult singura capitala a modei iar aparenta sa este cosmopolita, Parisul rezista tendintelor cu succes iar modul "à la française" continua sa exploateze nestingherit toate cliseele despre Franta, mai ales in materie de lux. Implicit cand spui Franta te gandesti la: mica rochie neagra, parizianca, filozofie, boudoir, Haute Couture, Moulin Rouge, dragoste si Turnul Eiffel, "savoir vivre", extravaganta, si de ce nu, boema artistilor. Nu toate insa au azi o conotatie pozitiva sau puternica pentru a fi asociate constant cu moda.
Material de referinta in istoria costumului si cea a umanitatii, blana a reflectat una din ocupatiile primordiale ale omului (vanatoarea) iar incarcata de valentele simbolice ale animalului ucis sau reprezentat o regasim in culturi ancestrale (de la animism pina la blana preotilor egipteni). In nord insa aceasta blana reflecta si conditiile climatice speciale, de la blana de lup din padurile europene (vezi Scufita Rosie) pina la cele din Tibet si Mongolia. Multe secole caldura a reprezentat un lux. Implicit si asigurarea ei pe timp de iarna in marile domenii senioriale (chiar si cuverturi din blana) sau in trasuri care nu beneficiau de sistemele de incalzire contemporane. Blana nu a fost un simbol de putere pina in secolul XX ci tipul de blana a fost asociat cu luxul. Iepure si oaie pentru cei mai putin avuti (ca in cojoacele populare romanesti), blanuri rare sau exotice pentru cei cu stare. Moda blanurilor (sau nebunia blanurilor) a venit in Europa din Rusia. Si e lesne de inteles de ce. In iernile totale rusesti blana a fost unicul mijloc de supravietuire contra frigului. Nici trupele lui Napoleon si nici cele ale lui Hitler nu au putut invinge iarna ruseasca. Dar acest material care reflecta o functie precisa in tari cu un climat rece a devenit moda acolo unde prima ratiune nu era cea functionala. La Paris la finele veacului al XIX-lea blana, purtata inainte mai ales sub forma de garnitura, devine total look. Altfel spus apar mantouri de blana cu caciuli si manson, purtate in egala masura de femei si barbati. Rand pe rand cate un animal este la moda - hermina, zibelina, vulpe, vizon, maimuta, marmota, astrahan, leopard si numeroase alte. Case mari de blanuri erau Fourrures Max sau Revillon. Intre timp conditiile de viata (si caldura) s-au schimbat, la fel si modul de a se imbraca al oamenilor. In anii 50-60 blana dobandeste un alt statut social si este alaturi de parfumuri unul din primele elemente ale modei pe cale de a se democratiza. In acea perioada nu orice femeie isi permitea Dior mai ales ca moda se schimba in fiecare an. O haina de vizon insa era o investitie sigura pentru multe femei si simbol al unui lux de care nu aveau parte zi de zi. Acest raport dintre blana si femei in acea perioada se regaseste in filmul Fur cu Nicole Kidman despre Diane Arbus. Iata insa ca era post hippie a adus odata cu inspiratia din natura si ideea unui respect al ei pina la religiozitate. In paralel cu hrana naturala, "organica" - bio, au aparut si primele manifestari anti blana, primele boicotari in public. Evident si primele folosiri marketing ale ideii antiblana dar si primele contradictii de morala - succesul brandului Stella McCartney, militant al respectului pentru natura, este in mare parte datorat financiar grupului Gucci din care face parte. Ipocrizie ar spune unii. In acelasi timp apar si alte paradoxuri "teoretice" - cum sa impac ca si consumator ideea de a folosi produse naturale, respectul pentru mediu (deci anti polimeri si fibre sintetice pentru blana artificiala rezultate ale industriei chimice poluante), cel pentru animale plus design/pret sau dilema si mai grea hrana/haina (nu toti sunt vegetarieni). Tot atatea dileme care nu existau in trecutul modei care devin si mai interesante atunci cand discutiile sunt purtate in zone ale globului care nu au blana in traditia lor istorica sau cand valorile unei culturi sunt judecate dupa standardele alteia. Sensibilitatea crescuta a noii generatii fata de acest subiect nu este independenta de 100 de ani cinema, desene animate sau publicitate care au modificat perceptia omului occidental fata de animal pe masura ce cele domestice vin adesea sa umple un gol sufletesc sau sunt membre ale familiei cum nu au fost acum 100 de ani. Blana naturala revine puternic pentru sezonul de toamna iarna 2009-2010 si surpriza, la barbati! Smoking de vizon ras sau smoking de astrahan sunt cateva din piesele spectaculare pe care le-am vazut la Paris cu ocazia recentei saptamani de moda masculina. La Alexis Mabille si Yves Salomon o linie speciala pentru a nu cita deja clasicele Revillon si Rick Owens, in timp ce la femei predomina in spiritul Bobo chic, vestele de iepure sau hainele lungi dublate cu par lung exotic sau o jacheta cu par lung la Sandro. In paralel pielea naturala castiga teren pe podiumurile masculine ale sezonului urmator in alt gen de piese decat cele uzuale. Am vazut-o la Prada, Neil Barett, Gucci, Versace. Si in Romania se produc blanuri dar nimic din ce am vazut nu are calitate ca design si finetea finisajului. Imagine: Louise Cromwell poses in fox furs - 1911 (gatochy), Fourrures Max (gatochy)
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Azi s-a deschis primul targ din seria celor dedicate sezonului toamna iarna 2009-2010 din Paris. Cifrele oficiale publicate de IFM (Institutul Francez al Modei) nu sunt deloc incurajatoare pentru ceea ce se intimpla acum in confectii iar multi si-au exprimat ingrijorarea ca targurile de moda de acum de la Paris au nimerit cum nu se poate mai prost in contextul crizei economice. Cu toate acestea exista speranta ca macar la nivel de comunicare sa se infiripe idei pentru a "relansa" acest sistem. Dar dincolo de discutiile teoretice sau de culise prima zi a targului mi-a aratat cat de grea este situatia acum. In primul rand un numar foarte mic de vizitatori fata de ceilalti ani cand culoarele erau pline. In al doilea rand se pare ca aceasta criza se transmite si la nivel de inspiratie. Toamna 2009-2010 se arata sumbra, mohorata si aparent neinspirata. Dar exista si exceptii sau idei noi pe care le voi detalia in curand, asa cum s-au putut vedea in show-ul de tendinte prezentat acum cateva ore. O lume alienata sub imperiul Vrajitorului din Oz. Criza sau nu, se prefigureaza o paleta de culori si una de forme care definesc deja sezonul urmator. Prima concluzie - a disparut aproape total culoarea, chiar si in streetwear. Sau cel putin a devenit stearsa si in doze mici. A doua concluzie - pentru ca este tot mai frig in Europa, de parca am trai o noua glaciatiune stil Ice Age, blana intra puternic si se "democratizeaza".
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Industria de lux nu era o prioritate pentru mai marii României de dinainte de 1989. Existau doar câteva întreprinderi care se ocupau de producerea parfumurilor, a cremelor, a săpunurilor fine şi a altor produse destinate igienei. Produsele erau văzute ca oricare altele, iar producătorii lor se numeau simplu, întreprinderi, fără a se insista pe ideea de "casă" ori de atelier artizanal. Erau produse parfumuri la Farmec (Cluj), la Miraj (Bucureşti), la Nivea (Braşov). În total sunt peste 150 de parfumuri româneşti şi ape de colonie într-o paletă largă de preţ, de la cele extrem de ieftine până la casetele cadou imitând cristalul. De notat că nu toate ajungeau în «comerţul socialist» al marilor oraşe, iar uneori, pe Litoral, puteau fi cumpărate ediţii speciale. Cele mai bune parfumuri româneşti ale anilor ’80 erau: Eva, Miss Miraj, Idila, Jubileu, Stil. Mai puţin ştiut azi este că, în decursul anilor, cosmeticele româneşti au fost premiate la târguri internaţionale, câştigând adesea medalia de aur, cum este cazul parfumurilor Miss Miraj, Idila sau Miss Otilia. Citeste continuarea articolului "Chanel No. 5 de la magazinul de partid" in care am purtat un dialog cu Jurnalul National pe tema parfumurilor romanesti de odinioara - o discutie in premiera in Romania.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Mai putin de 24 de ore pina la deschiderea targurilor de moda, Who's Next si Prêt à Porter si anul asta ca niciodata am primit documentatia in advance plus un preview al tendintelor. Tema pentru sezonul viitor este “New Generation Cities”cu Tokyo, Rio, Stockholm si Los Angeles, Paris selectate de curatorul de la "Explosion de Modes", Alexandra Senes.
