Parfumurile indiene sunt folosite în scop terapeutic, ele echilibrează Dosha (Vata, Pitta, Kapha) şi susţin energia Chakrelor. Cele mai importante sunt iasomia, trandafirul, santalul de Mysore iar cel mai simplu exemplu e attarul Gill sau Sondhi, cu mirosul primului muson, destinat reglării tensiunii. Multe attaruri sunt folosite în ritualurile tantrice. Medicul ayurvedic Susruta menţionează ca ungerea cu Anulepana ajută la îndepărtarea oboselii şi a perspiraţiei, fiind o sursă de plăcere care accentuează frumuseţea feţei şi îi dă strălucire de lotus. Vagbhata, alt important autor ayurvedic, sublinia că înfrumuseţarea personală ajută la distrugerea răului. Tot unele texte ayurvedice recomandă portul diverselor flori în scop terapeutic sub formă de ghirlande, detaliind efectele lor benefice.
Vara, şofranul din Kashmir era amestecat cu santal pentru o senzaţie rece ca gheata şi i se putea adăuga camforul răcoritor. Pudra de camfor era un articol important în ceremonia de căsătorie, iar in timpul sezoanelor ploioase se folosea un unguent pe bază de mosc.
Asa cum numeralele indiene sunt cunoscute drept cifre arabe, tot asa şi multe parfumuri indiene din mirodenii erau cunoscute drept parfumuri arabe, fiind aduse de caravane prin Arabia. Mult timp, aromatele indiene au fost înconjurate de mister.
Si o anecdota despre santal: in 1958 URSS a primit cadou din partea Indiei peste 5000 kg de ulei de santal, o adevarata mana cereasca pentru parfumierii sovietici. In acea perioada s-a creat parfumul numit simplu "Santal Indian", vândut in flacoane modeste cu capac de plastic. A fascinat o intreaga generatie cu peste 30 de ani inainte de aparitia faimosului parfum Samsara de la Guerlain.
Citeste despre esente rare, ayurveda si India si secretele parfumurilor in religii in cartea mea, Parfumul - Ghidul Esential.
Daca ai ajuns la acest articol ai o reducere de 20% (120 in loc de 150 RON)
Mentioneaza in mail Codul INDIA, alaturi de datele tale.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.

