In urma cu 5 ani de zile inauguram blogul meu international devenit intre timp unul din reperele mondiale in domeniul parfumurilor, dar povestea a inceput cu aproape 20 de ani in urma. Un flacon de cristal cu un parfum pudrat picant dulce de violete si garoafe, insa fara eticheta, accidentat la primul cutremur, avea sa declanseze totul. Abia anul acesta am descoperit despre ce parfum era vorba atunci cand am prezentat in premiera mondiala primul elixir care lega moda de parfumuri. Blogul meu a aparut la cativa ani de la publicarea primelor carti de parfumuri din Romania, lucrari fundamentale care nu ar fi existat fara ajutorul dat de Monica Tatoiu. Privind in urma, dupa ce toata faima politicii si zarva mondena s-au pierdut in neantul timpului, aceasta este pentru mine cea mai importanta contributie culturala intr-o tara care nu este obisnuita decat in dialogul postmortem cu valorile sale. De atunci, am fost binecuvantat cu numeroase intalniri fericite care mi-au permis cultivarea harului si la randul meu am continuat ceea ce incepusem cu multi ani in urma prin cateva contributii importante manifestate pe blogul international si mult mai multe in privat de cand stau la Paris si compun parfumuri.
Am fost primul care a descris in premiera mondiala parfumurile Paul Poiret dupa mai bine de 100 de ani, alaturi de o lista enorma de parfumuri disparute. Incepusem cu mai mult de 10 ani in urma prezentarile si descrierile de parfumuri, multe din ele incluse in primele carti. Azi aceste descrieri par firesti intrucat orice lansare contemporana contine o mapa de presa cu o prezentare in detaliu si orice cautare pe google aduce un potop de informatii. Insa acestea erau aproape inexistente acum o decada si nu existau pentru parfumurile istorice. Din trecut ne-au ramas imagini frumoase si flacoane superbe, insa nu si portretul parfumurilor. Eu am contribuit aici dand viata trecutului prin descrieri, analize si punere in context istoric. Am deschis flacoane sigilate de peste 80 de ani in al lor sarcofag de cristal si gratie meseriei de parfumier le-am descris in mod acurat. Am prezentat in premiera mondiala creatii desavarsite semnate de Houbigant sau Lelong dar si raritati Chanel pe care nimeni nu le mai evocase inainte si in paralel am pus la dispozitie altora ceea ce eu studiasem si acumulasem de ani de zile. Celor care nu cunosc Internetul le reamintesc ca informatia nu se scrie de la sine, cu atat mai mult cand parfumurile in cauza nu mai sunt produse. Toti cei care iau informatia gratis intr-un domeniu atat de special ca parfumurile nu se gandesc ca in spatele a milioane de hits in google exista de fapt doar cateva persoane care au alimentat forumurile/bazele de date/blogurile.
Am fost primul care a prezentat specialitatile si bazele din parfumerie, adevarate ingrediente secrete ale parfumierilor si in urma interesului si curiozitatii mele, reputatul parfumier Jean Kerleo de la Osmoteca le-a inclus in program (am descoperit nostalgic in decembrie ca micile flacoane verzi poarta eticheta cu data cand am pregatit impreuna cu domnia sa solutiile cu ani in urma la Versailles). Acestea sunt un fel de comori ale trecutului si in ultimii ani am reusit sa adun numeroase informatii istorice despre aceste produse disparute pe care multi parfumieri contemporani nu le cunosc. Am sa dau un exemplu absolut firesc, trandafirul. Aceasta floare speciala exista in sute de varietati odorante, majoritatea deloc cunoscute in Romania. Azi avem la dispozitie numeroase tipuri de extracte naturale si ingrediente de sinteza insa acum 100 de ani parfumierii creau prototipuri olfactive total disparute azi ca rose General Jacqueminot, rose Marechal Niel, rose Pompon alaturi de numeroasele tipuri de trandafir rosu si oriental. Toate aceste prototipuri olfactive care corespund unor varietati reale au imbogatit paleta intr-un mod fantastic. Pentru ca in Romania nu exista o traditie a cultivarii ornamentale ale rozelor, foarte putini cunosc de fapt cum miros unele tipuri, ca superbele varietati de trandafir galben.
