In ultimul an o serie de dudui de se iscalesc la foaie jurnaliste, ar merita sa fie date cu pucioasa pentru aberatiile scrise impotriva Parfumului. Am demascat de mai multe ori impostura, sau cum gunoiul e tradus in româna fara discernamânt. De data asta, una s-a trezit cu niste aberatii mari cât casa, numai bune de speriat natia.
Articolul original pe Adevarul.
"Parabenii, acetatul de benzil, ftalatul de dimetil şi butilatul de hidroxitoluen sunt chimicale care intră frecvent în compoziţia parfumurilor şi care pun sănătatea în pericol. Pentru a folosi parfumul în siguranţă, se recomandă aplicarea lui direct pe haine şi nu pe piele, cum procedează cele mai multe persoane."
De unde naiba ai scos porcariile astea cât casa? Nu ai pasit vreodata intr-un laborator de parfumuri, ce sa mai vorbesc de lecturile de rigoare, care in cazul Adevarul se rezuma la a traduce zilnic Dailymail. Stii macar ca parabenii sunt conservanti in mediu apos (da, crema ta de fata e o emulsie apa in ulei, cea de corp una ulei in apa, iar samponul e 70% apa) dar parfumul, cu 80-90% alcool etilic, nu are nevoie de asa ceva? Iar amarâtul de acetat de benzil nu e altceva decât 30% din mirosul nepretuitei flori de iasomie in timp ce banana dupa care salivezi contine pe lânga acetatul de benzil o doza mare de acetat de izoamil si putin alcool amilic, fara de care fructul te lasa rece.
"Explicaţia este că circa 90 la sută din cele peste cinci mii de substanţe sintetice folosite la fabricarea parfumurilor sunt de natură petrolieră." - de aceeasi natura petroliera precum cârpa pe care o porti (ca prostia nu iti permite cashmirul), blidul de plastic, carcasa laptopului, pilula de migrene si 99% din ceea ce se cheama chimie organica la care presupun ca ai fost corigenta la liceu.
"Deşi parfumurile naturale nu sunt la fel de persistente precum cele sintetice, 98% din substanţele de bază sunt din culturi organice. Aceste parfumuri sunt obţinute din alcool, din apă şi din uleiuri esenţiale şi pot fi folosite direct pe piele, deoarece nu produc niciun fel de iritaţie."
Fals, Madam' sau mai bine zis, au contraire. Ia pune matale ulei volatil de cuisoare si nucsoara pe gât (si o planta anume când esti gravida) si mai vedem atunci. Iar de dermatologi si conspiratia lor, nu e cazul sa amintesc, e poveste veche cu iz de scandal in UE.
Este dureros sa vezi cum meseria iti este terfelita de niste analfabete. Iti doresc, duduie, sa te intorci la fiola de parfum de trandafir bulgaresc si la sapunul Cheia, daca pretuiesti asa de putin a opta ARTA.
PS: methyl este in romana metil, buthyl se scrie butil, chimia nu a inventat-o dailymail, am avut si noi românii fabrici de parfumuri.
PS: methyl este in romana metil, buthyl se scrie butil, chimia nu a inventat-o dailymail, am avut si noi românii fabrici de parfumuri.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
