O carte absolut fabuloasa de 736 de pagini, Dictionarul injuriilor literare (Dictionnaire des injures littéraires) ne poarta prin maruntaiele literaturii si artei. Atunci când scriitorii sau artistii au ceva de spus la adresa unui confrate, niciun epitet nu e ratat pentru o glorioasa imprecatie. Astfel, din operele literare mai putin cunoscute, din articolele, jurnalele sau scrisorile marilor nume, ies la iveala portrete fara mila ale altor .... personalitati.
Oscar Wilde? "Un monsieur tout entier consacré au pauvre dessein d'étonner par ses cravates et ses métaphores" (Jorge Luis Borges).
Voltaire? "Imbécile et dégoûtant, pareil à un grand vieux singe pisseur" (Paul Claudel).
Tolstoï? "Son humour était primaire et sans finesse, comme ses écrits" (Nina Berberova).
Hugo? "Enorme en toute chose, oui ... D'ailleurs, il est bête comme l'Himalaya" (Leconte de Lisle).
Proust: "S'il n'avait pas été juif personne n'en parlerait plus! Et enculé!". (Céline)
Proust : "Un poète persan dans une loge de concierge." (Maurice Barrès)
Ingres: "J’ai vu l’exposition d’Ingres. Le ridicule, dans cette exhibition, domine à un grand degré ; c’est l’expression complète d’une incomplète intelligence ; l’effort et la prétention sont partout ; il ne s’y trouve pas une étincelle de nature." (Eugène DELACROIX)
"Mort d' André Gide.La moralité publique y gagne beaucoup et la littérature n'y perd pas beaucoup". (Paul Claudel)
"Daudet, c'est de la bouillabaisse."
"Rimbaud, un gamin qui pisse contre l'Himalaya."
"Barthes, le ratage le plus réussi de sa génération."
"Mallarmé, intraduisible même en français."
O carte absolut senzationala care nu trebuie sa lipseasca din biblioteca unui designer de moda - Gianfranco Ferre Drawings - este un tom gros de 456 de pagini care cuprinde o mare parte din desenele marelui creator de moda pe parcursul intregii cariere, de la finele anilor 70 pâna in 2006. De profesie arhitect, acesta avea un mod cu totul special de a desena, surprinzand forma, volumul, miscarea, si lasand detaliile inutile deoparte. Asa se face ca la fiecare sezon era capabil sa vina cu o noua silueta, intotdeauna dinamica. Gianfranco Ferre Drawingssurprinde astfel o parte a laboratorului de creatie al unui designer vizionar cu o metodologie proprie, preocupat de generarea de noi volumetrii si de reducerea la esenta a limbajului plastic. In acelasi timp, desenele din Gianfranco Ferre Drawingsne arata existenta unor colaboratori la fel de priceputi, abili in a intelege limbajul formelor si a traduce intocmai dorinta maestrului.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Atunci când a fost proiectata Casa Poporului, tortul obez al unui popor infometat, arhitecta care a gandit ansamblul era mult prea tânara si total lipsita de experienta pentru un asemenea proiect grandios. De câteva generatii, acest gen de arhitectura nu se mai facea in tara si nici macar nu se mai studia. In acelasi timp, marile cladiri eclectice din Bucuresti au fost in mare parte facute de arhitecti straini acum mai bine de un secol. Aglomerarea de forme si dezmatul stilistic al unui arhitect care descoperea volutele, mulurile si ornamentele dupa ce câteva generatii proiectasera exclusiv in stil modernist, sunt adânc intiparite in masivul edificiu. Toata cladirea a fost o improvizatie. Cum sa ai pretentii de la mesteri care nu mai facusera coloane de mai bine de jumatate de secol sa le faca la proportia justa, fara a putea sa vada marile cladiri de acelasi gen din Europa, sau sa ai pretentii de la un arhitect care invata arhitectura clasica pe masura ce o proiecta?