Ceea ce m-a atras deja este zona Tokyo pentru care scent-designerul Kaori Oishi a imaginat diversele locuri ale orasului prin intermediul mirosului. Nakameguro - note lemnoase grele, piele si patciuli Aoyama - marin, floral si note de shiso Jingumae - citrice, yuzu si lemn delicat Sarugakucho - aromatic, pudrat, migdale, mimoza Shimokitazawa - floral, picant, oriental
Uitandu-ma pe site-ul parfumeriei Beautik mi-au sarit in ochi doua mari greseli de vocabular de parfumuri. Intrucat nu exista o adresa mail de contact le voi detalia aici, ocazie buna pentru a ne familiariza cu termenii din parfumerie. Textul in cauza este descrierea recentului parfum relansat de la Lubin, Nuit de Longchamp, pe care l-am descris recent pe blogul in engleza.
"Paciuli, rasina de stejar, vetiverul si laudanumul catifelat daruiesc acestui parfum nota eleganta si nocturna."
Prima greseala - rasina de stejar Nu exista asa ceva in schimb nota din parfum este licheni de stejar (oak moss sau mousse de chêne). Lichenii folosiţi în parfumerie sunt cei de stejar şi cei de copac sau cele 2 specii: Evernia furfuracea şi Usnea barbata. Cresc în zonele central şi sud europene (a existat cultura si in Romania). Din licheni se extrage un rezinoid din care apoi se extrage absolutul cu proprietăţi fixatoare remarcabile în tipul Chypre şi Fougere. Un exemplu clasic - Mitsouko (Guerlain) Asadar licheni de stejar si nu rasina de stejar!
A doua greseala - laudanumul Un parfum care sa contina laudanum este strict interzis in Romania intrucat laudanumul nu este altceva decat tinctura de opiu sau un tip de extract alcoolic continand alcaloizii din mac si extrem de prizat in secolul al XIX-lea, azi tinut intr-un dulap special in farmacie. In schimb parfumul contine labdanum - o oleorezină obţinută din plante ale genului Cistus din aria mediteraneană, nordul Africii, Orientul Mijlociu (Cistus ladanifer). Se extrage cu solvenţi volatili prin fierberea ramurilor, apoi prin macerare cu alcool rezultând 1-2 % ulei eteric. Este foarte important în parfumerie datorită asemănării cu mirosul de ambră. Asadar labdanum si in niciun caz laudanum!
Alte greseli, probabil de tipar sunt patciuli si nu paciuli, cardamom si nu cardamon (numele in latina este Elettaria cardamomum)
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
De o rara frumusete, colectia Chanel a fost dedicata albului si florilor care au invadat podiumul. Materialele se pliaza asemenea petalelor in geometrii neconventionale iar textila devine suprafata tensionata ca in arhitectura moderna, tratata insa la nivel micro. Totul se petrece la nivel de textura care devine acum un fel de hartie (paper tweed) iar modul ei de tratare aminteste vag de tehnicile de pliere din design (vezi noul magazin Yamamoto de pe rue Cambon) la randul lor derivate din origami si arhitectura. La nivel metaforic materialul devine unidimensional iar linia este cea care defineste modelul, asemenea unei lame de inalta precizie. Un nou univers privind spre viitor! Despre parfumul hainelor de hartie si o recenta expozitie am scris in 2008.
Interviu cu Lagerfeld si colectia de pe NYTimes.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Recunosc ca de cateva sezoane m-am plictisit enorm de Giorgio Armani, spre deosebire de anii 90 cand subtilitatea colectiilor sale erau regula. Iata insa ca in acest sezon la couture am ramas fara replica. Inspiratia China si anii 30 vin ca un raspuns de o rara gratie la colectiile experimentale din ultimii ani. Este moderna fara a fi istorica sau etno, cu un grafism impecabil si niste umeri de o proportie uluitor de frumoasa. Daca umerii lati i-am tot regasit in ultimele sezoane la fel ca raporturile angulare sau contracurbele ... iata ca Armani face din acestea o propunere absolut digerabila, lipsita de experiment dar innobilata de gratie (in sezonul precedent Balenciaga a avut cateva piese inspirate de China si imprimeurile ei, dar ideea a ramas undeva pe podium, iar Tom Ford pentru YSL e deja istorie). Evantaiele devin umeri, maneci, mansete sau imprimeuri. Linia umerilor sugereaza forta dar in acelasi timp gratie. Prin efect optic, talia pare mai fina, gatul mai lung. Actuala linie de parfumuri Privé - ONDE - lansata anul trecut ne duce deja in acest Extrem Orient rarefiat, de o rara delicatete a formelor si miresmelor. Pentru a semnala un trend puternic - culorile pale din zona bej si sidef - un parfum special din 2009, lansat deja anul trecut la NY - Beige de Chanel din linia parfumurilor exclusive. imagini: style.com
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Intr-un frig polar saptamana Couture a demarat in Paris intr-o aura de poveste si nostalgie. Prezentarea Dior, linga muzeul Rodin, mai putin spectaculoasa decat in anii precedenti (ca design si atmosfera) a optat pentru finetea culorilor, pentru subtilitate si detaliu. De data aceasta scoala olandeza, culori din tablourile lui Vermeer, si o oarecare modestie asa cum o regasim in Fata cu Perla sau Dantelareasa. Alb asemenea farfuriilor de portelan si laptelui bordat cu detalii albastre ca in vasele Ming. Se pare ca de ceva vreme scoala olandeza tot poposeste la LVMH, acum 2 sezoane aprox si Marc Jacobs a adoptat o tema/cromatica similara. Printre modele regasesc cateva idei din colectiile precedente, simplificate, epurate. Mi-a placut volumetria rochiilor a caror proiectie pe plan orizontal formeaza o trefla, model de altfel "inventat" de Charles James acum cateva decade.
Imagini: style.com
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Spirit, natura, corp, aparenta se imbina perfect in traditia japoneza in care fiecare act este realizat dupa un ritual precis, proiectat in dimensiunea sacra. Confluenta religiilor l-a invatat pe japonez cum sa vietuiasca in puritate, armonie si in acord cu anotimpurile recreand universul natural in propriul mediu, participand in ceremonii precum cea a ceaiului, a tamaiei sau a artei florale. Grija pentru aparenta devine in ritualurile de frumusete ale geishelor simbol pentru o arta vie in care codurile grafice ale machiajului ating paroxismul. Japonia a oferit lumii moderne o noua stare - "Zen attitude", expresie care a invadat de mult timp vocabularul beauty, o atitudine detasata, dar si o meditatie in care postura si suflul sunt importante pentru a atinge "intelepciunea" corporala si spirituala. Azi a devenit chiar o ambianta de magazin, spa sau institut de frumusete cu masaje si "retetele" zen (bai de petale, pietre) pina la atmofera sugerata de produsele de frumusete (KenzoKi) care prin miros si textura ne-ar aduce in starea de gratie.
Citeste despre ritualurile de frumusete din Japonia in articolul FB (secretele bailor si ale bobului de orez pentru un ten imaculat impecabil) sau despre un secret de frumusete new luxury. Pentru o atmosfera japoneza poti incerca parfumurile vintage Shiseido (anii 70-80) sau linia de parfumuri inspirata de culori si prezentata in flacoane de portelan alb de la Kenzo.
In imagine - Zen de la Shiseido - vintage (varianta actuala e diferita ca design si miros).
Kusakabe Kimbei, Girls at Home, 1880
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Actualul ministru al Turismului, Elena Udrea, doreste sa readuca Romania in universul balnear. Implicit SPA, desi aceasta notiune este folosita impropriu si abuziv in RO. Saptamana aceasta a avut loc la Carroussel du Louvre salonul anual al ofertelor din acest domeniu - Salon des thermalies. Am descoperit cu mare surprindere si oferta Romaniei iar catalogul cu ofertele pentru aceasta vara imi sta in fata - sejururi balneare, thalasoterapie, turism de afaceri, turism rural si alte forme de turism adunate intr-un catalog plin cu aceleasi informatii folclorice despre RO pe care le aud de 10 ani. Evident este nevoie de marketing, design si cineva care sa cunoasca macar minim ce inseamna SPA in 2009, cum se promoveaza sau pur si simplu cineva care sa fi fost macar odata in viata la un SPA sau sa fi avut in mana un catalog al ingrijirilor de frumusete. Nu doresc insa a critica unele lucruri care evident trebuie imbunatatite, cum a fost cazul cu mai mult timp in urma cu industria textila din RO. Iata insa ca acest catalog are si oferta de preturi pentru sezonul de vara 2009 in RO, pentru a ne face o idee cat costa Romania din afara. Daca as dori sa vin in vacanta de la Paris in Romania visand sa fac SPA in iunie pentru 8 zile (7 nopti) iata cat m-ar costa aproximativ (preturile pentru o persoana) Neptun - Hotel Doina (3*) 675 EUR Neptun - Hotel Cocor (4*) 750 EUR la care pentru balneo diversele tratamente sunt intre 125-263 EUR) Neptul - Hotel Sulina (3*) 615 EUR Neptun - Hotel Belvedere (2*) 660 EUR Neptun - Hotel Panoramic (4*) 760 EUR Eforie - Hotel Mirage (3*) 690 EUR Eforie - Hotel Astoria (3*) 710 EUR Eforie - Hotel Europa (4*) 780 EUR Tratamentele de la Eforie costa pt aceasta perioada (6 zile) intre 139 si 279 EUR Mangalia - Hotel Paradiso (3*) 750 EUR cu tratamente de la 120 la 210 EUR Circuit Turul Romaniei pe 8 zile 1190 EUR Turism rural Transilvania (35 EUR), Maramures (33 EUR), Moldova (33 EUR), Delta Dunarii (42 EUR) pret pe noapte si fara mic dejun.
