Desi sunt din Timisoara, ati remarcat probabil ca am vorbit foarte putin (sau aproape deloc) pe acest blog de Universitatea de Vest - Facultatea de Arte si Design sectia de Moda. O tragedie pe care o cunosc de foarte mult ani si careia nu i-am gasit vreun remediu. De data aceasta insa, odata cu terminarea unui nou ciclu si lansarea unui numar impresionant de designeri pe o piata muribunda am avut o surpriza. O absolventa a facultatii mi-a trimis un mail foarte sensibil in care prezinta aceasta experienta a unui sistem universitar "putred" cladit pe alte valori decât cele pedagogice sau de cunoastere.
Aceasta scrisoare ar trebui sa dea de gândit celor de la Timisoara sau din alte centre universitare. Nu este firesc ca dupa absolvire sa ai un asemenea gust amar care inlocuieste mândria altor scoli. O scoala este puternica nu doar prin ceea ce invata cât mai ales prin oamenii si sentimentele care invaluie inefabil procesul didactic creând acea aureola de prestigiu. Va dau in acest sens exemplul scolii de Beaux Arts de la Paris, cea mai importanta institutie europeana de arta in secolul al XIX-lea. Studiind foarte recent arhiva sectiunii de arhitectura am inteles de ce. Dincolo de luptele interne pentru putere sau "ciocnirea" generatiilor care exista pretutindeni, a existat acea dorinta de a da "tonul", de a reprezenta netagaduit excelenta, valoarea si prestigiul.
"As mai avea ceva de spus
Desi pentru mine poate e prea tarziu. S-au dus si trei ani de facultate. Inca imi amintesc noaptea cand am scris despre terminarea liceului. Era tarziu si brandul tigarilor diferit. Poate eram mai mici si poate nu ne asteptam sa devenim atat de josnici precum suntem acum. Si da, poate eram rautaciosi dar eram noi. Acum suntem doar noi contra. Si e miez de zi nu de noapte.
Imi amintesc cu cat entuziasm si cu cata mandrie am inceput facultatea, cat eram de fascinata in prima zi. Era perfect. Eram studenta. Am inceput frumos si apoi am prins ritmul. Un ritm de profesori neinteresati de studentii lor, o atmosfera de competitie si de invidie in relatia profesor- elev, si si un miserupism peste care poti trece doar daca ai pielea groasa. Cursurile se faceau din cand in cand iar mai apoi am inteles ca de fapt facultatea era un fel de cafenea in care te duceai la o barfa cu colegii, o cafea si un pachet de tigari. Nu vreau sa spun ca nu am invatat absolut nimic, dar nu am invatat mare lucru, pe care nu as fi putut sa il invat in timp stand acasa, sau facand cu totul altceva. Cred ca am pierdut mai mult timp asteptand si cautand profesori decat am stat la cursuri. Am mai invatat ca oricat de talentat sau netalentat ai fi, oricat de placut sau insuportabil, pilele si greutatea numelui sunt ceea ce conteaza in final, si nu stiu de ce ar avea rost sa mai mentionez asta cand in viata mereu te lovesti de asa ceva. Doar la noi. Am fost rautacioasa inca din liceu, pentru ca mereu a existat competitie intre noi, si asa am fost invatati, dar facultatea si falsele prietenii m-au transformat intr-un monstru machiavelic. Si recunosc asta desi stiu ca multi sunt la fel dar nu stiu cat de multi o pot recunoaste. Am invatat ca a-ti ajuta prietenii din grupa este cea mai proasta decizie si este o pierdere de vreme. Cu mici exceptii care aproape ca se pierd in marea de rautati si sabotaje. Am mai invatat ca a avea o alta parere, diferita de profesori este un lucru inacceptabil, iar daca ai si curajul si argumente bune in a iti sustine acea parere este o bila mare si neagra. Am invatat ca nu conteaza ce idei ai tu, pentru ca pur si simplu nu conteaza daca profesorului nu ii place, oricat de buna sau ne buna ar fi idea, in final nota este a lui. Am invatat ca a fi libidinos si fals este o cale sigura pe drumul succesului, si ca pur si simplu tu ca si om nu prea contezi, conteaza doar ce greutate are numele profesorului tau de specializare. Am mai invatat ca majoritate examenelor sunt notate dupa preferintele profesorilor legate de fata studentilor sau de portofele si cercuri in care se invart. Asta bineinteles