Ghiveciul este o mâncare traditionala, la fel si ciorba sau alte fierturi de ceaun. Sau musacaua de sorginte fanariota, bine rumenita in cuptor. Secretul lor? Cât mai numeroase ingrediente savuroase care isi pierd individualitatea intr-o farfurie delicioasa. Modei din România ii lipseste sosul besamel care sa o lege, dar si piperul care sa-i reveleze savoarea, à la française.
In schimb, a generat un hibrid, perfecta ilustrare a unei tranzitii perpetue - amestecul de genuri. Interviuri, articole, comunicate de presa, dar mai ales atitudini, se amesteca haotic intr-o voluptate a vorbelor care domina austeritatea faptelor. In Paris, informatia in moda este pentru toate gusturile si buzunarele, dar e bine stratificata. Daca iti doresti informatie de ultima ora, densa si bine distilata de un autor cu vechime, ai o serie de publicatii. Daca doresti analize culturale, te asteapta un intreg raft. Insa o revista destinata marelui public nu te va "obosi" cu prea mult text si of-urile unei industrii.
Amestecul de genuri autohton provine din prea frageda vârsta a unui nou tip de scriitura si din ambitiile incoerente ale celor care nu stiu cine sunt, ce vor si unde pasesc. Oamenii nu isi permit albumele scumpe cu studii despre opera unui designer, analize culturale sau antropologice, si atunci "cer" constant mai multa cultura, acolo unde ea nu exista traditional. Textele din Vogue Paris exista din cu totul alte motive decât dorinta de a "culturaliza" fashionistele, iar una din persoanele care semneaza sute de articole de peste 15 ani in Paris m-a luminat. Un prieten mi se plângea de calitatea textelor. I-am dat o bibliografie, un timp limita de studiu si i-am urat succes. Nici pâna azi nu a pus mâna pe una din carti, dar spera sa reinventeze roata in moda.
Exista o eterna obsesie pentru "a te plânge" in interviuri despre starea industriei. Dar românii atât de mult se plâng incât sunt prea obositi ca sa mai faca ceva. De multe ori, plângerile sunt imaginare, oamenii au tendinta sa se plânga de problemele pe care si le inchipuie ca le au altii. Atunci când un cliseu este bine sadit in creier, brodarea in jurul lui devine indeletnicire cotidiana, iar legatura cu realitatea (adica faptele, datele) se fragilizeaza zilnic. In Paris, elaborarea unei teorii (si ma refer la marketing) e intotdeauna legata de un set de date si are o finalitate. Filosofia modei, fie ca e de budoar sau pretins intelectuala (inventând cuvinte intr-un mod similar cu formele incipiente de delir descrise de psihiatrii), este o pierdere de timp. La fel si generalizarea, respectiv relativizarea, ambele greseli constante in discursul autohton.
Esti ceea ce visezi, si prea putini vizualizeaza dorintele, sau acestea sunt de natura inferioara.
Unii isi imagineaza probleme si savureaza in secret statutul de victima. Altii urzesc scenarii si cad prada propriei mreje. Mai este o categorie care si-a facut un deliciu din a cauta nod in papura si de a sublinia cât de prost e totul in România. Facând ordine in dosarele mele despre designerii români, am descoperit cu mare placere cât de profunda e evolutia ultimei decade. Câte lucruri noi, frumoase, interesante, inspirate au rasarit si rasar in mod constant! Cu toate acestea, multe dispar pentru ca autorii nu cred in propria viziune.
Am aflat cu nespusa tristete cum un designer foarte talentat, apreciat si cu un relativ succes financiar isi doreste de fapt sa "scape" de Moda. Am fost asa de bulversat incât nu cred ca as mai putea sa scriu despre aceasta persoana. Usa Modei nu se deschide de doua ori. Nu e prima data. Când am simtit ca un alt designer din Bucuresti (talentat si tot cu succes) isi desconsidera munca, am hotarât sa nu-i mai pronunt numele.
E demodat sa ai o viziune? E demodat sa intuiesti mirajul Paradisului la orizont in loc sa vezi mai des Infernul?
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