In acelasi timp am gasit si un catalog de la un SPA de la Deauville, localitate celebra din Franta la doua ore de Paris unde mergeau doamnele la inceput de secol la cure si unde Chanel si-a deschis unul din primele magazine. Symbole de Luxe et d'Elegance - scrie pe prima pagina. Catalogul e facut dupa ultimele tendinte in materie de SPA si cosmetica din Franta, cu oferte de tratament seducatoare pe baza de produse marine. Cure des 5 Oceans (Caresse Indienne, Frisson Arctique, Plaisir Pacifique, Douceur de la Méditerranée, Energie Atlantique), masaje orientale si alte minuni ademenitoare. Pe ultima pagina tariful de baza al curelor (cu cat e mai sofisticata cu atat se adauga) - 612 EUR pentru 5 zile. Pe catalog sta scris - 20% reducere pentru cei care viziteaza salonul de la Luvru. A veni in Romania e un lux in 2009.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
„Trupul-candelă ţi-l scaldă Rari miresme iar şi iar, Farmeci ca amurgu-amar, Nimfă-ntunecoasă, caldă.” Ch.Baudelaire, Cântec de după amiază, trad. Ion Caraion
Parfumuri: Shalimar (Guerlain) - oda adusa vaniliei carnale, El Attarine (Serge Lutens) - un parfum solar de miere si cumin, Ambre Narguillée (Hermès) - savoarea proaspata a fumului de narghilea in amurg
Imagine: Julian Moore de Michael Thompson, 2000 - Vanity Fair (dupa Marea Odalisca a lui Ingres)
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Mariajul dintre Ludovic al XIII-lea si Ana de Austria nu a fost dintre cele mai fericite, insa unirea lor a dat lumii pe Regele Soare, Ludovic al XIV-lea. Legenda ne spune ca acesta a fost conceput intr-o noapte cu puternica furtuna gratie unei bauturi care l-a adus pe rege in patul reginei. Desi nu se cunoaste cu precizie formula, ea nu ar fi fost departe de aceasta potiune regala, din aceeasi perioada.
Potiune Regala (pentru o persoana) ½ L vin alb sec 30 grame scortisoara 1 baton de vanilie 30 grame praf de ghimbir 5 grame tinctura de ambra 50 grame sirop de zahar 2 oua de vultur 1 pahar mic de cognac 1 varf de praf de nucsoara
Se prepara un decoct lasand la macerat pret de 48 de ore, scortisoara, vanilia si ghimbirul in vin alb. Se filtreaza si se adauga tinctura de ambra, siropul de zahar in care s-a amestecat deja ouale, cognacul si nucsoara. Se bea fireste, dintr-o cupa de argint. In aceasta formula unul din ingredientele cheie si problematic azi este tinctura de ambra. Folosita frecvent in parfumeria clasica ea a disparut azi aproape in totalitate, cel putin in parfumerie. Cu toate acestea mai exista locuri in lume unde poate fi cumparata tinctura autentica fara riscul de a cadea prada unei imitatii sintetice. Un parfum extrem de pretios si rar (aproape de negasit azi) bazat pe aceasta tinctura era Ambre de la Guerlain, initial creat la finele secolului al XIX-lea si pe care l-am descris pe blogul 1000 de parfumuri.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Istoria parfumurilor este deopotriva o istorie a ingredientelor secrete, a filtrelor de amor cu puteri fatale si a curtezanelor cu licori si esente de un efect devastator. Adunate cu pretiozitate de-a lungul anilor va voi dezvalui din cand in cand cateva taine de la curtile europene sau asiatice, cind parfum, delicatesa si viciu sublim se inlantuie ravasitor. Revino maine in amurg pentru prima reteta Luxury Aphrodysia
Pina atunci te las in compania lui Charles Baudelaire: „Aceste jurăminte, miresme, sărutări, Din hăuri nepătrunse se vor mai naşte oare Cum, după ce se scaldă în nesfârşite mări, Pe cer se urcă iarăşi întineritul soare? - O, vis! O, jurăminte! Miresme! Sărutări!” Balconul, (trad. Al. Philippide)
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Templul reginei Hatsepsut povesteste prima mare expeditie comerciala intreprinsa de regina: la ordinul zeului Amon, ea pleaca in cautare de tamaie, pentru a umple cadelnitele preotilor care ramasesera goale. Mai tarziu, Egiptul va deveni una din cele mai mari piete de desfacere a parfumurilor din Antichitate, a produselor rare si scumpe. In timpul Ptolemeilor principalele fabrici de parfum se gaseau la Alexandria, fiind aprovizionate de Arabia, Persia, India si China, de unde venea celebrul nard acrisor si placut parfumat.
Un exemplu de parfum vintage in stil egiptean este AMUN (4711) creat la inceputul anilor 80, azi disparut de pe piata.
Ca sa nu ne plictisim datorita crizei si a culorilor usor mohorate in prezentarile milaneze, Armani vine cu o stire bomba. A inceput razboiul pantalonilor. Nici mai mult nici mai putin, Giorgio acuza cuplul Dolce & Gabbana ca a furat un model. Voilà doritorilor de imitatie - de la Milano s-a dat liber la copie. The Telegraph descrie acest razboi al cuvintelor dure mentionand si un caz precedent in care YSL a acuzat in anii 90 pe Ralph Lauren de furtul unui model de rochie smoking. "Now they copy, later they will learn," afirma Armani. Stirea a facut oricum inconjurul lumii (The Independent) si plagiatul ar implica nu o pereche, ci 16 perechi de pantaloni.
Concluzia: Indiferent de substraturile povestii, italienii au stiut si acum sa se faca inca o data auziti. Daca vreun consumator era prea abatut de criza sau investitura lui Obama i-a acaparat atentia prea mult ... iata ca cele doua nume puternice au rasunat la unison si gratuit in presa internationala. Asta in timp ce fiscul il cauta pe Valentino la Londra sa-l intrebe de sanatatea conturilor. Si apropos, va mai amintiti de scandalul Chanel si Coranul din anii 90? Pentru a vedea alte exemple celebre de inspiratie internationala am scris in noiembrie despre Mirosul Inspiratiei. In imaginea de pe Independent, versiunea Armani si cea Dolce & Gabbana
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Pe Madeleine Florescu am cunoscut-o acum mult timp in micul univers virtual (este totusi "a small world") si ne-am regasit in Paris savurand capsuni si zmeura pe St. Honoré. Dupa o viata petrecuta la New York si in lumea rarefiata a cosmeticelor premium la Kanebo, deschide la Bucuresti prima parfumerie de lux din Romania in 2007, Madison. Parfumuri constant selectate pentru a aduce ce e mai bun in Romania. Dar de data aceasta nu vorbim despre parfumuri ci despre perceptia personala a unui univers din care face parte - New Luxury.
Ce inseamna pentru tine luxul contemporan?
Modul in care il percep se schimba continuu imbogatindu-se pe masura experientelor pe care le traiesc. Valorile luxului actual sunt incarcate acum de referinte emotionale, dincolo de aspectul material. De la mincarurile extrem de bune gatite de sotul meu si prezentate ca la marile restaurante pina la vacantele unde pot sa ma bucur de natura si unde pot sa fac "soul searching" cu oameni ai locului (India sau Japonia), sa pot avea acces facil si nelimitat oriunde in lume, sa pot fi conectata oricand cu oameni speciali dincolo de impedimentul distantei sau prezentei fizice. Sunt membru « a small world » si acolo s-au legat unele dintre cele mai frumoase legaturi din viata mea. (pentru "a small world" si noua viziune a luxului puteti citi eseul meu din primul numar GQ Romania)
Cum ai perceput ideea de lux in cele doua lumi atat de diferite - NY si Japonia?
