Thursday, June 10

Tatiana Strimbovschi toamna-iarna 2010-2011 - Romanian Fashion Week

Colectia prezentata de Tatiana Strimbovschi la festivalul de moda de la Iasi 2010 m-a surprins intr-un mod cu totul special atunci când, dupa vizionarea colectiei si perceperea emotiei estetice transmise de tânarul designer, am ajuns inevitabil la comunicatul de presa:
"Dincolo de functional si estetic haina este un obiect conceptual. Aceasta poate fi expusa intr-un muzeu cu statut de obiect de arta, sau poate fi purtata pe strada.Haute couture-ul, acest Wonderland al modei unde visele si imaginatia designerilor se materializeaza in obiecte vestimentare cu o mare incarcatura estetica, este zona in care se reflecta basme, mituri si magie..."
Sa inteleg de aici ca Universitatea de Arte Decorative si Design, prin doamna Elena Basso Stanescu, pregateste mai nou sectiunea "haute couture" a modei românesti si urmasii morali ai lui Catalin Botezatu? Eu sper din tot sufletul ca studentii de la moda de la Cluj si mai ales cadrele didactice sa fi participat vreodata la o prezentare haute couture in Paris iar scoala sa asigure de doua ori pe an vizita la expozitiile tematice  organizate de cele doua muzee ale modei din capitala Frantei.
Lasand la o parte himera couture si iluziile pe care facultatea de moda din Cluj le tot "vinde" studentilor, colectia prezentata de Tatiana Strimbovschi ne poarta intr-un univers feminin delicat si rafinat al formelor evanescente pe punctul de a-si lua zborul. Pretioasa prin câteva piese care sugereaza penajul pasarilor si poezia din "Lacul Lebedelor" ea ascunde parca timiditatea tânarului designer care doreste a-si lua zborul. O sensibilitate aparte care sper ca isi va gasi locul de unde sa zamisleasca frumuseti.

Eu ii sugerez Tatianei sa uite tot ce a invatat de la UAD Cluj si sa invete o lectie simpla de la Octavian Coifan - Haina NU este un obiect conceptual si NU este pentru muzeu tot asa cum iubirea NU este un concept ci motorul fundamental al vietii care nu se "traieste" in sarcofag. Un designer care nu e capabil sa investmanteze Femeia in poezia dorintelor si in acea stare in care uiti cum e imbracata pentru a-i retine doar aparitia fascinanta, si-a ratat misiunea pe pamânt. 
Urmareste colectia Tatiana Strimbovschi  la festivalul de moda de la Iasi 2010 toamna-iarna 2010-2011 pe FashionandBeauty
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Blog Widget by LinkWithin
Octavian iti recomanda Cele Mai Bune Carti de MODA pentru a debuta cu dreptul in aceasta industrie