Dincolo de curiozitatea istorica, trecutul ne ofera exemplul a ceea ce NU trebuie sa facem. Nu este cazul a fantasma asupra creatorilor romani (si geniului pierdut) intrucat momentele de autentica valoare si creatie sunt foarte rare. Mai degraba, studiul trecutului este o lectie pentru a nu repeta greselile generatiei precedente si iluzia unui geniu national. Problema României nu a fost comunismul, ci oamenii si calitatea lor, iar anii 80, implicit generatia urmatoare, sunt proba concludenta.
In colectia mea de parfumuri si de istorie a modei autohtone am o suita impresionanta de exemple din anii 50 pana in prezent. Cateva elemente se impun din start, pentru ochiul / nasul defel expert. Privind creatiile fostei fabrici de cosmetice Macul Rosu (de la inceputul anilor 60) si parfumurile produse de Miraj in anii 80 se impun cateva cateva observatii care nu tin de contextul politic / economic al tarii, ci de calitatea oamenilor. Cutiile de parfum din anii 60 sunt sublime, atent realizate, cu un design delicat si echilibrat, rafinate si pline de stil, desigur in limitele epocii. Flacoanele mici sunt din sticla de buna calitate. Atentia pentru detaliu reflecta rafinamentul unei generatii pierdute. In anii 80 asistam la doua elemente majore. Nu exista design, cei asa zisi designeri grafici sunt niste glume ieftine, nu au nici cea mai vaga stapanire a elementelor de baza de design, iar asta nu doar in raport cu creatiile generatiei precedente, ci si cu ceilalti designeri din blocul de Est (culmea, unii au devenit profesori dupa 1990). Nu exista "respect" pentru detaliu. Multe "produse" Miraj din anii 80 au etichetele lipite anapoda, niciodata drept si la locul lor, in contextul in care productia nu era de milioane de flacoane. Pur si simplu, cei care lucrau in industria cosmetica nu dadeau doi bani pe ceea ce "produceau" si "vindeau". Nu e de mirare ca anii 90 au reprezentat falimentul. O serie de cutii produse in anii 80 contrasteaza flagrant cu cele din anii 60-70, de parca ar fi vorba de alta tara. Dar nu e doar calitatea hartiei si executia cutiei, ci mai ales lipsa designului. Practic, asa zisa integrare a absolventilor de la facultatile de arte (designeri, graficieni) in industrie a fost o mare minciuna, sau mai simplu spus, cei "integrati" si-au bagat picioarele in munca. Proportie, ritm, compozitie, toate acestea sunt lacunare in designul de ambalaj, iar aici nu comunismul e responsabil! Oamenii erau slab pregatiti, amatori, si prea deschisi compromisului.
Un alt aspect cu totul special e legat de formulele de parfum. Romanii nu dadeau doi bani pe parfum si pe creatii, motiv pentru care, sub acelasi nume, un an exista o formula, anul viitor ceva cu totul diferit. Nu e vorba de reformulare, ci pur si simplu de faptul ca persoanele responsabile nu au inteles niciodata ce inseamna a crea un parfum, o crema, un sampon.
Formula e sfanta pentru ca e vorba de creatie si nu de productie, insa acest lucru e greu de priceput pentru cine nu are educatie artistica si e doar ... inginer. Diferenta intre Paris si restul lumii este ca aici se creeaza, se genereaza idei, concepte, emotii. Nu e doar productie!
Este de neimaginat a inlocui formula unui parfum cu ceva cu totul diferit, doar pentru ca pe stoc se afla altceva. Acest lucru s-a intamplat insa in Romania si din acest motiv nu a existat niciodata un respect pentru ceea ce se crea in tara. De ce ai respecta ceva in care nici fabricantul nu crede cu tarie?
In domeniul parfumurilor si al cosmeticelor exista o stiinta a formularii, insa ea a fost rudimentara in Est. Comparand multe parfumuri rusesti, romanesti, bulgaresti si bazele sintetice de la 1900 din Franta, mi-am dat seama cat de mare era totusi diferenta. A compune un parfum nu e la indemna oricui, nu se improvizeaza, tot asa cum Moda nu e facuta de oameni care nu se imbraca.
