Articolele scrise despre o personalitate (politica, vedeta, etc) sau un brand sunt fie neutre, fie o prezentare pozitiva, fie o critica, carora li se adauga comentarile de pe forumul publicatiei in cauza. In toate cazurile, atat imaginile cat si textele, apartin autorului respectiv publicatiei, si in niciun caz subiectului, cu exceptia poate a reclamelor stabilite de contract. Pentru moment, ele sunt gratuite pentru orice cititor. Va veni insa timpul in care unii vor plati. Evident, putini sunt cititorii dispusi sa plateasca un abonament, fie si o donatie simbolica la un site / blog, desi se hranesc cu informatia furnizata de ani de zile.
Insa o publicatie poate decide ca o parte din "trecut" sa fie liber, alta nu. Daca un cititor plateste, are acces la tot. Daca nu plateste, are acces la o selectie. Si aici vine ingeniozitatea. De ce sa ceri bani multi cititorului cand poti taxa brandurile sau personalitatile functie de natura si cantitatea continutului gratuit pe care omul il acceseaza din zgârcenie sau comoditate?
In contextul publicatilor cotidiene, "analistii" concurentei te taxeaza pentru un anume partizanat daca li pare ca articolele de marti spun prea bine sau prea rau de X. Pot oare sa o faca pentru imensitatea de articole din trecut pe care le pui la dispozitia cititorilor gratis/platit dupa bunul plac, cititori care intra de pe Google sau te miri de unde? Reformatând trecutul prin simplul buton de acces, reconfigurezi prezentul si modezi viitorul.
Cu un dram de inteligenta si actualitate iti dai seama la un talk show care e adevarul din spate fiind vorba de lucruri care se petrec sub nasul tau. Când ai acces la trecut si nu esti istoric (deci cunoscator al detaliului) un articol te poate convinge chiar daca la momentul respectiv stiai ca era departe de adevar. Insa nu toata lumea e judecator pentru a pune in balanta o suita imensa de probe si argumente si a trage concluzia justa.
Brandurile "inchiriaza" gratuit spatiu pe servere unde numele lor apare din plin - exemplu tipic, retrospectiva colectiilor Chanel pe styledotcom. Platesti pt reclama din ziarul de azi, dar platesti si pt trecutul accesibil instant la milioane de cititori?
Brandurile "inchiriaza" gratuit spatiu pe servere unde numele lor apare din plin - exemplu tipic, retrospectiva colectiilor Chanel pe styledotcom. Platesti pt reclama din ziarul de azi, dar platesti si pt trecutul accesibil instant la milioane de cititori?
De exemplu, tot ce se scrie negativ despre o anume vedeta, toate comentarile veninoase la un articol politic in subsolul paginii, poate fi ascuns daca numele in cauza plateste un abonament. Astfel, o parte a cititorilor potentiali, care nu dau bani pe un abonament, sunt scutiti de contactul cu partea "negativa". Evident, daca doresc "adevarul", la rândul lui notiune relativa, platesc pentru accesul la istorie.
PR-ul de zi cu zi are misiunea de a infrumuseta lucrurile si pentru ca memoria omului e scurta, celalalt tip de PR instrumenteaza trecutul. Pe de o parte un brand (sau o vedeta) plateste cantitatea si calitatea de informatie care e libera (adica mii de articole intr-un final), pe de alta parte cititorul care nu a platit niciodata nimic, plateste daca vrea sa afle toata istoria. Oamenii doresc adevarul de la cei din jur, dar se comporta ca si cum li s-ar cuveni.
Astfel, spalarea de imagine, atunci când e instrumentata de un trust cu multe ramificatii, rezolva dilema financiara "am vrea bani din online dar parca cititorul nu ar da bani". Nu dai bani, ai doar o parte din "adevar" iar aceasta nu ridica nicio problema de etica - trecutul nu e rastalmacit, daca vrei sa stii totul te abonezi, asa cum fac cercetatorii la biblioteca studiind sute de documente.
In acest mod se poate redefini trecutul intr-o lume "virtuala" axata pe prezent prin simpla manipulare a accesului in cel mai etic mod. Inainte de aparitia internetului, oamenii aruncau ziarele si revistele sau le dadeau o utilitate mai mare la toaleta. Internetul a adus ceea ce bibliotecile faceau in trecut, adica pastrarea informatiei. Fata de o biblioteca, unde accesul nu e gratuit, diferenta e mare pentru ca nu discutam de trecutul indepartat si prafuit, ci de cel foarte recent care influenteaza inca prezentul.
Daca in zona politicului vorbim de interes public, in sfera vedetelor si a marcilor e cu totul altceva. Nu se plângea multa lume ca prea se promoveaza "vedete" sau branduri comerciale? Ce ar fi daca de mâine, o parte din cei care au profitat de noua paradigma, isi vor vedea "trecutul" accesibil prin google devenind inaccesibil sau pur si simplu reconfigurat?