Cel mai elocvent element pentru obsesia aproape patologica pentru kitsch in România il reprezinta biroul lui Ceausescu, realizat de fabrica de mobila de la Arad si aratat constant prin presa in ultimii ani. Este o adunatura de stiluri fara noima, fara proportii, fara intentie, fara armonie, care are ca echivalent doar torturile durdulii de frisca de la nuntile din Banat. Fara vreo urma de proiect arhitectural in spate si fara vreun studiu al dimensiunilor umane, total iesita din scara, aceasta piesa de mobilier aduna in ea toate greselile imaginabile din designul interior, de la alegerea ornamentelor pâna la combinarea esentelor pretioase, folosite total aiurea. De exemplu, coloanele in torsada, care se gasesc in faimosul baldachin din Sfântul Petru (dar la alta scara)! Nici ca se puteau alege altele care sa exprime mai bine delirul formal al tâmplarilor. Aceasta adunatura de forme care nu respira tradeaza perfect spiritul autorilor, oameni simpli, locuind in apartamente de bloc, ticsite cu draperii, covoare, bibelouri si stalactite de ipsos pe tavan. Cele trei arcade din centru (inclusiv jiltul) asa cum sunt plasate denota totala necunoastere a regulilor elementare de compozitie si scara. Ceausescu era mic de inaltime, plasat in centru pe fotoliul cu spatar rotund si sub doua semicercuri ar fi parut si mai mic, total strivit de masivul mobilier, fapt care ar fi dat de furca fotografilor si cameramanilor. Cadrele care compartimenteaza ferestrele bibliotecii sunt de o dimensiune obscena, atât de groase de parca ar fi scânduri de gard la o casa de tara. Asa cum îi place românului kitschos, nicio suprafata nu este lasata fara ornament, nimic nu respira, iar tot acest amalgam haotic are o singura explicatie - autorii mobilei nu au vazut niciodata mobilier de epoca autentic din palatele imperiale (Budapesta, Viena, Berlin, Paris, Sankt Petersburg etc), ci doar "modele" desenate, pe care le-au compilat fara logica ornamentului, materie care nu se mai studia in anii 80 in facultati, asa cum o croitoreasa de provincie combina funda de aici cu volanele de dincolo si bulinele de lânga. Culmea, cu un secol inainte, Fabrica din Arad a fost furnizoarea Curtii Imperiale Austro Ungare, insa stilul si priceperea s-au dus odata cu 1918. Atât Viena cât si Budapesta au avut scoli extraordinare de arta decorativa, insa inteligenta artistica nu a mai ajuns la granita imperiului in anii 80.
imagini: Jurnalul National
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Un loc straniu, o lume enigmatica, o comoara misterioasa, o "poarta" blestemata, cam asa s-ar putea descrie Râpa Diavolului, o panta abrupta situata pe coama unui deal din Prahova (satul Poiana Treistii din comuna Cosminele) care a generat atâta teama si nenumarate povesti cu duhuri.
Legenda transmisa de ciobani spune ca aici, la Râpa Diavolului, ar fi fost ingropat un mare tezaur care a fost blestemat sa nu mai iasa vreodata la lumina iar dezvaluirea caii secrete se face doar prin vis celui care doarme in acele locuri. Multi dintre cei care ar fi incercat si-au pierdut mintile, au ratacit zile intregi fiind gasiti la mari distante in timp ce altii povestesc de creaturi ciudate cu chip de oameni cu cap de taur ce si-au facut aparitia la incercarile de dezgropare.
Ne aflam in acest caz in fata unei povesti ancenstrale in mod misterios "repetata" in Prahova. Creaturile misterioase jumatate om jumatate taur amintesc de demonii sumerieni, tauri inaripati care pazeau la propriu intrarea in cetati sau edificii de cult (asa cum se pot vedea azi la Luvru). Unii dintre acesti demoni sumerieni tulburau mintile si somnul, altii erau vampiri, exact ca in folclorul românesc. Pe de alta parte, arheologii au inceput sa dezgroape vechile orase din Sumer si Mesopotamia (Babylon, Nimrud, Ninive) abia dupa 1860, iar portile monumentale au aparut in muzeele europene doar la finele sec 19 si inceputul sec. XX. Tema portii care deschide un univers plin de comori se refera la Khasana, termen mentionat de arheologul britanic Henry Layard care vorbea de o poarta ce da spre o pestera / pivnita ce s-ar afla in situl excavat din Wan (lacul omonim din Turcia de azi, cel asociat acum cu noua teorie edenica), iar locul in sine era considerat sacru de crestini si musulmani. De exemplu, faimosul relief asirian cu Arborele Vietii, a fost gasit tot in sec al XIX-lea in aceeasi zona geografica cu poarta Khasana de care aminteam.
