Tuesday, October 5

Saptamana modei de la Paris vazuta din România

Nu toti isi permit luxul de a participa la Paris, si mai putini isi permit luxul de a cunoaste moda inainte de a imperechea cuvinte avortând articole. Azi, Evenimentul Zilei brodeaza prezentari care nu au existat si face cea mai mare gafa fashion atunci când il numeste pe Jean Paul Gaultier .... Karl Lagerfeld. Da, ati auzit bine, un intreg paragraf este dedicat colectiei Gaultier cu Beth Ditto, cantareata XXL care a "deschis" si "inchis" colectia, articolul e chiar ilustrat cu celebra fotografie insa .... "copilul teribil al modei anilor 80" este confundat cu Lagerfeld. Cum cei doi nu seamana nici fizic si nici la nume ... oare cât de paralel e Bucurestiul cu moda de la Paris? Inteleg ca o deplasare la Paris e scumpa iar intrarea la un show e dificila pentru un ziar din România, insa asta nu scuza documentarea elementara. Chiar asa de jos a ajuns presa din România, dupa ce revistele s-au pus pe vândut slapi si detergenti la pachet?
"Mireasa lui Lagerfeld
Dacă lui Galliano criticii i-ar putea reproşa oarece comoditate pentru noua colecţie, Karl Lagerfeld s-a înscris în rândul nonconformiştilor şi a ales ca prezenţă forte pentru colecţia sa pe rubiconda cântăreaţă Beth Ditto, cu care, până nu demult era „certat”, pentru că aceasta ar fi spus despre designerul german că este „un omuleţ lipsit de importanţă”. Nici Kate Moss, muza regretatului Alexander McQueen, nu a scăpat de tirul de ironii ale lui Beth, aceasta fiind descrisă „teribil de plictisitoare”. Timpul a şters orice animozitate şi iată că Beth Ditto păşeşete cu încredere pe pasarela lui Lagerfeld şi, mai mult decât atât îi poartă ţinutele.
Disputa designerilor privind modele anorexice şi cele plinuţe nu este nicidecum o noutate. Ce face în plus Lagerfeld? Aduce pe catwalk o prezenţă care nu se înscrie în niciuna dintre categorii, pentru că măsurile purtate de Beth (28), sunt mari chiar şi în comparaţie cu acelea considerate grăsuţe.
Artista a deschis prezentarea de modă a lui Karl Lagerfeld cu o melodie gossip pe care a interpetat-o în timp ce saluta cu jovialitate publicul prezent la eveniment. Tot ei i-a rezervat designerul finalul showlui, când Beth a apărut într-o rochie florală foarte mulată."

Pentru ca gafa sa fie totala, tot Evenimentul Zilei ne informeaza ca John Galliano e designerul casei Chanel, si asta in acelasi articol cu mireasa lui Lagerfeld. In fotografie, John isi pierde a-ul din nume, probabil Gallino rimeaza cu neuronul solitar al autorului care a cotcodacit articolul.

Vive la guillotine! spécialité française si pare-se accesoriul la moda sezonul acesta, atunci când bugetele s-au taiat si personalul necalificat din institutie ajunge la taste.
Tot articolul de pomina in EVZ
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Blog Widget by LinkWithin
Octavian iti recomanda Cele Mai Bune Carti de MODA pentru a debuta cu dreptul in aceasta industrie