Fiecare generatie repeta cu o sfintenie inconstienta mecanismele precedentei. Schimba denumirile, obiectul si forma. Traim intr-un prezent continuu de câteva mii de ani iar discutiile de azi ale adolescentilor despre mainstream / underground sunt ecouri ale altora mai vechi.
Intre nou si vechi, radical si conservator, necunoscut si cunoscut, ideile si "obiectele" se plaseaza in jurul nostru urmând aceeasi cale, fie ca e vorba de arte vizuale, muzica, moda, parfumuri: noi, aparute prin inventie sau prin "import", ele seduc un grup, se opun contextului dominant intr-un aparent conflict tot mai acutizat, sunt adoptate de un numar tot mai mare de oameni, se oficializeaza, se clasicizeaza, se banalizeaza pina chiar la uitare.
Azi le spunem "mainstream" si "underground", "comercial" si "alternativ", insa acesti termeni specifici anilor 1990-2000 au un numar mare de corespondente in istoria artei si a societatii.
Clasicii si Modernii se rafuiau la Academia Franceza la finele sec al XVII-lea, ultimii sustinând ca autorii Antichitatii nu sunt indispensabili creatiei literare. "Modernul" nu era nimeni altul decât Charles Perrault, domnul cu basmul Scufita Rosie. Peste doar un secol, când "mainstreamul" lui Ludovic al XIV-lea era un stil "rasuflat", rocococul aduce exotismul (si in special chinezariile) in arhitectura si ornamentica, incalcând toate regulile, dar devenind in scurt timp stilul oficial. Regina Marie Antoinette era "underground" când, imbracata in pastorita, mulgea caprele si vacile din ferma de la Trianon impreuna cu doamnele de onoare imbracate in tarancute, stil cu totul "alternativ" fata de ceea ce se purta la curtea imperiala de la Viena sau St Petersburg. Tot un "razboi" cu vechea garda "mainstream" vor duce si generatiile "romantismului" - Antichitatea e inlocuita cu Goticul, sobrietatea dramelor clasice cu melodramele de pe scena. Se poarta frivolul si drama burgheza. "Dama cu camelii" era povestea unei prostituate si nu a unei zeite, iar ogiva gotica a catedralei e noul "must have" arhitectural.
Impresionistii erau generatia "underground" bautoare de absint care dispretuia pictura "academista" bautoare de sampanie si evident Salonul Oficial (in care visau sa expuna pentru ca de acolo venea grosul comenzilor). Si-au creat salonul lor si, cum se intampla in fiecare perioada istorica, au atras toata crema din "high society", pentru ca snobismul a fost intotdeauna acceleratia in arta. Peste doar câtiva ani, au umplut saloanele private devenind oarecum "stilul oficial" ulterior oficializat prin Musée d'Orsay.
Peste doar câteva decenii, in preajma Primului Razboi Mondial, doamnele din "high society" au renuntat brusc la curbele Art Nouveau si au adoptat liniea dreapta si brutalitatea din cubism - de la haine la arhitectura, picturile lui Bracque si Picasso sau sculpturile lui Brâncusi, prezenta constanta la petrecerile mondene pariziene. Corbusier le inspira vilele, avangarda "undeground" era chic, insa arhitectul visa la marile comenzi ale statului - proiectele de urbanism. Tot in anii 20, Malevitch punea un patrat negru pe un fond alb, Mondrian tragea niste "grile" colorate. Azi orice magazin din Mall prezinta obiecte de asemenea factura intr-o "recuperare" kitsch a avangardei, ceea ce societatea industriala a facut din totdeauna.
Fiecare noua generatie "underground" e aceeasi jungla: snobi, "high society" cu bani, marginali excentrici care ii inspira pe cei care ii sponsorizeaza, droguri la moda, sex la moda, petreceri, toate asociate cu un tip de arta, un tip de muzica, un cadru arhitectural cu amfitrionul de rigoare. Renasterea Italiana se desfata in alcoolul tare, proaspat distilat de alchimisti, si Cosimo de Medici avea un mare laborator in Palat. La Trianon se fuma tutunul adus din America de Sud si alte licori "speciale". In anii 20 era la moda cocaina "prizata" din tabacherele Cartier si folosita chiar de Freud pe pacienti. Dar se fuma si opiu pentru viziuni "suprarealiste". Celebra Warhol Factory era jungla suprema cu ultimele molecule scumpe sintetizate de industria farmaceutica americana, inclusiv pilula care te scapa de "cosmarul de dupa". Tehnic, arta lui Warhol e foarte simplu de produs, dar cineva a trebuit sa o inventeze, altcineva sa o cumpere.
In cavernele fiecarei generatii, uneori in magnificul decor al carnavalului venetian, fiecare avea ceva de "vânzare". Asa au aparut odinioara comenzile oficiale, azi "colaborarile" artistice intre un brand si un artist.
