In Timisoara exista un magazin pe str. Alecsandri, un adevarat mini muzeu al kitschului cu obiecte vechi, dar fara vreo valoare, care atesta ceea ce generatii intregi au cumparat, colectionat, si-au expus in apartamentele de bloc. Kitschul are o extrem de lunga traditie in România, iar la baza lui stau doua elemente majore, de la artele vizuale la arhitectura/design interior / media / moda: incapacitatea de a genera forme sau stiluri noi (cu rarele exceptii de rigoare) si totala necunoastere a ceea ce se "copiaza" sau ce se pune laolalta intr-o compozitie. Kitschul nu a pornit de la oamenii neinstruiti, ci de la cei care au faurit "modele" si le-au diseminat prin canalele media, de la teatru la film si TV, construind un peisaj vizual incorect stilistic si foarte aproximativ.
Unul din elementele responsabile pentru cultivarea gustului aproximativ a fost mobilierul, in special cel produs industrial inainte de 1989, ajuns intr-un final la Casa Poporului si apoi prin alte aproximari in vilele oamenilor. Scaune, fotolii, dulapuri, din diverse stiluri istorice create inainte de 1900 cu reguli foarte clare de proportie si detalii, au fost copiate foarte brutal pentru ca aceste intreprinderi de stat aveau doar desene, nu si piese originale, aveau mesteri dar nu prea multe studii.
Insa kitschul a inceput sa se propage cel mai bine prin scenografie de teatru, film si TV. Pentru ca bugetele erau la rândul lor aproximative, la fel ca oamenii de raspundere, multe din imaginile "epocii de aur" sunt de un patetism cutremurator. Imi amintesc perioada in care la teatru si la opera se mai realizau decoruri "clasice" (adica nu intepretari postmoderne) si senzatia de aproximare, de amestec incorect de stiluri in raport cu subiectul piesei, cu coloane si stiluri arhitecturale facute dupa ureche, fara un minim de efort de a respecta elementele de baza din arhitectura. Toate acestea au influentat in mod lent generatii intregi, care nu au avut ocazia sa intalneasca autenticul, fiind prea departe de Paris sau Viena.
Am ales un clip din arhiva Televiziunii Române cu Ioana Radu pentru a ilustra totala lipsa de gândire a decorului si modul cum aproximarea hranita de media sta la baza kitschului actual.
Primul lucru care sare in ochi in acest clip este totala discordanta intre muzica, vestimentatia populara a cantaretei si mobilier.
Fotoliul din prim plan este o copie moderna a stilului Ludovic al XVI-lea, fara a avea insa finetea si lejeritatea modelelor initiale, unde atat lemnul cat si tapiseria erau in culori deschise. Acest model de fotoliu era foarte prizat de burghezia din timpul domniei lui Napoleon al III-lea, perioada in care se realizeaza de altfel numeroase pastise. Canapeaua cu medalioane din fundal este un exemplu tipic al stilului Napoleon III.
Practic, elementele majore de mobilier, cu exceptia pianului, fac parte dintr-o ambianta burgheza modesta, ornamentata sumar in stilul Napoleon III. Spun sumar, adica saracacios, pentru ca lipsesc numeroase elemente, in principal obiectele puse pe masa si tipul de draperie. Atat vaza cat si tipul de flori au fost alese la intamplare. Pilastrii din fundal, tablourile in medalion, dar mai ales balustrada, devenita un element curent la balcoanele noilor vile dupa 1990, se afla intr-un contrast flagrant cu mobilierul, mult prea modest si incorect, dar mai ales cu subiectul.
Intrebarea mister vine abia acum. De ce Ioana Radu cânta o piesa din folclor intr-un decor atât de burghez de sec XIX intr-un Bucuresti care nu a cunoscut stilul Ludovic al XVI-lea? Fotografiile de epoca atesta cum erau casele. Prezenta pianului in acest decor de televiziune unde se cânta o piesa din folclor in costum popular este total inutila pentru ca cele doua tipuri de muzica rareori se intalnesc in acelasi context. Presupunând prin absurd ca ne aflam totusi in alta epoca, in care o familie invita o cantareata de muzica populara, deci din alta clasa sociala, in salon, decorul autentic ar fi fost cu siguranta diferit. Acum mai bine de un veac, când folclorul si spiritul national erau la "moda" in anume cercuri, era mai firesc sa vezi ornamente bizantine / brancovenesti / neo românesti, decât medalioanele Ludovic al XVI-lea via Napoleon III.
