Thursday, May 27

Louis Vuitton condamnat in Anglia pentru publicitate inselatoare

Una dintre cele mai surprinzatoare si frumoase campanii publicitare de anul acesta din lux a fost condamnata si interzisa in Anglia. Reclamele, poze artistice asemenea tablourilor lui Vermeer in culori calde, aratau femei care coseau de mâna obiectele de marochinarie Louis Vuitton. Totul lasa impresia ca aceasta traditie exista de sute de ani si precum odinioara, obiectele sunt realizate azi manual. Reclama purta un nume de tablou imaginar - "The Seamstress with linen thread and beeswax". Totul e perfect dpdv marketing, pentru ca acesta este mesajul pe care doreste sa il transmita marca de lux pentru a justifica preturile enorme. Imaginile reliefeaza perfect acest lucru pentru un necunoscator. Desi multe produse sunt identice, reclamele sunt total diferite fata de cele de acum 5-10 ani când incepuse nebunia Vuitton in rândul tinerilor de la periferia oraselor. Acum marca doreste a se pozitiona in zona artei si a valorilor sigure de calitate dupa ce a profitat din plin de perioada bling bling (cu aceleasi produse). Insa, intre realitatea imaginilor, povestile frumoase si realitatea productiei diferenta este foarte mare.
Autoritatea de reglementare a publicitatii din Anglia (ASA) a considerat reclamele "inselatoare" pentru ca ele ar putea sa-i faca pe consumatorii englezi sa creada ca produsele sunt facute integral manual. De altfel, nu doar imaginile, ci si textele care le acompaniau induceau aceasta idee.
Marochinierul a pledat ca produsele sunt realizate de artizani cu mare experienta si ca masinile de cusut sunt utilizate pentru asigurarea durabilitatii si ca aceasta face parte din "ceea ce azi este considerat a fi lucrat de mâna in secolul XXI" (expresie tare ciudata). Cu toate acestea difuzarea a fost interzisa.
Intimplator sau nu, aceasta decizie vine exact in momentul deschiderii noului magazin Louis Vuitton in Londra, considerat cel mai luxos din lume. Nu ar trebui sa ne mire pentru ca britanicii cunosc ceea ce inseamna un obiect lucrat integral manual iar faptul ca LV produce piesele in alte tari si apoi le da "patina luxului" nu e o practica savurata la Londra.
Motivele pentru care oamenii cumpara produse Louis Vuitton sunt foarte diferite de la tara la tara - daca in România ele sunt un simbol pentru epatare si clasa "nouveaux riches" (ca in Franta acum foarte multi ani) in tarile mai "evoluate" sau "bogate" marca incearca sa introduca noi "valori".  
Aceasta actiune ar trebui sa-i puna pe gânduri pe cei din zona luxului ca nu orice se poate declara si nu poti vorbi la infinit despre realitatile imateriale si visele din marketing. In final e vorba de protectia consumatorilor, chiar daca notiunea pare usor deplasata in zona luxului. O geanta este cusuta intr-o tara saraca, apoi transformata in obiect de lux prin publicitate si vânduta la pret mare. Marketingul invaluie tot acest asamblaj necunoscut al productiei intr-un staniol stralucitor ca sa justifice preturi. In cazul LV nu discutam de productii artizanale, undeva intr-o zona de vis, ci de o adevarata industrie planetara cu un numar impresionant de obiecte vândute pe toate continentele.

Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Blog Widget by LinkWithin
Octavian iti recomanda Cele Mai Bune Carti de MODA pentru a debuta cu dreptul in aceasta industrie