Rasfoind revistele de moda autohtone, apare din nou discordanta intre ceea ce se facea in anii 60 si bataia de joc din anii 80. Prima intrebare fireasca este .... de ce reclamele la parfumurile / cosmeticele romanesti sunt foarte rare in revista MODA in anii 80, dar totusi exista reclame la produsele sovietice? De ce bulgarii isi promovau atat de mult propriile produse cosmetice in revistele lor de moda, iar romanii mult mai rar? Pentru ca nimeni nu a crezut intr-o industrie cosmetica si de parfumuri nationala, nici chiar cei care o faceau. A fost un mare balon de sapun, o minciuna si o continua "sapare" intre diversele ramuri ale industriei! Sunt multe motive pentru care moda autohtona a anilor 80 era cum era. Am comparat-o strict cu ceea ce faceau celelalte tari socialiste, dar si cu faimoasa revista Burda. Fotografia autohtona de moda in anii 80 nu a existat si absolut tot ce am vazut este de un sublim ridicol, strict ca fotografie (nu model). Imi este greu sa-mi dau seama daca manechinele erau intr-adevar proaste (fete defel fotogenice ulterior devenite vedete din cu totul alte motive) sau fotograful era nul, insa diferentele ies la iveala fata de revistele similare ale acelorasi ani. Moda romaneasca este urata, diforma si dizgratioasa, insa nu datorita designerilor, ci gratie lipsei simtului estetic a celor care trebuiau sa o reprezinte. O fotografie de moda trebuie sa puna in evidenta "modelul", ori asa ceva nu a existat in Romania. Povestea "marilor" manechine de dinainte de 1990 de la Venus este cu totul alta decat mirajul imaginat de public si prefer sa nu detaliez. E greu de imaginat azi cata incompetenta a existat in trecut, insa vizionarea revistelor si compararea cu cele din tarile vecine, demonstreaza acest handicap. Cei care faceau moda nu o faceau de fapt, nu o traiau, nu o simteau. Exemplu cel mai concret azi este acela ca niste doamne neingrijite, fara vreo urma de simt estetic, predau azi moda "artistica'" in universitatile de stat.
In acei ani, multe materiale erau extrem de proaste si numerosi designeri, in ciuda simtului estetic personal, s-au confruntat nu cu un regim obtuz, ci cu o intreaga generatie de oameni incapabili de a intelege ce este Frumosul. Frustarea lor a fost imensa, ca a mea când, dupa atatia ani, realizez ca niste cucoane predau aceleasi tampenii studentilor la moda. Sunt la fel de prafuite precum hainele de odinioara de la Fondul Plastic care erau cumparate de cei care nu isi permiteau o croitoreasa care sa reproduca ultimul model din Burda International.
E incredibil cat de limitati sunt oamenii, dar rasfoind revistele din trecut, realizez cat de greu le era designerilor de a explica ce este frumosul unor oameni din topor, cu bibelouri de portelan in cutia de chibrituri numita bloc, si fara cea mai vaga educatie estetica, daramite dorinta de a-si depasi conditia infama. Au existat persoane de valoare si de viziune, dar cei din jur nu au putut aprecia valoarea lor. Istoria modei din Romania e cronica neputintei unei natii de a fi mai mult decat o turma credula si inculta, dar mai ales, istoria tragica a catorva persoane care s-au straduit din rasputeri sa schimbe "destinul" si sa impuna o bruma de stil, cultura si simt estetic. Multi sunt necunoscuti azi.
Privind cele cateva flacoane de parfum romanesc din anii 80 nu reusesc sa inteleg ce era asa de greu a lipi exact o eticheta pe un flacon de parfum. Muncitorul nu credea in valoarea muncii sale si in produs, tot asa cum fabrica nu vindea vise (si frumos) ci facea .... productie. Anul acesta a mai terminat o generatie de designeri, dar eticheta de "creator de moda" e lipita anapoda pe frunte.
Sunt sute de ani care despart moda din Paris de, sa zicem, Pasmatex, iar flacoanele din colectia mea sunt marturia perfecta a esecului unui sistem bazat pe productie si nu pe creatie.
Scoala romaneasca de moda e o batjocura innobilata de cateva exceptii senzationale, confirmate in strainatate. Avem masterate, doctorate, dar si o adunatura de ridicol cum doar in Timisoara si Bucuresti se mai poate vedea. Critica e inutila. Asa cum muncitorii de la Miraj nu erau capabili sa aplice o eticheta pe un flacon, tot asa scoala de la Bucuresti nu se va reforma inainte de pensie. Dupa imaginile vazute anul acesta nu mai am nicio speranta si sfatuiesc orice absolvent de liceu sa evite facultatea din Bucuresti.
Azi, designerul nu trebuie sa faca nicio concesie mediului incult care incerca sa-l aduca la un numitor comun. Nici clientul si nici executantul (persoanele din atelier) nu au simt estetic, cultura, sau timpul pentru a le invata. Rolul designerului in Romania, deloc usor, este de a-si urma cu indarjire crezul. Am vazut prea multe esecuri in ultimii 15 ani si de fiecare data imi amintesc cat de frumoasa e cutia parfumului Carnaval din anii 50 de la Macul Rosu Bucuresti.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
