2011 este anul revelatiilor. Stiti de ce moda se face de aproape un secol la Paris pe rue Cambon 31 si nu se face in scoli in Timisoara sau Bucuresti? Secretul tine de un element din arhitectura, poate cel mai important in istoria modei. OGLINDA. Saloanele Chanel si celebra scara sunt tapetate cu oglinzi. In scolile romanesti acest element nu exista. Chiar nu e o metafora! Daca s-ar privi in oglinda, profesorii de la fashion si unii absolventi si-ar da seama de ridicol.
A existat un moment in istorie cand italienii au reusit sa produca oglinzi enorme, iar acestea au inceput sa decoreze marile palate. Cam tot atunci incepe ritmul frenetic al evolutiei formelor costumului. Ce alt exemplu de frumoasa coincidenta decat nasterea "oficiala" a modei la Versailles si Galeria Oglinzilor? Chiar si basmele ne vorbesc de oglinzi. In secolul XIX si XX, in marile resedinte pariziene, oglinda imensa si inramata era un element obligatoriu al ambiantei: in holul de primire, in salon, in boudoir. Oamenii au invatat sa se priveasca si sa priveasca. Implicit sa se aranjeze, sa se studieze. Sa devoreze moda. Blocurile comuniste aveau rareori oglinzi in apartamentele marunte - in interiorul dulapului sau in hol ascunsa de haine. Oglinda din cabina de proba a magazinelor era meschina sau pe un perete, intre haine. Oglinzile imense sunt esentiale in orice atelier de moda. Altfel e moda conceptuala. Ori exact aceasta lectie esentiala de moda lipseste scolilor de pe aceste meleaguri. Exercitiul privitului, al criticii, al ajustarii propriei imagini, al innobilarii. Asa zisa creatie din Bucuresti si Timisoara e urata, hada, hilara, monstruoasa pe alocuri. Starneste rasul. Invoca plansul. Oamenii nu se privesc, nu simt ridicolul. Insa ridicolul si incapacitatea de a intelege proportiile corpului uman devin evidente pentru spectator. Oamenii au o relatie proasta cu oglinda. Practic nu o au o relatie. La cateva colectii din Timisoara am ras ca la rubrica "umorul in moda". Persoanele in cauza nu au niciun viitor fashion, e inutil sa le critic public. La Bucuresti am crezut ca e un spectacol cu lunatici combinat cu unul de carpe batjocorite. Peste cadrele didactice s-a asternut tot praful din podul modei. Avangarda o pot intelege, dar de ce e tot aceeasi de 10 ani incoace cand totusi moda se mai schimba? E evident ca nicio critica, nicio sugestie de lectura, niciun program european, niciun lector strain nu vor schimba situatia. Nu toti au in sange acel banal act al privitului in oglinda. Nu e vanitate, ci chiar esenta modei. De la corectarea siluetei pana la simtul penibilului si la autocritica, dar mai ales pana la constientizarea faptului ca moda e facuta pentru oameni si nu pentru mutanti. Istoria costumului e plina de "deformari" si variatii ale siluetei, dar acestea nu contravin corpului, nu il slutesc. O domnisoara a pus la Bucuresti o manekina sub cercurile unei crinoline. Poate e o aluzie la numele din franceza (cage), insa colivia fashion e cea mai buna metafora pentru cele doua scoli, Timisoara si Bucuresti, prizoniere ale propriei neputinte si iluzii.
Oglinda are insa atatea intelesuri. De la peretele fizic tapetat cu oglinzi al salonului Chanel pana la profesorul in care te poti oglindi spiritual....unele oglinzi sunt clare precum cristalul, altele pline de fumul timpului, in timp ce unele deformeaza.La inceputul anilor 90 cand am pasit prima data in sectia de moda din TM, pe atunci situata intr-un fost camin studentesc la periferie, am fost uimit ca nu existau nici manechine de croitorie si nici oglinzi. Sevaletul trona, se facea culoare, compozitie.
In 2011 exemplul cel mai bun vine de la Cluj. E singura scoala din tara unde exista notiunea de tipar, de masura, de corp uman. E singurul loc in care se invata cum sa (te) privesti. Poate e un miracol. Tiparul e invatat in scolile profesionale de croitorese fara pretentii academice. La Paris esti doar couturier. In Bucuresti ai doctorat si nu te poarta nimeni. Tristesse oblige!
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
