Dupa amiaza de ieri am petrecut-o cu masteranzii de la Institutul Francez al Modei din Paris, unde am sustinut prima prelegere in fata amfiteatrului plin, concentrând practic materie pentru mai multe prezentari (noroc ca am o voce exersata). Ceea ce mi-a placut mereu la Institutul Modei, dar mai ales acum de la catedra, este profesionalismul cadrelor didactice si ... aspectele tehnice care fac din curs un deliciu. Moda la nivel universitar in România este la milenii distanta fata de Paris, de la ambianta profesorala pâna la banalele prize si fireste .... prezenta din sala. Am carat suficient retroproiectoare in praf pentru a-mi sustine cursurile in România, dar in 2011 facilitatile tehnice sunt esentiale. In final, rolul scolii e de a oferi cele mai bune conditii pentru a crea excelenta, dar asta s-a uitat in RO unde de multe ori activitatea didactica e un fel de SRL iar studentul la Moda se intreaba care e totusi rolul profesorului de la catedra in contextul in care el e nevoit sa faca totul singur. La finalul prelegerii am prezentat studentiilor câteva piese de colectie pe care le pastrez la Paris in arhiva proprie. Institutul Modei pregateste specialisti in domenii care sunt total necunoscute in România si cu siguranta, absolventii reputatei scoli pariziene ar fi muritori de foame in tara unde sistemul modei este involuat si in niciun caz preocupat de profesionalism. De altfel, unul din lucrurile pe care le ador in Paris este naturaletea celor care fac moda, parfumuri si cosmetice si care prin natura meseriei lor gestioneaza milioane de EUR si "destinele" stilistice ale unui continent. In general figurile, sau fitzele cum se numesc in limbajul colocvial dâmbovitzean, le au cei care, traind in lumea lor imaginara, nu au nicio importanta in universul modei, cu atât mai putin pricepere. Figurile fashion sunt invers proportionale cu rolul profesional sau importanta culturala si asta nu puteam sa o invat decât in orasul unde s-a facut intotdeauna moda si designul, reproduse adesea stângaci in Balcani, là où tout est pris à la légère.
La final, am purtat o discutie cu responsabila activitatii didactice de la Institutul Francez al Modei care a venit personal sa ma felicite si fireste .... am vorbit despre moda din România, facându-i o scurta prezentare a peisajului stilistic si cel al invatamantului.
Ar fi extrem de frumos daca profesorii de la facultatile de moda din RO ar avea contacte reale cu scolile de prestigiu, mai mult decât vizionarea site-ului web, sau, in cazul ideal, sa redevina studenti pentru macar o saptamana la o institutie occidentala. Pentru multi, deja ajunsi la o anumita vârsta si fara experienta practica in domeniul modei, adaptarea la schimbarile constante ale acestui domeniu este dificila, insa in Occident invatarea e un proces continuu si normal.
In cursul prelegerii am evocat la un moment dat vechea revista de secol XIX, Journal des dames et des demoiselles, publicatie cheie in istoria costumului ca multe altele pe care le-am studiat cu mare bucurie sufleteasca in capitala modei.
Holul de intrare la Institutul Francez al Modei gazduia câteva proiecte ale studentilor, iar ceea ce m-a impresionat intotdeauna a fost accentul pus pe finisaj (erau niste produse "sport"). In Paris, "conceptual" nu rimeaza cu "asa s-a nimerit sa fie", scuza autohtona perpetua pentru o gândirea si o executie deficitare in substanta.
In sala, am zarit deja câteva din viitoarele nume sonore din Paris pentru ca intodeauna spiritele creative se recunosc instant si au acea sclipire geniala chiar daca nu fac altceva decât sa te asculte inmarmurite. Surpriza a venit dupa prelegere când .... am vorbit româna intr-un oras cosmopolit in care singurele cuvinte in limba natala sunt cele pe care le impartasesc pe blog. Dar aceasta este frumusetea Parisului unde Frumosul respira la fiecare pas, iar pasiunea pentru adevarata creatie aduna spiritele alese din intreaga lume intr-un nou ideal estetic care nu poate fi plamadit decât in acest creuzet care ne-a distilat Moda si Parfumul.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