In premiera mondiala am inceput prezentarea creatiilor odorante din Europa de Est, in special parfumurile din fosta URSS despre care aproape nimeni nu mai stie nimic, insa numarul lor este impresionant, la fel ca estetica total neobisnuita. In decursul ultimilor 8 ani, in ciuda succesului cartilor mele in tara, am incercat sa dau Cezarului ce e al Cezarului, adica sa realizez o istorie a cosmeticelor si a parfumurilor din tara. Insa mentalitatile romanesti sunt mult prea ostile unui asemenea tip de cercetare istorica desi as fi putut deschide portile industriei in Paris si prezenta Romania asa cum nimeni nu e in stare sa o faca. Recent am cumparat un album care trateaza istoria modei socialiste in Europa de Est, totul cu exceptia Romaniei si moda ramane inca un subiect dureros pentru mine. Intr-un fel romanii s-au scos din istorie si se condamna in mod constant la uitare gratie unei atitudini care este peste puterile mele sa o schimb (am experimentat in moda si am constatat ca unii oameni sunt incurabili).
Pe parcursul anilor am sustinut cu tarie pe blogul international importanta esteticii parfumului in detrimentul argumentului pur comercial, iar aceasta sustinere constanta am facut-o sub expresia pe care am promovat-o in circuitul international "Parfumul este ce-a de a opta arta", devenind astfel "parintele spiritual" care anul acesta a inspirat ideea unei marci de parfum. Cu mai putin de o luna in urma, Chandler Burr imi anunta in premiera in mod confidential inainte de oficializarea informatiei, nasterea in 2011 a unui departament de arta a parfumului la muzeul de arta si design din New York (MAD), un centru de arta olfactiva al carui curator a devenit dupa ce si-a dat demisia de la New York Times.
Critica de parfum nu a existat in trecut. Primele texte critice au aparut sub pana unui parfumier francez in anii 80, urmate apoi de scrierile lui Luca Turin cu care am corespondat, si ulterior Chandler Burr cu care discutam la telefon in "frangleza" inca din Timisoara cand telefoanele mobile erau cat o caramida si internetul era pe dialup, el a devenit apoi criticul de parfum de la New York Times. Insa pe blogul meu de parfumuri international am cultivat o noua forma de critica, cea prin care am reliefat dimensiunea si importanta estetica a creatiilor noi (cand era cazul) sau prezentarea lor in contextul artistic al epocii, respectiv genealogia influentelor.
Dar blogul meu are si o importanta componenta de activism dezvaluind in ultimii ani numeroase practici mai putin oneste din aceasta industrie (reformularea parfumurilor) dar si continua scadere in calitate a produselor marilor companii multinationale. In septembrie la o conferinta, purtatorul de cuvant al celei mai mari companii isi declara admiratia pentru curajul si riscurile pe care mi le-am asumat atacand gigantii mondiali si reusind coagularea unui curent de opinie la nivel mondial intr-un moment in care presa traditionala era legata la ochi si la maini prin contractele de publicitate cu brandurile in cauza.
De la publicarea primelor enciclopedii, care deja atunci contineau foarte multa informatie dobandita pe baza studiului exhaustiv a tot ce se publicase pana la vremea aceea, fisierele mele au crescut in mod exponential intrucat la Paris am avut sansa sa cercetez arhive unde nu a ajuns prea multa lume si sa studiez documente foarte rare intr-o industrie obsedata de secret. Numai numarul parfumurilor noi si vechi redescoperite a sporit considerabil numarul paginilor care cresc de la an la an la fel ca numarul formulelor. Intr-o zi le voi publica probabil in volume alfabetice atunci cand voi gasi partenerul financiar care sa fie demn de asocierea cu numele meu.
Sunt multe proiectele de natura culturala pe care le am in vedere, insa momentan ezit inainte de a gasi forma optima pentru a ajunge la public. Intr-o conferinta pot prezenta parfumuri si impartasi adevarata apreciere a acestei arte insa in acelasi timp numarul de cititori care zilnic ma citesc depaseste cu mult capacitatile unei sali de conferinte. Intreg tirajul cartilor mele publicate cu greu in tara il depasesc zi de zi prin numarul de cititori iar bucuria cea mai mare a fost sa transmit si sa insuflu aceasta pasiune unei intregi generatii.
Cele mai frumoase 8 parfumuri cu o importanta nota de trandafir create in secolul XX pe care le-am aranjat in "buchet" pentru aceasta aniversare: Le Parfum Ideal (Houbigant), N'aimez que moi (Caron), Arpege (Lanvin), Joy (Jean Patou),Vega (Guerlain), Diorama (Christian Dior),Paris (Yves Saint Laurent),Une Rose (Frederic Malle)

Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.