Pe de alta parte, creatura jumatate taur, jumatate om care pazeste un tarâm ascuns nu e altceva decât mitul minotaurului si al regelui legendar Minos, labirintul real din palatul Cnossos. Insa ce altceva este pierderea mintii si ratacirea in gol decât echivalentul ratacirii in labirintul fizic al lui Minos? Ne aflam astfel in fata unei inversari a mitului - cel care adoarme pentru a se intâlni cu demonul cu cap de taur (motiv sumerian) sperând dezvaluirea secretului portii tezaurului este sortit pierderii in labirintul gândurilor, intrucat confruntarea cu minotaurul nu se poate face in lumea reala, in afara portii. "Confruntarea" are simbolic valentele unei initieri intrucât poarta cu comori nu se deschide decât celui care poate face surprizei. Daca in palatul lui Minos confruntarea are loc in plan fizic si tangibil, cea din Râpa Diavolului are loc in celalalt plan.
Prezenta acestei legende despre Râpa Diavolului este surprinzatoare intr-o zona locuita in antichitate de triburi dacice si inaintasii lor care practicau un cult solar si in contextul simbolic al taurului / bourului in mitologia româneasca. Minotaurul este uneori vazut ca o personificare solara, Minos si Minotaurul fiind forme distincte ale aceleiasi reprezentari a zeului solar cretan. Nu intamplatoare e aceasta legenda a aurului sacru, destinat zeitatilor solare, si pazit de tauri inaripati, ea este adânc inradacinata intr-un trecut european pe care il cunoastem prea putin, insa prezenta lui in contextul aurifer al muntilor din România atesta existenta unei povesti care precede cu mult istoria oficiala.
Demonul Taur-Om pazea "poarta" spre inima labirintului, indica locul "ingust" de trecere, detinea "cheia" de acces. Un labirint, dincolo de reprezentarea arhitecturala a palatului cretan, poate fi deopotriva o pestera cu numeroase incaperi sau un sistem stratificat de tuneluri si incaperi asemenea minunatiei de la Capadochia (Turcia). Arhitectura unui palat mesopotamian cu ferestre doar pe interior (sau a unei asezari antice), era adesea tot un fel de labirint, in raport cu sistemul cartezian actual.
Odinioara, Turcia de azi si zona Balcanilor adaposteau cele mai vechi asezari europene, cum e cazul recent descoperitului templu de la Göbekli Tepe (Anatolia, cca 11500 î.C).
Ce se afla oare in spatele movilei numita " Râpa Diavolului"? Ce realitate arheologica ascunde ea?
Ce altceva este imaginea unui minotaur din reprezentarea clasica Greciei sau un taur antropomorf sumerian pentru un cioban român si fara carte decât imaginea Diavolului asa cum a zarit-o zugravita in bisericile crestine?
Poate ca la Râpa Diavolului ne aflam in fata unei inestimabile comori de istorie care din când in când se arata muritorilor prin flacarile albastre ce ard deasupra insa refuza accesul celor care ar putea sa o distruga.
Shedu, muzeul Luvru, spirit protector al templelor si caselor, jumatate om, jumatate taur inaripat
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
"Bernice Chitiul, în vârstă de 16 ani, din Bistriţa, ar fi trebuit să urce pe scena Festivalului Mamaia în prima seară de concurs. Aceasta a refuzat însă, susţinând că rochia propusă de echipa de la vestimentaţie „nu era în ton cu personalitatea şi caracterul" său şi că nu a fost lăsată să intre în concurs cu propriile bijuterii." (Adevarul) (in imagine, tinuta propusa de stilisti si refuzata de Bernice Chitiul)
E uimitor cum anonimii se cred vedete inainte chiar de a urca pe un podium, crezând ca a da tonul în muzica echivaleaza cu a-l da pe cel in moda. Insa La-ul din diapazon nu rezoneaza cu "La moda". Semitonurile din muzica devin semitoane fashion si sub greutatea "stilului" vedeta aluneca sub ton. Irecuperabila vendeta Moirei!
