"to share" a devenit verbul care marcheaza noua era a Internetului si de ceva timp una din cele mai frecvente teme occidentale este sfârsitul vietii private. Ceea ce acum 100 de ani era o inocenta bârfa transmisa pe viu grai devine azi un "dosar" documentat intrucat pozele de pe retelele sociale dar mai ales viitorul sistem de recunoastere a fotografiilor sunt "probe" tot mai consistente. Urmarirea si spionajul au depasit afacerile de stat sau anchetele jurnalistice pentru a deveni "unelte" la indemâna oricui, intr-o documentata activitate de "detectiv" cel mai adesea cu caracter sentimental. In paralel, siguranta datelor a devenit un subiect cu cântec. Pe de o parte avem "furtul de identitate" materializat in avantaje banesti imediate (vezi furtul de date medicale in SUA) iar apoi ceea ce inocent se numeste "marketing".
Furtul de identitate va fi "epidemia" care va bântui România in urmatorii ani. Ceea ce exista doar in filmele "americane" a ajuns de ceva timp si in tara - jafurile armate, bancomate sparte, holdup la case de schimb valutar nu mai sunt exotisme. Problema furtului de identitate este insa una mult mai grava pentru ca autoritatile sunt extrem de neglijente când vine vorba pastrarii secretului datelor. Individul nu este respectat in România iar datele sale nu sunt sfinte. De viata privata isi bate joc toata lumea, incepând cu statul. Primele semne au aparut de multi ani in administratiile locale odata cu boom-ul imobiliar si numeroasele acte false. Insa etapa urmatoare va afecta cu precadere individul, nu neaparat posesor de bunuri foarte oneroase. Mai mult de atât, acest furt de identitate va fi unul organizat. Pentru multa vreme articolele din presa despre tineri români care au spart baze de date sau au intrat in conturile altora din strainatate au fost oarecum gustate de compatrioti - "uite, ba, ce destepti suntem ca le-au tras-o la americani!". Românul insa va fi victima ideala a urmatorilor ani atunci când un sistem cât de cât organizat se aliaza cu oameni fara scrupule, cu o administratie precara in protectia datelor si individului si mai ales cu "cetateni" creduli sau ignoranti in ceea ce priveste propria persoana.
Insa furtul de identitate poate avea si o alta latura, mai putin materiala - furtul vietii private manifestat in modul cel mai patologic. Probabil fiecare a avut experiente in care o colega de scoala / serviciu, in general nou aparuta si de care se stie prea putin, incepe a se "infiltra" in viata unei "victime", incepând prin a copia stilul, modul de a vorbi sau imbraca, apoi "furând" prietenii, chiar iubitii sau chiar jobul / pozitia sociala. Daca in scolile e arta se spune ca meseria se fura, in acest caz situatia e diametral diferita pentru ca scopul nu e acela de a deveni o noua persoana ci de a inlocui "gazda" - cam asa cum face cucul. Ceea ce se fura e angrenajul de relatii sociale, prestigiul, aura, modul de a vorbi si asta nu in scopul unul "tel personal" ci in scopul de a lua locul. Aici se opreste "profitarea" de "patologie". Un film foarte terifiant pe care l-am vazut cu multi ani in urma relata un asemenea caz in care o femeie intra in viata altei femei ca prietena, pâna la a-i fura cu totul identitatea (fizica) si a produce o crima, dupa care "pleca" in cautarea altei "gazde".
Probabil ca toate acestea va par exagerate insa nu as fi vorbit de ele daca nu imi aparea in cale intr-o librarie din Paris cartea Stealing Your Life: The Ultimate Identity Theft. Deschiderea retelelor sociale si aceasta "foame" de comunicare poate produce imense vulnerabilitati in care "bârfa" e cel mai fin compliment. Dar daca cel care te citeste, iti vede pozele, le salveaza .... are un alt plan cu tine? La casa ne punem gratii si lacat, eventual ne luam un câine de paza. Documentele / actele pot fi criptate. Ce se intimpla insa cu "continutul" imaginilor, textelor atunci când ceea ce Eminescu numea metaforic Epigon devine un caz mai grav?
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