Orice este zgomotos si ostentativ in comparatie cu Japonia unde subtilitatea, rafinamentul, grija si atentia minutioasa sunt superlativul absolut. Din Japonia as alege un restaurant special unde mancarea, prezentarea, ambianta si serviciul au fost ca nimic ce vazusem pana atunci sau urma sa vad. Omologul meu de la Kanebo m-a dus intr-un loc secret. Se intra intr-o cladire complet anosta din populara zona Omotesando dar la etajul 8 am avut surpriza. Restaurantul era intr-un decor de o rara finete aidoma unei gradini japoneze. Mobilierul simplu si armonios, tonuri pastelate de vernil si bej, o muzica in surdina care se impletea perfect cu incaparea. Cele 4 feluri de mancare de un suprem deliciu erau aranjate fin si ingenios in cele patru anotimpuri. O experienta deplina a tuturor simturilor. La New York o experienta de lux pur am avut-o la spa-ul Susan Ciminelli de la Bergdorf Goodman unde serviciul special iti dadea senzatia de alt univers, inconjurat de multa lume care era la dispozitie doar pentru tine. Fiecare serviciu (masaj, manichiura, pedichiura, etc) era facut de doua persoane simultan si realmente am avut senzatia ca pentru o clipa eram o printesa din Egiptul antic, tara care a excelat in arta cosmeticii. Dar lux insemna pentru mine si sa ma duc sa imi iau un buchet de flori ikebana la Takashimaya, de o simplitate dar rara frumusete.
Ce parfum iti evoca acum spiritul New York? La New York ma indragostisem de o linie de parfumuri care a insemnat mult emotional pentru mine si pe care am dorit din tot sufletul sa o aduc in Romania. Spiritul orasului, asa cum l-am perceput atatia ani este surprins extrem de bine in parfumurile Bond No 9. Si imi pare rau, dar in niciun caz nu pot spune ca un singur parfum mi-l evoca! Andy Warhol Silver Factory este extrem de bine conceput pentru a evoca partea de sud a Manhattan-ului si zona din Brooklyn unde s-au mutat multi artisti, impreuna cu studiourile lor. Central Park, Chelsea Flowers si Madison Soirée surprind exact prospetimea, parfumul si rafinamentul, pe care le gasesti in zonele evocate in denumiri, iar Chinatown nici ca se putea fi mai bun: intoxicating, pudrat, misterios!
Luxul insemna adesea detaliul secret si pretios. Imi poti imparasi un secret de frumusete descoperit de-a lungul experientei tale in lumea cosmeticelor premium? Desi poate suna banal, exfoliatul pe baza de enzime mi se pare cel mai pretios secret. Kanebo are un produs numit “Silk Peeling Powder” care de 9 ani de zile imi este indispensabil. Exfoliatul este un ritual ce nu poate fi sarit, dar nu multa lume il asociaza cu gingasia, ci cu ceva abraziv, dur. Kanebo a combinat tehnologia extragerii proteinei din matase cu enzime care descompun lipide si mizeria pe care o depozitam in pori si pe care o colectam zilnic. Aceasta pudra vine intr-un tub care are 100 de aplicatii pre-masurate iar tubul are un dispozitiv care lasa sa cada in palma exact cantitatea pe care o folosesti o data. Pudra se combina cu putina apa si apoi devine spuma; aceasta spuma este exfoliantul, de o rara gingasie cu pielea. Dar dupa ce masezi zona T si restul fetei si limpezesti, pielea este de o curatenie absoluta, porii congestionati dintr-o data sunt netezi, iar epiderma absoarbe imediat produsele pe care le aplici pentru hidratare, fiind eliberata de bariera de celule moarte.
Cum miroase universul in care iti regasesti seninatatea si inspiratia? In niciun caz fad sau cu o boare de parfum! Dimpotriva. Iubesc cum miroase la Madison cand intri, sau la Palais Royal in acel loc secret de culoarea purpurei, in marile magazine in departamentul de cosmetic. Am fost din totdeauna atrasa de aceste zone imbalsamate in miresme rare dar in aceeasi masura sunt fascinata de mediul natural… o sera sau o florarie plina de gardenii, de exemplu, dar nu iti sunt la indemana usor pentru inspiratie si seninatate.
Daca Madison ar fi o delicatesa culinara, ce ar fi azi? Negresit ceva dulce… si ma gandesc la Payard, cea mai buna patiserie frantuzeasca din Manhattan, si la 2 deserturi senzationale : Beaux-Arts si Saint Honoré. Si pentru ca indecizia sa fie completa, adaug o tarta cu fructul pasiunii, un fruct absolut perfect, cu un miros puternic si plin de personalitate, acrisor si dulce deopotriva!
Dar o bautura?
Metaforic, nectarul florilor de mai, dar in lumea noastra o bautura nobila precum sampania dar parfumata si dulce precum Moscato d’Asti La Spinetta. Lejera si nonsalanta precum bulele de sampanie ce duc aroma in eter dar dulce precum licoarea veche a boabelor cu iz de mosc.
In imagine: Madeleine Florescu si Victoria Christian cu ocazia lansarii in Romania, in premiera mondiala a Limited Edition Artwork de la Clive Christian.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Atunci cand nu mai esti orbit de prea-stralucirea diamantelor de pe deget si descoperi ca aurul nu vine doar sub forma de lingouri ci si ca o foita fina ce inconjoara un tablou de secol XVIII si cand in mod elegant scoti placuta de la masina pentru a nu admira decat designul poti spune ca ai pasit in noua era luxury. O lume in care statutul nu e dat doar de posesia materiala ci si de acel har numit gust. Capacitatea de a alege, de a distinge, de a savura si de a aprecia calitatea e cea care il desparte pe aristocratul luxului de specia numita "nouveau riche" sau "new money". In aceasta epoca vom discuta de ceea ce banii nu pot cumpara - excelenta gustului. Tot atatea subtilitati ca in diferentele de nuanta dintre a auzi si a asculta, a vedea si a privi, a gusta si a savura. Luxul redevine "ceea ce nu toti pot avea", cu putine sau multe zerouri, dar incarcat de sensuri si de emotie. Acest lucru special si unic se afla insa in individualitatea umana si nu in obiect. Sensul adevarat al luxului azi e dat de valoarea definitiei individuale. Nu o viziune universala cuantificata in zerourile contului ci una a viziunii si a experientei deosebite mediate de bani. Am vazut in ultimii 20 de ani ca in Romania banii nu vin la pachet cu cunoasterea sau capacitatea de apreciere a celor mediate financiar. Arhitectura si interioarele caselor sunt cea mai graitoare expresie. Ca in orice alt univers si in lumea luxury autohtona exista elite si plebe, vizionari si retrograzi. Pornind de la ideea unei definitii individuale a luxului voi invita pe acest blog persoane care de-a lungul timpului au dovedit o imensa si rara calitate - excelenta gustului. Tot atatea viziuni cate definitii poate ingloba azi termenul de New Luxury. Maine, un invitat special ne va vorbi despre experienta personala a luxului si ne va dezvalui un secret de frumusete (to die for). PS: Luvrul, a doua mea casa, este metaforic un "global container" dpdv arhitectural. Dar prea putini observa ca aceasta cutie are "epiderma" si "grosime". Altfel spus foarte putini isi inalta privirea pentru a admira picturile de pe plafoane sau decorul in stil. Pictura din imagine este din aripa - fostul muzeu Charles X.
Picot Francois Eduoard "L'Etude et le Genie devoilent l'antique Egypte a la Grece"
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Trebuie sa recunosc ca nu ma mai sperie criza. Ba chiar a devenit de ceva timp foarte cool si cum moda recicleaza totul e chiar … fashionable. Daca stau sa numar revistele care au abordat acest subiect sau blogurile indiferent de limba constat ca se vorbeste cu atat patos de parca ar fi …. ultima tendinta. "A lot of excitement" vorba americanului! Si intr-un fel, criza este ultima moda! Intr-un univers care oscileaza constant in ultimii ani intre rock, bling, eco, futurism si tot atatea derivatii, cuvantul criza nu a existat. Si cum moda este despre … ultima moda, criza se poarta cu dezinvoltura. Contrar a ceea ce se perinda prin reviste, la Paris un studiu sociologic publicat saptamana trecuta arata ca "oamenii sunt mult mai pozitivi si mai putini deprimati decat modul in care sunt descrisi in reviste". Francezul existentialist are si explicatia - nu am atins nivelul de suferinta maximala! Dar multi au inteles inainte mesajul - "frica vinde!". Am intalnit recent o serie de tricouri umoristice pe tema crizei … dar mai ales foarte fashion: "La crise et moi, on est potes sur Facebook!" "J'ai croisé la crise, hyper sympa!" "T'as pas vu la crise? Elle me doit des sous…" Xuly Bet a transpus atitudinea fun intr-o geanta imprimata cu euro facand aluzie la falimentele in cascada. Sloganul lui Obama, "Yes, we can!" il regasesti reinterpretat in toate colturile pariziene, de la afise, reclame, tricouri si orice produs cool ce s-ar putea vinde. Chiar si domnul Lagerfeld ne-a aratat cum aceasta criza schimba moda, vorbind despre noua modestie si ca "bling is over". Vocabularul englez al modei s-a imbogatit subit cu cativa noi termeni: Recession chic, Arte Povera, recessionistas, frugalistas si alti termeni vin sa inlocuiasca deja demodatul "fashionistas". O recessionista e pentru unii o "reformatare" a unei fashionista pentru a face fata crizei :) "Cette nouvelle consommatrice, grande soeur sage de la fashionista, gère ses comptes, milite contre la consommation à outrance et cultive un art de vivre raisonnable, pas loin de la pingrerie. Soubresaut éphémère, invention marketing ou phénomène durable ?" Brusc la Paris a devenit chic sa mentionezi ca frecventezi un anumit tip de magazine mai ieftine sau ca licitezi pentru preturi mai mici pe ebay. Daca in ultimii ani tot se vorbea despre etica si comert echitabil iata ca aceasta criza ofera prilejul cumparatorilor de lux de a se arata "etic" si de a lasa impresia unui chic cu mijloace modeste. O noua aparenta, fireste! Unii se bucura chiar de aceasta criza in tara luxului, Franta, vazand aici oportunitatea unei revolutii morale si a valorilor in societate. Iata cum descrie NYTimes aceasta atitudine:Some French intellectuals want to go much further, calling for the death of the entire luxury industry as a sort of national ritual of purification. “Since the ancient Greeks, luxury goods have always been stamped with the seal of immorality,” said Gilles Lipovetsky, a sociologist who has written several books about consumerism. “They represent waste, the superficial, the inequality of wealth. They have no need to exist.” Si locul unde Romania se arata diferita de Franta: "France remains a deeply conservative country, one in which it traditionally has been unacceptable to show off material possessions." Pentru o abordare mai putin optimista puteti citi articolul din Jurnalul National despre Romania si Criza in 2009 sau cum scade PIB-ul.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Intelepciunea milenara a invatatilor chinezi a adunat in farmacopei secretele plantelor si virtutile adesea miraculoase. O viziune diferita asupra sanatatii si implicit a frumusetii s-a transformat in retete si ritualuri pastrate cu grija in spatele portilor Orasului Interzis. Plantele asiatice au inceput sa fie studiate si aplicate in cosmetica moderna tot asa cum principii din medicina traditionala chineza au starnit interesul institutelor de frumusete. In acelasi timp marci asiatice cu vechime au inceput sa patrunda pe piata europeana aducand cu ele zeci de ani de experienta estetica. Citeste despre produsele pe care le-am descoperit la Paris, despre supele de imortalitate sau cum poti folosi traditia cosmeticii chineze pe FB.