Nu credeam ca un festival provincial, fara relevanta muzicala (cu exceptia amintirilor de odinioara), imi va atrage atentia la final de august printr-un .... scandal vestimentar. Evident, tinuta aleasa de concurenta si refuzata de echipa de stilisti, se potriveste de minune - fashion de mall la care tânara prea sigura de gusturile ei aspira. Si in final, de ce nu? Exista si cântareti de mall care anima miniscenele pe lânga care oamenii trec nepasatori, "deranjati" doar de hostesele care impart pliantele promotiei in curs.
„Ce voiau ei să port nu era în ton cu personalitatea şi caracterul meu", ne-a spus Bernice Chitiul. Adolescenta a precizat că i s-au pus „nişte frunze la gât", iar la mână i-au dat să poarte „o brăţară foarte grea". „Nici nu puteam să ţin microfonul", a spus Bernice. „Eu sunt o marcă, nu pot să mă prezint oricum pe scenă!", precizează ea. Mai mult, echipa de stilisti a fost acuzata ca o imbraca pe tânara fata ca o curva, acuzatie care i-a asigurat deja prezenta intr-un tabloid.
Esti o marca cântatoare, des cântatoare? La Bistrita e o fabrica de lapte, sa fie oare marca "la vache qui rit"? Surprinzator, dar nimeni nu mai doreste sa fie o fiinta in ziua de azi, nici chiar la 16 ani. Este acel organ numit creier mai greu decât o bratara? Pe scena festivalului de la Mamaia s-a jucat o tragedie, si nu era Bérénice de Jean Racine (1670) cu iremediabila separare inuitus inuitam dintre cei doi amorezati in clasica opozitie iubire-datorie. Se pare ca de data aceasta destinul i-a jucat o festa protagonistei. Daca l-ar fi citit pe Racine ar fi cunoscut puterea implacabila a arhetipurilor si intelesurile aceastei povesti antice.
Dar poti cere unei copile din provincie, unei odrasle de Mall, sa priceapa sensul ascuns al propriului nume si ceea ce echipa de stilisti a ales (o silueta antichizanta de zeita) tocmai pentru a fi in armonie cu numele harazit de destin intr-un eveniment memorabil? Intre Panteon si Pantelimon e o eternitate, desi in ambele rasuna muzica.
Ironia sortii: d-soara a fost in ziua urmatoare eliminata din concurs pentru plagiat.
Privind clipurile din trecut ale bistricencei (vezi Adevarul), comentariul ei la vestimentatia propusa de echipa de designeri o umple si mai mult de ridicol. De fapt aceasta starleta, asemenea siliconatelor din Libertatea, si-a dorit cu orice pret scandalul, ba chiar inclin sa cred ca a premeditat fitzele pentru a iesi din sordidul anonimat. Adica rochia rosie mulata si scurta de la Contrapunct Talent fest nu e de curva, dar aia lunga de ai refuzat-o e?
Kakaya moda, kakaya melodia!
Ia uite ce atitudine "inocenta" are Bernice Chitiul in aceasta prezentare si ce lasciv isi plimba mâinile in jurul soldurilor!
Ce indecent se muleaza rochia rosie pe formele adolescentei!
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
In urma cu mult timp, mi-a ramas intiparita in memorie o referinta dintr-un dictionar de simboluri despre numeroasele denumiri ale albului la eschimosi raportat la aparenta saracie a limbii noastre. Cum poate fi rochia miresei altfel decât alba? Si daca e alba, in câte moduri poti oare descrie subtilitatea nuantei fara a apela la excesul semantic al codului Pantone. De atunci, am descoperit câteva lucrari vechi de etnografie romaneasca din sec al XIX-lea si prima parte a sec XX in care exista o bogatie impresionanta a termenilor folositi in descrierea culorilor. Am selectat doar o parte din lista de "culori românesti", multi termeni fiind foarte putin folositi / cunoscuti azi.