Acum 15 ani si sa vreau nu puteam face street art in Timisoara, nu erau vopsele, azi le poti cumpara in orice magazin din Paris. Orice tânar aspirant la statutul de artist se poate incerca cu tuburi. Un desen in penita e greu, minutios si nu il vede nimeni in camera ta. Nu orice pictura e acceptata in galeriile de arta si asa pline. Un desen pe zid e vazut de toti trecatorii, mai ales intr-o metropola, si se executa rapid.
Mainstreamul e comercial. Dar care creatie umana nu este? Mainstreamul e vulgar, dar este undergroundul pentru "vulgul" vazduhului?
Banul a fost dintotdeauna in centrul artei. Nu exista arta fara bani si unde sunt bani apare si Arta, intr-un târziu. Toata Renasterea cu marii pictori, fie ei flamanzi, florentini sau venetieni, a fost o industrie. Atribuirea unei opere unui maestru nu e tocmai usoara azi, mai ales când se stie câte mâini lucrau la propriu la o pânza de mari dimensiuni.Toate cladirile monumentale si publice, fie ele de secol XIX sau de secol XX, au reprezentat mine de aur pentru artisti. Icoanele bizantine românesti au fost secole "mainstream" la fel ca Rubens. Asta vedeai constant, asta se cerea si inca se mai cere. Doar multitudinea de reproduceri de icoane la toate bisericile din tara (si pe tarabele din fata) ne arata ca arta religioasa nu a fost niciodata underground, cu exceptia doar a catacombelor din Roma.
Muzica alternativa a devenit un gen in magazinele de discuri si o sectiune pe amazon. Underground e un titlu pe care il vad constant din anii 90 pe afise la concerte tot asa cum vad lux sau celebritati pe ecrane. E o eticheta, un "brand", un mod de a face diferenta si de a razbi intr-o piata foarte generoasa in oferte culturale. Toate femeile vor altfel, dar sfârsesc in acelasi cliseu.
Alegerile culturale le face fiecare, dar lipsa lor te duce in "undergroundul" gândirii. Daca esti "alternativ" pentru ca "underground e cool", ai cu siguranta nevoie de o scara melc din beci in mansarda. Daca esti "mainstream" pentru ca atâta te duce mintea, ai nevoie de un sezon in catacombe pentru a vedea mai bine.
Alegerile culturale le face fiecare, dar lipsa lor te duce in "undergroundul" gândirii. Daca esti "alternativ" pentru ca "underground e cool", ai cu siguranta nevoie de o scara melc din beci in mansarda. Daca esti "mainstream" pentru ca atâta te duce mintea, ai nevoie de un sezon in catacombe pentru a vedea mai bine.
Orice artist underground viseaza sa expuna intr-un mare muzeu iar arta sa-i fie cumparata. Orice muzician alternativ spera ascuns la un contract cu EMI si/sau Virgin. Orice noua marca de parfumuri "alternative" viseaza sa vânda cât Dior. Orice autor doreste sa fie citit (doar de asta publica, nu?) si sa aiba cât mai multi cititori. Intre toti acestia exista "curvele culturale".
In România se face constant greseala fundamentala de a opune cei doi termeni in plan estetic atasandu-li-se valori pe care nu le-au continut niciodata, nu e vorba de o arta a maselor vs o arta a elitelor. Aceasta eroare de gândire pleaca de la conceptia gresita a românului ca "banul perverteste", insa banul perverteste doar pe cine poate fi sau se lasa pervertit. Trecerea unui artist de la statutul de autor "underground" la cel "mainstream" este piatra de incercare. Pentru multi "underground" e doar forma saraca a snobismului, si nu o alegere personala.
Underground si mainstream sunt doar etape in viata unei opere, nu sunt stiluri, nu sunt calificative si nu sunt opuse pe plan estetic. Nestematele stau "underground" pe intuneric, dar pentru a le aprecia le extragem, le prelucram, le expunem in lumina "mainstream".
In România se face constant greseala fundamentala de a opune cei doi termeni in plan estetic atasandu-li-se valori pe care nu le-au continut niciodata, nu e vorba de o arta a maselor vs o arta a elitelor. Aceasta eroare de gândire pleaca de la conceptia gresita a românului ca "banul perverteste", insa banul perverteste doar pe cine poate fi sau se lasa pervertit. Trecerea unui artist de la statutul de autor "underground" la cel "mainstream" este piatra de incercare. Pentru multi "underground" e doar forma saraca a snobismului, si nu o alegere personala.
Underground si mainstream sunt doar etape in viata unei opere, nu sunt stiluri, nu sunt calificative si nu sunt opuse pe plan estetic. Nestematele stau "underground" pe intuneric, dar pentru a le aprecia le extragem, le prelucram, le expunem in lumina "mainstream".
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
