Thursday, January 7

Un mogul roman in industria parfumurilor

In prezentarea istorica pe care am facut-o la Paris in decembrie la Ambasada am dezvaluit cateva aspecte mai putin cunoscute din istoria parfumurilor si ... un joc de culise petrecut in cercurile diplomatice romanesti in anii 20. Un roman ajunge sa puna mana pe imperiul celui mai mare parfumier al epocii, Francois Coty.
Acum puteti citi un articol scris de Petre Badica pe acest subiect in Romania Libera unde am contribuit la dezvaluirea unei parti din aceasta afacere cu parfum de mister.
"Leon Cotnareanu, fost consul al Romaniei, i-a luat magnatului francez Francois Coty atat nevasta, cat si o buna parte din avere."
Desigur, azi discutam de mogulii din presa, atat de incriminati in campaniile electorale atunci cand nu exista solutii reale. Dar a existat un mogul .... mai mare decat cei de azi din Romania. Cotnareanu a ajuns omul care dirija in anii 30 ziarul Le Figaro (care apartinuse lui Francois Coty).
Tot in prezentarea de la Paris am lasat deoparte politica si ziarul pentru a prezenta afacerile interbelice Coty din Romania sau cum viata amoroasa tumultuoasa urmata de deziluzii si infringeri s-au reflectat in numele parfumurilor dar si o imagine rara a cuplului exact in perioada in care se infiripa aventura romaneasca.

"Cu Yvonne Coty s-a cunoscut prin 1921, iar sotul acesteia, Francois Coty, il poreclea pe Leon, in acea perioada, «Le danseur mondain». La decizia de divort a sotilor Coty, inaintata in 1928, au contribuit atat numeroasele aventuri ale lui Francois – una dintre amantele sale a fost Elvira Popesco, dar a avut si cinci copii nelegitimi cu Henriette Dieudé –, cat si dorinta fratilor Cotnareanu de a pune mana pe imperiul lui. Procesul de divort a fost, cu siguranta, ideea lui Leon, bun avocat care a stiut sa obtina o importanta parte din averea lui Coty prin procese atat in Franta, cat si in SUA. Deciziile de a prelua Figaro si de a suprima ziarul «L’ami du peuple» au fost ambitiile personale ale familiei Cotnareanu, deoarece ambele publicatii aveau deja un puternic caracter antisemit."
Citeste continuarea acestei povesti din lumea parfumurilor in Romania Libera.
O parte din povestea de la Figaro poate fi citita in volumele publicate de Leon Cotnareanu in 1945 -Suites Francaises Volumes I + II (Chroniques Du Figaro) iar scrierile sale cu tenta politica in cartea din 1941 The alternative culture and peace publicata imediat dupa sosirea la NY (ca evreu a parasit Franta invadata).
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Blog Widget by LinkWithin
Octavian iti recomanda Cele Mai Bune Carti de MODA pentru a debuta cu dreptul in aceasta industrie