Alb mânjit - Alb suriu cu intensitate ce variază puţin în dungi,
Alb murdărit - Alb, murdărit ici colo cu altă culoare.
Alb umplut - Alb suriu, cu nuanţă ce doboară pe cea albă.
Albeţ, Albei - Samănă la culoare cu Albeiul copt
Aibel — Albiu cu nuanţă albă foarte puternică
Albicel — Albişor.
Albicios — Albin
Albineţ - Termeni pentru arătarea nuanţării cu alb a culoarii fundamentale a obiectului
Albiniu -
Albior
Albişor
Albiu
Alboi - cam prea alb, prea bălan,
Alboi Albui — înseamnă o nuanţă albă mai slabă.
Albui — Albuieţ. —Albuleţ -Colorat în alb. dar micşorat în intensitate de altă culoare mai mult sau mai puţin pronuntată ca nuanţă
Albusor
Albuţ
Albuşiu — Transparent ca albuşul de ou, cu nuanţă gălbue.
Bai — curat alb.
Bal - alb ca părul vacii
Bilan — Alburiu neclar pronunţat.
Brănduşiu — Alb mat şi catifelat ca al brânduşelor de primăvară.
Brumat — Pete alburii pe un câmp închis, alcătuite din firişoare albii şi dese.
Brumărel —
Brumăriu — Alb suriu cu pete surii spălăcite, dar foarte deschise.
Dalb —
Dalbei— Alb nu tocmai curat
Ghilit - Albit.
Ghioş - Alb curat fără nici o pată şi fără nici o nuanţă.
Lău — Lai, adică alb suriu.
Marmoriu — Alb ca marmora.
Ninsoriu — Pestriţ cu pete albe asemănătoare fulgilor de zăpadă.
Oarzău — Alb rumeniu.
Plăvan — Alb cenuşiu, ceva mai închis ca bălan.
Plăviţ — Alb-plăvan bătând în galben.
Săin — Alb suriu.
Salcâmiu — Alb mat, slab gălbiu ca floarea salcâmului.
Sein — Alb cenuşiu. Lai cenuşiu.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Se va muta China in România potrivit noilor prioritati nationale? Daca unii vor munci pe autostrazi si la canalul Bucuresti - Marea Neagra pentru a aduce mai aproape marfurile de pe drumul matasii (al poliesterului mai nou), o parte vor trudi pe altarele modei. Va razbi fragila industrie fashion in fata dragonului care se va instala in curând la poalele Carpatilor? Pâna atunci, un model Chanel de viitor, cu detaliul de rigoare. A se nota "finetea" executiei!
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Prada Candy s-a lansat zilele trecute la Paris. Un ambalaj retro senzational, un parfum la fel de tulburator cu miros de acadele si caremele de lapte, iar campania video te lasa fara cuvinte. Realizat de celebrul Jean Paul Goude (faimoasele campanii Chanel din anii 80-90), clipul pune in scena un dans apas al gangurilor pariziene de la 1900. Descrierea parfumului pe blogul international.
De remarcat .... sezonul acesta se poarta desuurile roz à l'ancienne.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
"Gabrielle Bonheur ramasa in istoria modei cu iconicul pseudonim Coco Chanel lanseaza in 1970, in colaborare cu parfumierul Henri Robert primul ei parfum: No 19, numit chiar dupa ziua ei de nastere: 19 august si conceput ca un cadou pentru sine."
Chiar o chema Chanel, nu e pseudonim! Si da, e primul ei parfum .... din urma, intrucât primul si cunoscut de intreaga planeta fashion este Chanel 5 (1921).