Prin 2004 se prefigura un trend care starnise oarecare controverse. Sub numele de "curated consumption" se intelegea o noua lume in care, asemenea artelor, consumul de lux sau mass market ar deveni "dirijat" de o experienta curatoriala - de la bloguri la opinii personale ale criticilor pina la selectia marfurilor de catre un expert. Multi au luat peste picior aceasta idee de atunci considerand-o fie stupida, fie un nou artificiu de marketing. Iata insa ca azi, in 2009, vedem ca aceasta idee nu doar ca s-a adeverit in mare masura, dar a si luat o mare amploare. Influenta Internetului in a promova o noua idee, a populariza o tendinta/un nume/un produs nu mai mira pe nimeni la fel cum importanta blogurilor sau forumurilor s-a dovedit semnificativa in domeniul de beauty sau moda. Exista azi, desi in faza incipienta, critica de parfumuri la fel cum exista evaluari de produse de frumusete. Parerile experte au inceput sa conteze in consum sau in presa. Ceea ce era initial o curiozitate in zona de retail - concept store-urile - s-au inmultit considerabil. Ori succesul unui asemenea magazin nu sta doar in pot-pourri-ul de marfuri eterogene ci in selectia si parerea experta. Altfel spus, buyer-ul, personaj "invizibil" acum 10 ani a devenit in acest caz un personaj cheie in comunicare. Daca doresti sa fii modern, nu cumperi doar marfa expusa in magazinul X ci mai ales marfa selectata de acest expert de stil. Pentru a avea exemplul ultim ca ne aflam in plina epoca de "curated consumption" - Romania. Magazine recente din Bucuresti ar fi ramas simple zone de comert daca nu ar fi apelat la citeva persoane cunoscute pentru expertiza lor in materie de stil - adesea fosti redactori de moda sau stilisti, uneori parteneri la afacere. Laura Vargalui sau Silvia Serban sunt doar doua nume dintr-o suita mai generoasa a celora care au inteles ca semnificatiile verbului " a vinde" sunt altele. In zona de bijuterie contemporana activitatea curatoriala ii revine lui Dan Piersinaru. Intr-un spirit similar, anul trecut am fost curator la o expozitie vintage parfum la Madison. Ceea ce altadata era rezervat strict simezelor - modul de organizare al unui vernisaj - s-a transferat azi intr-o zona mult mai larga, imprumutand treptat vocabularul si tehnicile. Explicatia acestui fenomen si a succesului "opiniei online" vine probabil ca o reactie la diversificarea extraordinara a pietei (de la design la moda si parfumuri) dar si la o exagerare a marketingului si publicitatii. Nu intimplator "marketing" a devenit un termen peiorativ in engleza si franceza exprimand adesea produsului "facut" si "neautentic" la fel cum PR-ul evolueaza in aceeasi directie a conotarii negative. Expertul/criticul vine aici sa asigure asupra valorii produsului cumparat. Pe cat de nondemocratica ar parea ideea de "produs selectat pentru tine de X" pe atat de utila este intr-o lume in care nu poti controla timpul sau valoarea. Plus de asta nu ai timp sa asculti toate opiniile si nu toate parerile conteaza. Cei care nu vor sti sa profite de acest "nou" mod de a consuma, nu vor avea decat de pierdut in 2009.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
A fost pentru mine revelatia anului trecut! Un parfum solar asemenea picaturilor invaluite in lumina curcubeului atunci cand prea grele cad de pe petalele rarefiate de magnolia. Inspirat de o gradina extrem-orientala imaginara, parfumul topeste in aromele sale senzatia unei ploi nemarginite. Un potop ancestral de intelepciune diafana in care efemerul devine leitmotiv ca in filosofiile asiatice. Un potop floral in care picatura devine petala alba de gardenia a carei umbra este o floare de magnolie alba. Verde si de o prospetime limpede parfumul se dezvaluie treptat asemenea spatiilor succesive dintr-o gradina chinezeasca, de la prima impresie de verde crud pina la nota suava de mosc cristalin care invaluie pielea ca o adiere la finele zilei. Isabelle Doyen, parfumierul, lasa tusa grea si opaca a acrilicului, tehnica metaforica ce caracterizeaza compozitiile sale pline de caracter pentru Annick Goutal si descopera in acest parfum pensula de caligrafie. Acuarela temporala, Un Matin d'Orage, este cea mai frumoasa evocare a unei flori albe opulente intr-o viziune Zen. Infinitul se contureaza la marginea parfumului asemenea picturilor orientale iar acesta se deschide spre zona rarefiata a frumosului imaginar. Am descris acest parfum in detaliu pe blogul 1000Fragrances. Parfumul va fi disponibil in aceasta primavara la Madison si este unul din cele mai frumoase cadouri pentru a incepe primavara intr-un mod poetic.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
„Odoratul este simţul imaginaţiei; dând nervilor un ton mai puternic, el trebuie să agite mult creierul; de aceea, el resuscită temperamentul pentru o clipă şi-l epuizează pe termen lung. În dragoste are efecte destul de cunoscute; dulcele parfum al unui cabinet de toaletă nu este o capcană aşa de slabă cum am crede-o; şi nu ştiu dacă trebuie să-l felicit sau să-l deplâng pe omul înţelept şi prea puţin sensibil, pe care mirosul florilor purtate de amanta sa pe sân nu îl face să tremure niciodată.” Jean Jacques Rousseau, Emile sau despre Educaţie, t. II, 1762.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Unul din marile paradoxuri trait de fiecare designer este diferenta dintre clientul ideal si cel real iar aceasta dilema o regasim in dublul profil al personajului numit trendsetter. Exista trendsetteri cu bani si trendsetteri fara bani care mixeaza in mod creativ haine de diverse origini/preturi/varste. Ca marca sau ca designer ai cocheta cu acestia din urma fiind in mod evident atras de ceea ce ai numi "varful de lance al avangardei". Dar, desi probabil ar simpatiza cu tine, nu neaparat devin clienti. Cel pentru care concepi nu are adesea si mijloacele sa-si permita creatiile tale si uneori mai rau, cel care are mijloacele nu are neaparat gusturile tale. Contactul cu zona de sur-mesure iti aduce un element in plus - dimensiunile reale ale persoanelor. Ironia sortii a facut ca trendsetterul cu bani sa fie etichetat de la snob in jos iar cel fara bani sa ramana pur si simplu trendsetter. Cu toate acestea moda, arta, frumusetea si parfumurile sunt mult mai pecuniare. Arta nu este facuta pentru mase ci pentru elite iar acest lucru se poate vedea simplu in preturile anuale ale licitatiilor si in diferenta cantitativa a operelor din muzee fata de cea din colectii particulare. Imi amintesc vernisaje de arta din anii 90 TM cand participantii erau strict artistii si cercurile intelectuale care discuta arta dar nu o cumpara. Clientul fashion a fost intotdeauna la fel - cu bani si de o moralitate indoielnica - de la marile curtezane de secol XIX pina la vedetele actuale (inclusiv autohtone) comentate in reviste. Regula numarul unu este sa nu iti judeci un posibil client - vinzi Frumosul si nu Lectii de Morala. Prima dilema - cea a personajului initiator de tendinte (sau lider de opinie vizionara) a fost rezolvata inca de la inceputul secolului de Paul Poiret. Aceste femei care starneau privirile celorlalte erau adesea "inchiriate" - imbracate cu tinute pe care nu le plateau. Iar Chanel, chiar daca a impus modestia luxului, avea dintre cele mai mari preturi in Parisul anilor 20.