Voi lua un exemplu de designer foarte cunoscut, Catalin Botezatu, despre care a scris multa lume, dar in final foarte putini ca grup de presa, tocmai pentru ca presa in România a devenit foarte concentrata.
S-au scris multe: bune, rele, neadevaruri teribile, sau articole neutre de prezentare, carora li se adauga tot norul de comentarii de "forum", izvorâte din toate motivele posibile. Adaug la astea eternul comentariu de pe margine ca nu e un subiect relevant pentru natiune.
Cu un singur clic si un simplu "abonament", in doar 6 luni, trecutul tenebros, care inca nu a fost studiat de un istoric de moda (meserie inexistenta in România), poate fi cosmetizat. Nu si-a dorit toata lumea un limbaj decent, civilizat, fara "jegul" de pe forumuri, fara atâta pesimism, fara atâta lupte intre tabere obscure? Cu un clic, 10 ani de "istorie" virtuala se insenineaza, iar cine doreste accesul total la trecut, adica la paginile "indoielnice" din reviste pentru a-si face propria parere, nu are decât sa plateasca acces. S-a tot spus ca un comentariu bun sau prost e tot reclama pentru un nume. Asta e valabil pentru televizor si pentru prezentul imediat. Iata ca apare o noua coordonata - daca acele comentarii din trecut devin …. invizibile pentru ca "reclama" nu e platita?
Trecutul devine reversibil pentru ca in final totul se reduce la statistica: câti români citesc articolele si câte articole au conotatie negativa. Prin simpla manipulare a accesului platit dublu (ca brand platesc ca doar ce e scris de bine sa fie gratuit si ca cititor platesc ca sa am acces la tot) am iesit din dilema "on line - print" care câstiga ?
Sa presupunem prin absurd ca acum 5 ani as fi scris niste articole critice dure la adresa cuiva in care mi-am exprimat in cel mai sincer mod parerea profesionala de ziarist. La momentul respectiv, cititorul a avut parte gratis de o opinie onesta. In acelasi timp, as fi suparat in mod evident personajul punând punctul pe "i" si i-as fi facut fericiti pe dusmanii acestuia, fara a primi macar un multumesc pentru cruciada infantila in care m-am lansat. Ba mai mult, ar fi fost unii care mi-ar fi zis sa ma mai gândesc ca poate am exagerat. In final, toate oalele s-ar fi spart in capul meu cu singura consolare à la Don Quijote ca am facut un bine fiind onest. Peste ani insa, opinia evolueaza tot asa cum poate personajul si-ar fi insusit critica.
Nu ne dorim oare ca cei din jur sa nu mai comita erorile pentru care i-am acuzat dar suntem dispusi peste ani sa acceptam schimbarea? In cazul fictiv al lui Catalin Botezatu problema se pune in felul urmator: poti concepe o evolutie in bine sau l-ai condamnat definitiv orice ar face, fara a exista urma unei indulgente? Insa cititorul care ajunge de pe google in mod gratuit nu e constient ca nu are acces decât la o realitate a trecutului. In noua paradigma, accesul la suita de articole in cauza nu mai este gratuit, asta in cazul in care nu m-am hotarât sa le rescriu, asa cum fiecare autor isi revizuieste cartile când remarca greseli sau când isi schimba viziunea. Internetul e virtual, totul e o iluzie nu-i asa?
Si pentru ca faima e la rândul ei virtuala, ce s-ar intâmpla daca brusc, 3 site-uri mari decid sa stearga numele unui designer din sumedenia de pagini scrise pe parcursul a 5 ani si sa-i elimine colectiile? E mai rea o critica sau sa dispari ca prin magie, cu tot cu "istoria" ta profesionala?
Celor care se arata socati de natura celor exprimate, le recomand istoria Vaticanului si construirea celei mai frumoase catedrale prin indulgentele pacatosilor. Asa arata viitorul. Verba volant, scripta manent, cu cerneala invizibila, daca platesti!
Si pentru ca faima e la rândul ei virtuala, ce s-ar intâmpla daca brusc, 3 site-uri mari decid sa stearga numele unui designer din sumedenia de pagini scrise pe parcursul a 5 ani si sa-i elimine colectiile? E mai rea o critica sau sa dispari ca prin magie, cu tot cu "istoria" ta profesionala?
Celor care se arata socati de natura celor exprimate, le recomand istoria Vaticanului si construirea celei mai frumoase catedrale prin indulgentele pacatosilor. Asa arata viitorul. Verba volant, scripta manent, cu cerneala invizibila, daca platesti!
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