Insa toate aceste decoruri au fost realizate intr-o epoca in care nici burghezia si nici boierii de alta data nu mai existau, iar noua clasa sociala isi "faurea" noi modele pe ruinele celei vechi, imaginandu-si cum traiau "domnii" de altadata, ce inseamna a fi cu un cap deasupra celor de la bloc. Livrarea in serie si ieftin a unui mod de viata de mult apus sta adesea la baza kitschului, atat de frecvent in societatea contemporana, cand ornamentul de odinioara sculptat devine folie aurie lipita, cumparata cu 10 EUR de la IKEA.
Insa toate aceste decoruri au fost realizate intr-o epoca in care nici burghezia si nici boierii de alta data nu mai existau, iar noua clasa sociala isi "faurea" noi modele pe ruinele celei vechi, imaginandu-si cum traiau "domnii" de altadata, ce inseamna a fi cu un cap deasupra celor de la bloc. Livrarea in serie si ieftin a unui mod de viata de mult apus sta adesea la baza kitschului, atat de frecvent in societatea contemporana, cand ornamentul de odinioara sculptat devine folie aurie lipita, cumparata cu 10 EUR de la IKEA.
Clipul urmator cu Ioana Radu ne arata un alt element absolut hilar de ambient. Oglinda cu ornamente asimetrice este o interpretare a stilului Rococo, iar multitudinea de flori nu face decat incarce si mai mult interiorul. Ce are in comun stilul Rococo din perioada lui Ludovic al XV-lea, fie el si reinterpretat in versiunea sfârsitului de secol al XIX-lea, si Romania? Absolut nimic, decat apetenta pentru inflorituri. Nu avem palate rococo, nu avem interioare autentice, cu exceptia catorva elemente de mostenire austriaca din Transilvania si Banat, acolo unde nu se cânta muzica lautareasca. Ornamentele absolut aberante ale oglinzii arata predispozitia pentru prostul gust si amestecuri nepermise care au existat in micul Paris. Insa acesta e "stilul" dictat de sefii de restaurante, localuri, hoteluri, de oameni cu o bruma de cultura. Multe din casele construite de arhitecti imediat dupa 1990 sunt monumente de kitsch, nu pentru ca prezinta un stil istoric depasit, ci pentru ca a fost realizat aproximativ. Sunt numeroase case facute in Timisoare de arhitecti care nu au vazut niciodata o vila autentica din alt secol si au "copiat" dupa ureche, fara notiuni elementare de proportie sau ornament, asemenea unui muzician care aproximeaza cantand din memorie pentru ca ii e lene sa citeasca partitura.
Simbolic, toata cultura kitschului din tara a plecat de la imaginile cu care generatii intregi de oameni au fost bombardati, de la cadrele produse de TVR la produsele aproximative create in intreprinderi. Oamenii au amestecat si au exagerat ceea ce au vazut, rareori avand acces la autentic, ci doar la simulacru, cum e cazul mobilierului. Exemplul modern cel mai flagrant din peisajul media românesc a fost serialul Aniela care a aratat carentele enorme in materie de cultura vizuala, vestimentatie si coafura.
Piesele istorice de mobilier au fost indelung studiate, masurate, desenate, explicate, documentatia de ornament este absolut impresionanta prin cantitate. Cu toate acestea, scaune, fotolii, mese, nu au putut fi reproduse in România in mod corect.
Piesele istorice de mobilier au fost indelung studiate, masurate, desenate, explicate, documentatia de ornament este absolut impresionanta prin cantitate. Cu toate acestea, scaune, fotolii, mese, nu au putut fi reproduse in România in mod corect.
O muzica olteneasca intr-un cadru rococo, cu Leana de la primarie-n sus, iata esenta stilului românesc contemporan, unde miroase a mititei si totul e posibil!
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