in cazul in care profesorii isi aduc aminte de tine. Am invatat ca trebuie dati mult prea multi bani pentru confortul acestor profesori si pentru a-mi fuma tigara in curte in picioare, in noroi pana la glezne. Am invatat ca suntem prea multi aspiranti la titlul de artist plastic etc, pentru profesorii nostri. Pur si simplu ii obosim. Dupa mai putin de doua ore dintr-un curs de 4 ore in care si asa stau pe un scaun si isi dau cu parerea superficial, am invatat ca sunt extenuati. Am mai invatat ca pe langa taxele de rigoare, materialele trebuiesc cumparate de noi dar lucrarile finale apartin lor. Noi suntem tineri, ne putem multumi cu copi. Am invatat ca oricat de standard ar fi ceva, favoritul profesorilor va veni intotdeauna cu ceva in plus care sa incalce regulile dar nu va conta, pentru ca in ochii profesorilor acela va fi studentul creativ si curajos iar restul niste mediocrii. Si notele se vor da in consecinta. Am mai invatat ca tot acesti profesori, sau hai sa zicem unii, pe care sa ii bagam intr-o mare majoritate sunt de un tupeu si o nesimtire de iti pot da frisoane pe sira spinarii, dar tu oricum nu contezi deci isi permit. Am mai invatat ca prietenii care au aceleasi interese sunt de fapt cei mai aprigi dusmani, si fututul in gura vine la fel de usor ca un salut. Am invatat ca peretii mansardei sunt la fel de falsi ca si oamenii de acolo, si nimic din ceea ce scoti pe gura nu va ramane secret. Am invatat ca secretariatul are mereu secretare isterice si un program de doua ore pe care oricum nu il prinzi daca ai curs, dar sa te fereasca sfantul sa bati la usa la 12:01
Dar per ansamblu am invatat ca oricat suflet ai pune in ceea ce faci, nu conteaza pentru nimeni in afara de tine, am invatat ca nu isi merita nici banii si nici renumele desi nu stiu daca Clujul, Iasiul sau Bucurestiul merita un pic mai mult, dar sigur Timisoara nu. Totul este de renume si competitive bolnava si fara rost intre orase. Am invatat ca mai bine mi-as fi pastrat banii investiti in aceasta facultate, decat sa ii risipesc pe toane si platouri pentru profesori ignoranti si pur si simplu plictisiti de a mai preda, si cel mai important am invatat ca pentru ei o licenta la moda este un prilej de a se aduna la o barfa si de a infuleca protocoale in timp ce notele se dau din amintiri. Si nu e prima oara cand din gura unui profesor de moda aud expresii de genul „lu` asta da-i atat ca e fiica lu` cutare” . „hai o bagam sau nu si pe asta in licenta ca vai si amar oricum”, „cine mai e si ala Elsa Schiaparelli” sau realitati grave precum profesori de moda care habar nu au despre tendinte.
Sigur e prea mult sa nu generalizez, si imi pare rau pentru micile exceptii pe care le gaseam in facultate in fiecare zi de la 8 la 14, si pe mess de cu seara pana tarziu in noapte ajutandu-ne si dandu-ne sugestii si sfaturi bune. Au fost unii carora le-a pasat un pic mai mult, si ei sunt cei pentru care m-am trezit dimineata sa merg la curs. Dar sunt prea putini si e pacat.
Ma bucur ca am avut ocazia sa particip la festivaluri de moda importante in Romania, pe catwalk sau in public, ma bucur ca au existat profesori cu care am impartit aceasi trusa de machiaj, aceasi cutie de pizza si aceasi sticla de suc, care la 3 dimineata erau pe mess ajutandu-ne sa ne terminam mapele la Inspired si a doua zi ii gaseam la facultate de la ora 8. Dar a fost doar una si una e prea putin sa imi schimbe parerea generala."
Eu ii urez tinerei absolvente succes in moda si sa uite cât mai repede aceasta lume universitara pregatindu-se pentru alta, la fel de abjecta si cinica - sistemul modei din România - care adesea functioneaza dupa aceleasi legi ale junglei. Minciuna, ipocrizia, favoritismele, banii si cam tot ce respingem si opunem creatiei sau conturarii unui sistem valoric de durata si viziune reprezinta meniul actual din România versiune fashion.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
" (2010 - o carte enorma de 832 pg) pe care il traduc intrucât el rezuma foarte bine câteva aspecte esentiale legate de cosmetica.