Imagine - campania Prada pentru primavara 2009
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
A CLON//Á ~éz tranz. (indivizi, organisme) A izola din clon pentru a deveni cap de serie pentru noi generaţii. /Din clon - DEX
CLÓNĂ f. Generaţie a unei plante de cultură, obţinută prin înmulţire vegetativă. /
prin extensie
A CLONA - a replica, a reproduce o idee/imagine/obiect
Din 2008 este si o crema romaneasca a carei reprezentare publicitara "cloneaza" in versiune moderna o idee de acum 80 de ani - conceptul beauty Elizabeth Arden - frumusete, tehnologie, stiinta.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
In toamna anului trecut (octombrie) vorbeam pe FB despre elogiul saraciei si pauperitatea in moda. "Modestia este noul lux", declara Lagerfeld in editia de azi 15 ian a NYTimes cu o expresie care m-a sedus "bling is over".
"This whole crisis is like a big spring housecleaning — both moral and physical," Karl Lagerfeld, the designer for Chanel, said in an interview. "There is no creative evolution if you don't have dramatic moments like this. Bling is over. Red carpety covered with rhinestones is out. I call it 'the new modesty.' "
Cu toate acestea nu va asteptati ca expresia sa se adevereasca in RO mai devreme de 2 ani. :)
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Una din cele mai celebre imagini din istoria frumusetii este cea folosita incepand cu anii 20 de Elizabeth Arden infatisand un chip de femeie invaluit in pinza si sugestiv pentru tratamentele cosmetice inovatoare. Aceasta fotografie este din 1927 si e semnata de marele fotograf Baron Adolf de Meyer, a carui opera este asociata cu cateva din cele mai de seama reviste de moda ale veacului trecut.
Devenita simbol pentru marca Arden, aceasta imagine a cunoscut numeroase variante, de la colaj la desen fiind reprodusa in multe reclame ale epocii. Fatza perfect conturata de val are ceva din simbolistica reprezentarilor medievale ale Fecioarei, nu intamplator intrucat acesta era modul de purtare al broboadei in perioda in perioada romanica, pastrat azi la cateva ordine religioase feminine. Mantia translucida dintr-un "celofan" aducea doza de ireal imaginii transpunand ideea de frumusete intr-un plan aproape mistic, ritualic. Adolf de Meyer ne duce intr-o lume a frumusetii "de dincolo", o lume fantastica iar imaginea nu si-a pierdut nici azi doza de modernitate care a facut-o intr-atat de celebra.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
De ce unele parfumuri ajung in Top20 al celor mai vandute? Cum anume reusesti sa faci un succes? Care este reteta gloriei? Nu orice nume ajunge in top si nu oricine devine istorie. Exista insa suficiente exemple in istoria recenta iar cartile de marketing sunt pline de retete pe care cei care le invata le uita la fel de repede pe principiul - viata nu e ca scoala sau viata nu e ca in carte. Cu toate acestea cateva notiuni de baza se verifica in mod constat. Una din cele mai elementare coordonate ale succesului unui produs este pretul cu care el e vandut. Atat de elementara incat multi o neglijeaza. Acqua di Gio de Armani ocupa una din cele mai de sus pozitii in topul vanzarilor masculine globale din toate timpurile. Un parfum excelent, un concept simplu, un nume rasunator dar mai ales un pret excelent! Azi am intrat la Sephora si am vazut pe standul cu reduceri - Acqua di Gio 30 ml la 20 EUR !!! Un lux extrem de accesibil pentru milioane de tineri care viseaza la universul Armani. 30 ml nu este o cantitate uzuala pe rafturile masculine, dar in acest caz e proportia justa pentru a face produsul accesibil si popular. Acqua di Gio a aparut in 1996, la doi ani dupa CKOne, parfumul care a marcat anii 90 aducand un nou consumator de parfumuri - tinarul care trece de la deodorant la prima apa de toaleta care nu mai este cumparata in mass market. Adaugati aici faptul ca anii 90 au fost in mare parte dominati de Armani si puritatea stilului sau minimalist si ecuatia succesului acestui parfum este aproape completa. Daca atunci ar fi fost la fel de scump ca Chanel ar fi ramas cu imaginea luxului exclusiv dar ar fi ratat probabil o intreaga generatie dornica de parfumuri, imagine la moda, dar si cu un alt buget. Acest exemplu de baza vine ca o critica la politica de pret a multor nume din designul romanesc. Dorindu-se a se pozitiona "exclusiv" si visandu-se Lanvin au ratat o generatie de cumparatori autohtoni care ar fi sustinut numele la vremuri de criza. Iata insa ca cei cu bani care erau potentialii clienti tinta i-au "tradat" odata cu sosirea marcilor scumpe care ofera mai mult la nivel de statut. Ignorarea unor intrebari de baza precum "cat esti dispusa sa dai pe o bluza?" si "cate alte cliente ca tine pot avea?" a dus in ultimii 3 ani la situatii hilare in care in reviste haine romanesti erau mai scumpe ca haine de firma de la Paris. Castigi prestigiu si imagine (obsesia romanului) dar nu te cumpara mai nimeni. Aceasta este clasica ecuatie pret-pozitionare pe care unii au uitat sa o rezolve. Desi pe hartie 10 tricouri a 100 EUR insumeaza la fel ca 100 tricouri a 10 EUR, in realitate aritmetica este diferita!
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Peste cateva zile veti putea citi in premiera nationala in numarul special al Jurnalului National o serie despre parfumuri si cosmetice romanesti. Pentru prima data de la Revolutie impreuna cu Jurnalul National va voi dezvalui cateva din secretele industriei romanesti, amintiri si descrieri de parfumuri sau cosmetice, azi in totalitate disparute. In spiritul retROmania initiat de mine in 2007 veti descoperi cateva parfumuri despre care nu a vorbit nimeni pina acum. O lume care a disparut aparent fara sa lase vreo urma. In paralel pe acest blog o incursiune istorica dar si tehnica in cea mai faimoasa crema romaneasca a tuturor timpurilor. Despre una din cele mai fascinante zone din preajma Romaniei, Valea Trandafirilor, intr-un post scris recent despre mine. „Va salut, trandafiri, stele solemne. Trandafiri, trandafiri bucurosi traind infinitul, guri, sani, vagi suflete parfumate, lacrimi, saruturi! Graunte si polen de luna, dulce lotus pe havuzurile sufletului, va salut stele solemne.” - Federico Garcia Lorca, Rugaciunea trandafirilor.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
S-a scris atat de mult in ultimul timp despre Mihaela incat am ezitat sa abordez subiectul dar cu ocazia pictorialului din The One nu am rezistat. Si nu datorita imaginiilor (socante pentru unii) ci datorita unui detaliu pe care dorisem de mai mult timp sa-l mentionez. Desi opinia generala legata de vedetele din RO pune adesea in balanta realitatea si imaginea fabricata... exista insa un aspect unde gusturile sunt date in vileag. Alegerea parfumului! Ei bine, parfumul este un teribil indiscret care reflecta nu bani sau imagine ci gusturi personale... bune sau mediocre. La Mihaela Radulescu am fost impresionat in ultimii ani de cateva din parfumuri pe care aflasem ca le poarta. Ei bine, nu pot spune decat un lucru... ca are gusturi impecabile, chiar si atunci cand mai poarta note mai masculine sau originale. Si ma indoiesc ca a invatat-o cineva. Uneori eleganta este in singe, dupa cum spunea Diana Vreeland. Ultimul parfum in cauza este de la Kilian si reflecta o senzualitate extrem de pasionala, o energie launtrica debordanta "un fruct delicat al carui miros aduce aminte de alcovul inghesuit de pasiunea indragostitilor infocati". Acest flacon il puteti vedea in pictorialul din The One iar asocierea dintre cele doua personalitati - o Mihaela extrem de exploziva si un parfum extrem de pasional nu ma face decat sa ma intreb: "a descoperit oare fructul interzis?" Citeste si articolul meu de prezentare pentru Kilian de pe FB.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Nu sunt pentru muritori. Nu isi fac reclama pentru ca nu se produc ca detergentii. Se vand foarte repede, cel mai adesea confidential. Sunt parfumurile cele mai scumpe din lume! Nu veti auzi prea des de ele pentru ca nu au nevoie de PR. Miros divin, sunt fragile si dorm in urne de cristal. Le stiu doar cunoscatorii sau cei care isi permit. Luxul este relativ iar perceptia sa evolueaza in timp si spatiu. La Revolutie pentru multi romani lux echivala cu un sapun Fa, un deodorant Impulse si parfumul mass market Charlie de Revlon. Azi la parfumuri putem spune ca lux incepe de la fatidica cifra de 2000 de EUR tot asa cum la cosmetice discutam de 500 de EUR desi recenta crema la Prairie a depasit pragul 1000. Desi aparent ca in moda oferta e tot mai vasta suntem inca departe atat de luxul adevarat cat si de dimensiunea sa economica in conditiile in care volumul anual la parfumurile scumpe nu depaseste echivalentul unei garderobe de o saptamana nivel Haute Couture cu cateva seturi complete de bijuterii Van Cleef & Arpels sau Cartier dupa gust. Totusi nu avem oligarhii rusi.