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Acum doar 15 ani nu puteam vorbi de universul virtual la dimensiunea la care se preconizeaza azi. Timpul petrecut pe Internet era mic, conexiunile proaste, radacinile inca puternic ancorate in Real. Azi, timpul petrecut in acest univers pe durata unui an intreg echivaleaza mai mult decât cu o vacanta generoasa. Insa orice turist stie ca primul lucru care il plateste la hotel e acea taxa de "statiune", careia i se vor adauga numeroase altele, ascunse in preturile obiectelor / servicilor. De la nebuloasa de odinioara, in care nimeni nu stia ce e de fapt Internetul, aceasta lume incepe sa se contureze ca o adevarata tara cu regulile ei. Mai urmeaza taxele! Ce alt taram ti-a mai oferit atata vacanta aproape gratis, fara a lua in calcul "taxa de pod" sau ceea ce lunar platesti la provider pentru a te lasa sa intri in basm? Pâna nu demult a fost un Vest salbatic, in care intra oricine, oricum si facea absolut tot ce ii trecea prin cap. Si ca orice târg din Lumea Noua, a existat casa cu felinar rosu, talciocul, bataile pe cinste (virtual, fireste) cu toata defularea pe care doar un bar o mai permitea, si marile "zacaminte" de petrol de care au profitat primi veniti. Au aparut apoi primii "serifi", controlul urmelor in acest taram facandu-i oarecum mai atenti pe unii oameni. Totul se va schimba in momentul in care "fiscul" isi va deschide reprezentanta in acest univers. Pâna ieri, parea absurd a pune taxa pe ceva virtual, e ca si cum ai impozita gândurile.
Toti nu inceteaza sa infiereze efectele nocive ale internetului si ale televizorului asupra copiilor, de parca nu ar fi atat de simplu de scos cele doua "aparate" din casa. Asa cum exista taxa pe viciu la tigari, va aparea una si pe virtual, functie de cat esti conectat, de cat timp petreci si mai ales …. unde iti petreci timpul.
De ce nu o taxa pe ceea ce vezi pe Youtube, pentru ca toti se plang de incalcarea drepturilor de autor? In final, te uiti la filme / documentare / muzica produse si difuzate in alta tara la a caror succes nu ai contribuit cu nimic, tocmai pentru ca traiesti fizic pe alt continent. Te hranesti din cultura buna sau rea a altor tari.
La ora actuala in Romania se stocheaza pentru anumita perioada de timp datele fiecarui om in timpul sejurului sau virtual, iar aceasta idee a nascut numeroase dezbateri, amintind de obsesia ascultatului telefoanelor. Ce ar fi insa, daca lucrurile vor sta mult mai simplu si … eficient.
Sa ne imaginam ca odata la 6 luni, apare un grafic oferit de provider care indica pentru fiecare utilizator o imagine a traseului sau virtual, in timp si cantitate de informatie. Sa zicem:
30% siteuri XXX
10% cultura si informare
25% jocuri
30% filme si muzica
5% chat
Iar alaturi de ele, fiecare consumator primeste "factura" de la Autoritata fiscala pentru ca:
a) ai frecventat zone de viciu;
b) ai vizionat un numar prea mare de filme si muzica si e bine sa platesti niste drepturi de autor, care descresc daca vizionezi creatie romaneasca;
c) ca functie de numarul de ore petrecut online ai toate sansele de a fi mai vulnerabil cu sanatatea, deci un risc in plus, ceea ce implica o re-evaluare a ceea platesti drept CAS;
d) ca de la un numar prea mare de ore virtuale se considera ca esti practic un "turist" si ar fi mai bine sa fi readus pe meleagurile Patriei, deci in "statiunile" reale;
e) ca ai adus de peste "granita" informatie pentru care nu ai platit taxe in RO (da, exista import si TVA pentru carti / reviste / dvd-uri) iar faptul ca te documentezi constant in engleza dauneaza limbii române si raspândirii informatiei in limba tarii;
f) taxa de poluare online.
g) taxa pe jocurile de noroc online
Momentan, aceste rânduri par utopie, asa cum in urma cu câteva luni ideea renuntarii la un Internet limitat in Paris parea de neinchipuit. Pentru mai bine de un deceniu, Internetul a oferit destrabalare gratis la intreaga planeta. Dar sa ne amintim ca doar in urma cu 30 de ani, o revista porno se platea. Pentru a asculta muzica buna aveai nevoie de discuri vinil si de aparatura, iar pentru a avea cultura lui Lagerfeld iti trebuiau niste sume colosale pentru a investi in sutele de mii de carti din biblioteca personala. Azi, accesul pare neingradit, dar cât timp va mai ramâne el asa?
