De ce nu avem lux in Romania

In ultimii ani, fiecare guvern care s-a perindat prin meandrele tranzitiei a avut aceeasi atitudine punitiva fata de obiectele de lux - un rau care trebuie taxat aspru - in timp ce presa populista a infierat adânc pe cei care se dedau pacatului. Aceasta situatie caracterizeaza de fapt ceea ce românii nu au fost niciodata capabili sa intelega - luxul nu e un moft ci o industrie care contribuie semnificativ la bugetele unor tari iar apoi, fiecare are libertatea de a-si cheltui banii cum doreste. Atitudinea moralizatoare ipocrita e nociva. In România nu s-au produs niciodata in istorie obiecte de lux, tot timpul acestea s-au importat. Produsele de lux au fost dintodeauna motorul esential al umanitatii si "elementul" prin care diverse popoare au comunicat, transmitând bani si cunoastere. Caravanele transportau inca din Antichitate matasea din China, mirodeniile, tamâia apoi obiectele de ceramica, portelan si sticla. Bizantinii au furat viermii de matase din China si au demarat productia de matasuri si tesaturi scumpe, traditie care ulterior a ajuns la Venetia si mai târziu la Lyon. In România au existat conditiile prielnice cresterii viermilor de matase, de aceea exista borangicul popular, insa nimeni nu a "stiut" sa transforme firul in matase de mare calitate pe care ulterior sa o vânda. Am avut numeroase avantaje in istorie insa nu si oameni inteligenti care sa descopere un potential, sa dezvolte o idee si apoi sa o propage in lume. Practic, suntem o natie de oameni cotropiti - in trecut de alte popoare, azi de marfuri. Toate centrele care au produs bunuri pe care altii nu le aveau au câstigat la un moment dat o pozitie dominanta in istorie si fireste, bunastare. Desi am avut oi in tara, nu am reusit producerea de stofe de lux iar atunci cand in secolul XX tehnologia a existat in fabricile de tesaturi, au lipsit designerii pentru ca niciun "director" devenit "manager" de textile sau panglici nu a fost suficient de inteligent sa inteleaga ca o marfa este mai mult decât un proces tehnologic. Un fenomen interesant este traditia distilarii de rachiu dezvoltata in egala masura la nord si la sud de Dunare. Distilarea nu a fost ridicata la nivel de tehnica artizanala decât in Bizant, in primele secole ale erei crestine, generalizata si perfectionata de Arabi in sec VIII-X si aplicata in Europa abia in sec XIV-XV, in paralel cu alchimia. Noi si bulgarii nu am transformat-o in alchimie, nici in cognacuri rafinate, ci mai mult ca sigur in marfa de contrabanda cu turcii care, fiind musulmani, nu aveau voie (teoretic) alcool.

Nu toate tarile din lume au fost binecuvântate de Dumnezeu cu produse la care altii râvneau (de exemplu mirodeniile) insa altii fie au aclimatizat plantele, fie au transformat produsele banale in obiecte de lux si cam in acest mod au inceput artele decorative. Trandafirul, iasomia si citricele nu existau in Europa inainte de anul 1000, insa ele au devenit o industrie peste câteva secole, iar parfumurile pe care azi le folosim nu ar fi existat fara dorinta unor oameni de a face ceva mai bun, mai original, mai pretios. La fel se poate spune despre portelan si cristal, doua tehnologii tardive in Europa. Si in România s-a produs portelan insa sub forma grosiera pentru ca a produce o ceasca de cafea cu pereti fini aproape translucizi si delicat ornata, cere mai multa inteligenta tehnica si simt artistic decât se putea gasi in fabricile autohtone.
Una din tezele care este vehiculata constant si gresit este aceea ca România era o punte de legatura intre Orient si Occident. Culmea, nici negotul si nici "furtul" de tehnologie nu au caracterizat istoria ultimelor sute de ani. E mai probabila versiunea ca pe predecesorii nostri nu i-a dus mintea sa inventeze, sa perfectioneze si nici  nu au avut enorma tragere spre munca. Asa zisa "economie de mijloace" a portului popular e mai degraba o economie de timp, lâna era toarsa gros si tesuta larg pentru a termina mai repede, spre deosebire de stofele din alte parti tesute foarte fin. "e bine si asa" e antiteza luxului, a obiectului desavarsit si autentic. Exemplul modei din ultimii 20 de ani ne arata perfect acest paradox - multi designeri si numeroase croitorese au visat din tot sufletul la Haute couture si au pretins ca fac. Cu toate acestea, nimeni nu a profitat de libertate si de drumurile la Paris pentru a fura "stiinta" francezilor, tehnicile de cusut/broderie si a le aplica mai bine. Aceasta lauda (fac Haute Couture) combinata cu lenea si lipsa de exigenta, au facut ca luxul sa fie incompatibil cu România, cu exceptia cazului in care o companie vine si produce aici dând toate directivele necesare, mai ales impunând un control de calitate.

Cu toate acestea, luxul a existat si exista in tara, insa este de import. Inca din perioada fanariota, a fost mai simplu sa importi, sa furi la cântar (mirodeniile si aurul), sau chiar sa realizezi produse contrafacute vândute drept lux unei mase de oameni lipsita de cunoastere si discernamânt. In anii 20-30 companiile de la Paris de parfumuri si cosmetice erau atentionate intr-un raport economic asupra numeroaselor fraude si produse false vândute in tara.
Anul acesta se poarta parfumurile arabesti in flacoane aurii pentru ca asta sunt de fapt multe românce cu bani - niste cadâne care isi unduiesc portmoneul in ritmurile muzicii cântate de comercianti.

Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.