Cand am revenit in Paris dupa sarbatorile din Romania, am lasat in urma o tara care cel putin la nivel mediatic se zvarcolea in dramatismele crizei - viziunea apocaliptica a surparii cerului si imposibilitatea gasirii vreunei solutii, alta decat tanguirea si scurmarea trecutului cu vinovatii lui. Iata insa ca in Paris am regasit o lume normala si schimbata. Exista criza, dar s-au luat deja masuri. Viata merge inainte, sunt noi lansari de magazine, carti si atatea alte evenimente sau noutati pe care trebuie sa le recuperez. Dar peste toate vine perioada soldurilor inteligent gestionate. Peste tot exista afise cu Paris Capitale du Shopping si lumea se inghesuie la haine cu peste 50% reduceri. Colectia Lanvin de podium e undeva intre 300 si 600 EUR ca sa nu mai vorbesc de cateva tinute speciale Balenciaga care nu mai par exclusive. Foarte putine nu sunt accesibile si inclusiv cartile sau cosmeticele sunt soldate. Nu stiu de fapt ce nu este in vanzare promotionala. Inteligent gandite intrucat cifrele anuntate saptamana asta reflecta o neasteptata crestere in vanzari la haine, mai mare ca in 2008 (cam 7% azi) si care vine sa umple golul de Craciun. Pentru ca unii stiau de acum un an ce se va intimpla si nu au asteptat sa vina criza pentru a se trezi la realitate au putut corela decembrie cu ianuarie si cu bursa pentru a nu se trezi chiar la fundul sacului. Acestora li se adauga cateva "noi" tipuri de vanzare VIP - metode inovative pentru a stimula consumul in perioda de austeritate. Moda merge inainte si in scurt timp avem prezentarile masculine si cele haute couture iar la final de luna targul de prêt à porter de la Paris. Cateva invitatii le-am gasit deja in posta la revenire. Panica nu serveste decat celora care stiu sa profite de inconstienta maselor. Dintre romanii ce vor fi prezenti la targ lista continea pina azi nume ca: Irina Schrotter, Elena Perseil, Ludmila Corlateanu, Dada, Maria Lucia Hohan.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
In aceasta vara am privit uimit cum o tara intreaga se arata mai afectata de o svastica aplicata pe un ponei roz decat de perspectiva unei crize anuntate ale carei efecte sunt constientizate abia acum. Plecand de la impactul acelui simbol se poate vedea un lucru pe care moda il stie de sute de ani - hainele si formele vizuale nu au valoare in sine iar judecata majoritatii se limiteaza doar la intelesurile atribuite prin extensie. Aceasta inseamna ca un anumit fel de camasa nu poarta in sine absolut nici un sens sau mesaj (de frumos/urat, pozitiv/negativ, etc) ci acest sens se formeaza pe masura ce un anume tip de oameni poarta acea camasa. Altfel spus alegand o haina faci parte din alte sute de mii de oameni care au ales-o si mesajul pe care il transmite haina este indisociabil legat de acel grup. Azi jachetele Chanel din anii 60 sau vestimentatia Jackie O ni se par standarde de frumusete dar in anii 60 ele erau opusul idealurilor tinerilor reprezentand o clasa burgheza, avuta si conservatoare. In aceasi mod semnificatiile unor marci precum LV, Versace, D&G, Burberry sunt diferite intre Paris si Bucuresti pe simplul motiv ca cei care le poarta (in original si fals) fac parte din doua lumi diferite. Revenind la ideea initiala, svastica, folosirea sa de catre regimul nazist a avut un asemenea impact incat orice folosire actuala poarta o grea pecete. Dar lucrurile erau foarte diferite inainte de anii 30 cand era un simbol grafic ca oricare altul … implicit folosit si in moda. In imagine, Clara Bow, prima IT-girl din lume, poarta acest simbol in anii 20 fara vreo conotatie "nazista". Surprinzator, acelasi simbol era si elementul grafic preferat al ultimei tarine ruse, un fel de talisman pe care il deseneaza la fereastra camerei de la Ekaterinburg in 1918 cu putin timp inainte de a fi ucisa impreuna cu familia de catre bolsevici. Acestora li se pot adauga multe alte exemple contemporane ale schimbarilor de sens sau ale semnificatiilor recunoscute intr-un grup restrans. Desi vorbim mult despre moda si imagine cel mai adesea discutiile si reactiile sunt de fapt fata de ceea ce mesaje si ideologii percepute. Asa zisele gafe de stil sunt adesea erorile de limbaj intre doua lumi care se intalnesc gratie globalizarii si mai ales un raspuns violent al culturii dominante - numarul de inele pe deget al celeia proaspat iesita din cercul rural, expunerea averii in societatiile traditionale, atitudinea fata de femeie. Ceea ce Internetul ne ofera azi in moda este nu doar informatie cat informatie trunchiata sau scoasa din context. Desi putem vedea imagini fashion din toate colturile lumii, lipsa unui contact direct cu locul si cu universul cultural care le-a generat nu face decat sa oculteze mesajul. Judecam imagini si stiluri dupa propriul nostru univers dar mai ales judecam imagini care nu ne sunt "destinate" sau branduri cu care avem doar un contact vizual, la distanta. Judecata relativa a lumilor indepartate este cu atat mai obscura cu cat se bazeaza nu doar pe lipsa contactului direct dar si prin intermediul stereotipurilor culturale (via TV).Si o carte serioasa de istoria modei - Nazi Chic - moda si ideologie.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Bijuterii create in Elvetia - MajoFruithof. Prezentare extrem de grafica si evident inspirata din reclamele Shiseido create de Serge Lutens in anii 80-90. Corpul devine simbol in compozitie iar traiectoria sa sinuoasa trimite vag la Art Deco - Erte. Un univers oniric si grafic care in cazul lui Serge Lutens a dat nastere celei mai fabuloase marci de parfumuri de lux din istoria recenta.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
In moda, design, arhitectura sau in orice domeniu al creatiei contemporane exista un ciclu repetat aproape cu religiozitate. O idee sau un nume apare, adesea ca un raspuns la "peisajul" contemporan al ideilor sau al formelor pe care le respinge. Discutam de un creator vizionar, de o marca de nisa, de un nume confidential. Nu trece mult timp si aceasta idee fashion incepe sa se raspindeasca, sa fie imitata si sa devina "populara". Altfel spus o propagare si o vulgarizare in trepte care dureaza cateva sezoane. La un moment dat acea idee care a pierdut din caracterul contestatar iar noutatea sa nu mai sperie pe nimeni intrucat "ochiul" s-a obisnuit deja cu noile forme, ajunge mainstream. Marcile foarte accesibile ca pret prelucreaza ideea iar revistele care nu se ocupa de avangarda vorbesc de acele nume/idei care in urma cu cativa ani nu ar fi aparut in paginile lor. Aceasta "karma" a modei de o banalitate surprinzatoare functioneaza impecabil iar pentru a o verifica e suficient sa luati o revista de acum 5 ani si sa o confruntati cu una de azi. "Virful" tendintei vintage era pe undeva in 2004 cand D & G avea a chiar o colectie in care tricourile erau imprimate cu "I love Vintage" iar coperta l'Officiel/ Vogue scria cu litere mari despre aceasta idee. Iata insa ca acest fenomen ajunge cam peste 3 ani in Romania, Tabu ii consacra un numar in 2008 iar vedetele TV nu mai au dificultati in a folosi acest termen, chiar daca semnificatia lui s-a schimbat. Un alt exemplu tipic al zilelor noastre este Martin Margiela, odinioara varf de lance al avangardei, azi aproape mainstream ale carui haine le vezi chiar si in revista Bolero ianuarie 2009. Zaha Hadid era un nume pe care il rosteam doar in cercuri de arhitecti acum mai bine de 10 ani dar azi numele s-a popularizat iar genul de arhitectura nu mai "sperie". Chiar si lumea fashion o considera trendy de cand cu proiectul Chanel Mobile Art. Acelasi lucru s-a intimplat si in cazul curentului minimalist japonizant care din arhitectura noua in anii 90 a devenit acum disponibil in toate magazinele de mobila. Azi oricine isi poate cumpara o bucatarie sau living asa cum le desenam in facultate la preturi accesibile. Ceea ce defineste un nume ca fiind de avangarda nu este doar "opera" ci si cei care vorbesc sau cunosc acel nume. Atunci cand acel nume (in cazul de fata MM) nu mai este o necunoscuta pentru vedeta mondena care poarta Gucci + Hermes + Vuitton, el a picat automat din sfera avangardei si a "reinnoirii" modei prin protest in sfera noua numita "a face din avangarda concept de branding". Altfel spus marca trece din faza de experiment in cea de exploatare a lui sau faza de "clasicizare". Este momentul in care designerul se aseaza pe un fel de piedestal, se autociteaza si se auto omagiaza. Ceea ce a facut Chanel in anii 60, YSL in anii 80, Gaultier in anii 2000 sau mai recent Ann Demeulemeester si alti novatori ai anilor 80-90 care isi re-editeaza piesele trecutului. Acest mod de propagare al ideilor noi, adesea socante se regaseste si la parfumuri. Féminité du bois, parfum novator de la Shiseido creat in jurul notei de cedru, a fost reluat la scurt timp de Dior in Dolce Vita iar mai tarziu aproape toate parfumurile lemnoase cedru il copiaza. La putin timp dupa seria Incense de la Comme des Garçons parfumurile masculine mainstream au inceput sa introduca masiv nota de tamaie. Azi notele speciale ale catorva parfumuri CDG au fost reluate in varianta CDG pentru H&M - sau avangarda pentru mase, dupa cum suna conceptul. Nota de oudh de la Montale a fost reciclata in M7 YSL si apoi la Tom Ford ca in final sa o regasim in multe creatii masculine actuale. Felul in care se imbraca multi barbati din Romania, asa cum ii vedem la TV sau in revistele de recomandari fashion nu reprezinta altceva decat o reciclare a unor idei de acum 3 ani de zile. Timpul necesar ca o idee de la Paris sa nu mai fie considerata ciudata la Bucuresti ci din contra sa devina un standard al "noii elegante" recomandate de stilisti, o idee comun acceptata. Avangarda, ca orice concept artistic, socheaza si este incomoda. Atunci cand ochiul s-a obisnuit cu ea pierzand usoara senzatie de "disconfort estetic" discutam deja de mainstream. Ideea se dilueaza, e imbratisata de tot mai multi pina la perimare.
Pentru a ilustra acest ciclu al ideilor in natura .... o animatie prilejuita de lansarea lui Adobe CS4 - The SEEED - povestea unei seminte de mar.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
De cand parfumurile au devenit accesibile in Romania si implicit piata a crescut simtitor, originale sau fake, a inceput sa se scrie si despre acest domeniu. Site-uri care isi promoveaza produsele importate, reviste care promoveaza brandurile ce isi pun reclama sau pur si simplu editori beauty care au descoperit o noua pasiune. Intr-o perioada cartile mele erau singura sursa de informatie in limba romana dar iata insa ca au aparut si mici ghiduri traduse (prost) iar internetul a substituit cunoasterea cu accesul facil la informatie cu precadere in engleza. In tot acest haos, similar de altfel cu cel din moda unde am citit nenumarate carente de vocabular sau istorie, exista o mare "problema". Lexicul Traducerile/adaptarile pe care le gasesc in diversele medii arata ca din pacate majoritatea textelor sunt redate fara o intelegere minima a continutului. Nu trebuie sa fii lingvist dar o minima cunoastere a subiectului e de bun simt. Cand am scris Mica enciclopedie a parfumului, am fost constient de faptul ca limba romana este destul de saraca la capitolul cuvinte parfum pentru ca nu am avut o istorie / traditie lucrativa care sa le genereze. Impreuna cu editorul am purtat indelungi conversatii asupra unor termeni care apareau oarecum pentru prima data in limba romana (sau cel putin pentru prima data intr-un context care le explica folosirea) si am avut cateva "batalii" pentru impunera unui cuvant just. Lumea Internetului nu functioneaza insa in contextul cartilor si astfel apar traduceri hilare. Ca in moda (sau orice alt domeniu) limbajul il tradeaza adesea pe autor si vorbeste despre cultura sau sau expertiza profesionala. Cateva exemple din domeniul parfumului culese saptamana trecuta. - seminte de ambra - NU exista asa ceva. Autorul a tradus gresit "ambrette seed" sau "grain d'ambrette" - seminte de ambret sau Abelmoschus moschatus cu miros picant si de mosc, fara nicio legatura cu ambra naturala, secretie de casalot. - chihlimbar - traducere gresita pentru ambra gri (secretie a casalotului). Chihlimbarul sau "ambra galbena" (dar si de alte culori) in alte limbi provine din rasini de arbore solidificate. Daca la chihlimbar ii putem spune si ambra invers este total gresit. Mai ales la parfumuri, cu atat mai mult cu cat cele doua nu au nimic comun olfactiv. - pergamuta - traducere gresita de la bergamot, varietate de citrice (Citrus Bergamia) care nu are nimic in comun cu pergamutele, varietate de pere din care nu se extrage nici un tip de ulei volatil - patciuli si NU paciuli - mosc si NU musc sau musk (ca pe spray:) - proaspat si NU fresh (totusi e un cuvant elementar si nu inteleg de ce lumea insista in a-l folosi precul o mirodenie rara) - aldehide/aldehidic si NU aldehyde/aldehydid - totusi s-a studiat chimie in liceu si limba romana nu duce lipsa de vocabular tehnic. daca nu stapanesti bazele domeniului nu folosi cuvinte al caror sens iti scapa. - orris in limba romana este iris sau stanjenel, din ai carui rizomi se prepara un extract extrem de scump - persimmon si NU curmal japonez. Desi aproape fiecare limba are un "termen popular" pentru ingrediente "exotice" in lumea parfumurilor se folosesc unele cuvinte standard din aceasta industrie. Ce ne-am face daca in loc de violete am spune toporasi, micsunele, pantofiorii doamnei sau orice alt regionalism? - graunte/seminte de Paraguay - traducere gresita a "petitgrain Paraguay" (intre petit si grain a aparut un spatiu:) o esenta de citrice imature plus ramuri/frunze provenind din Paraguay (originea nu e relevanta). Exista petitgrain lamaie, petitgrain portocal, petitgrain mandarine, etc... - nasturtium si NU condurul doamnei. Aici explicatia e mai complicata pentru ca se confunda doua genuri botanice si o denumire populara dintre care doar una are relevanta pentru parfumier ca sursa de inspiratie. O greseala frecventa in traducerile de moda (de ex reportajele transmise de EUFORIA TV) este legata de "tonul exprimarii". Foarte des este folosit modul colocvial de adresare cu expresii din limba romana "vorbita" atunci cand originalul este scris intr-un mod neutru tinzand spre "academic". Nimic nu e mai hilar decat a traduce un banal text din engleza intr-o romaneasca de cartier si cu atat mai grav cu cat nu exista intentia de a fi "cool" sau de a "soca" ci pur si simplu nivelul limbii romane al autorului este "plafonat".
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Reinterpretarea costumului popular si a traditiilor reflectate in ornament a fost o tema frecventa in moda fostelor tari socialiste. Odata c...
Texte scrise de mine, interviuri cu mine sau articole despre mine au aparut in toata presa fashion din Romania (incl. Harper's Bazaar, Tabu, The One, GQ, Elle, Avantaje, FashionandBeauty, Unica, Dialog Textil, Ideal Mariaj, Mireasa, etc), in majoritatea cotidienelor centrale (incl. Jurnalul National, Evenimentul Zilei, Cotidianul, Romania Libera, Catavencu, etc), in presa economica (Ziarul Financiar, Capital, Business Magazin, Money Express, WallstreetMag etc), in presa internationala (New York Times, Liberation, style.com, l'Officiel Paris) si in majoritatea site-urilor de parfumuri/cosmetice. In ultimii 5 ani am publicat peste 300 de articole fashion/beauty/fragrance la nivel international sau national. Cartile mele de parfumuri au fost recenzate in presa de specialitate nationala si incluse ca referinta, alaturi de blogul 1000Fragrances in numeroase carti de parfumuri internationale aparute incepand cu 2007. Sunt membru al Societe Francaise des Parfumeurs si al Societatii Romane a Chimistilor Cosmetologi.
Cartile mele
1000 de parfumuri vol 1 1000 de parfumuri vol 2 Parfumul - mica enciclopedie
Accept cu placere orice citare a blogului meu atata timp cat ea este scurta, de bun simt si fara a trada spiritul initial al frazei si creditata in masura posibilitatilor printr-un link la textul de referinta. Internetul nu este o zona a non legalitatii iar pentru orice alta utilizare, totala sau partiala a acestui blog, ma puteti contacta la coifanoctavian at gmail.com. Acest blog este proprietatea lui Octavian Coifan.
Primul blog de parfumuri Primul blog de beauty din Romania