In aceeasi masura, vizionarea constanta a filmelor / clipurilor online din alte tari, pe site-uri unde evident exista reclame, duce acele venituri in afara tarii. Câteva milioane de consumatori români "produc" bani unor companii straine fara ca un cent sa revina in tara.
Din numeroase motive, Biblioteca Nationala a României, care ar fi trebuit sa fie tezaurul cunoasterii nationale, a fost un proiect suspendat. Cum donatiile nu fac parte din obiceiurile nationale, iar taierile bugetare sunt constante pe Cultura, ar putea sa apara un "impozit" pe internet de natura celui descris mai sus pentru a converti "huzurul" (Iar stai pe Internet?) in ceva "util".
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Incredibil, dar adevarat, Internetul se "termina" precum painea de pe rafturi. O veste soc m-a zguduit azi dimineata in presa pariziana, desi stiam de ea din aceasta vara de la forumul care a avut loc la Tuilleries pe care l-am prezentat succint. Marii operatori din Franta, adica France Telecom, Bouygues, SFR si Orange s-au adunat acum pentru a decide sfarsitul ofertelor de acces nelimitat la internet. Altfel spus, debit maxim pentru un IP si crearea unui plafon de consum. Nimeni nu m-a crezut in România ca, desi stau in miezul Parisului langa Turnul Eiffel, am internet mobil 3G cu portia (adica limita de trafic si viteza) si nu exista optiunea platesc mai mult am mai mult net pe laptop. Vara asta, operatorii au anuntat un lucru foarte grav - saturarea retelelor - iar acum acesta este argumentul invocat de ei cand au anuntat ca se umbla la "ratia de internet", precum portia de lumina pe timpul raposatului.
O alta problema apare insa in acest context. PUBLICITATEA. Cum reclamele au devenit tot mai multe, mai sofisticate si mai "animate", ele mananca din traficul care va deveni limitat in Franta. Pe lânga faptul ca ma agaseaza, mai imi iau si din portia de net, adica din bani. Dupa ce o intreaga generatie s-a obisnuit cu jocuri video, muzica si filme, toate consumatoare de trafic, vine si nota de plata pentru dependenta, pentru ca marfa virtuala era singura careia nu i se platea "transportul".
Concluzie .... bucurati-va cat mai puteti de Internet in RO, pâna nu se limiteaza, controleaza sau impoziteaza ca orice alt viciu si nu reveniti la primii ani ai epocii dial-up. Poate deveni internetul LUX? Se pare ca da.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Designerul aradean Ramona Julean si-a lansat o noua colectie vestimentara "Pur si simplu". Mai mult de atat, ea si-a inregistrat modelele, fara cusaturi, fara tipare si fara marimi, la OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci) obtinând un certificat pentru a le proteja de cei care ar fi tentati sa-i plagieze creatia. O comisie a venit, a analizat originalitatea modelelor pictate, prinse in noduri sau brose si rasucite in jurul gatului (cum tot facea un designer babydoll vreo 5 ani la rând), si a dat verdictul.
"Am gândit o abordare inedită a stilului de a ne îmbrăca, un stil minimalist, natural, ancestral, care ne duce cu gândul la simplitatea cu care se îmbrăcau strămoşii noştri" spune designerul care a studiat moda la Iasi si la Budapesta iar acum vinde in Arad.
Foto:aradinfo
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
In Timisoara exista un magazin pe str. Alecsandri, un adevarat mini muzeu al kitschului cu obiecte vechi, dar fara vreo valoare, care atesta ceea ce generatii intregi au cumparat, colectionat, si-au expus in apartamentele de bloc. Kitschul are o extrem de lunga traditie in România, iar la baza lui stau doua elemente majore, de la artele vizuale la arhitectura/design interior / media / moda: incapacitatea de a genera forme sau stiluri noi (cu rarele exceptii de rigoare) si totala necunoastere a ceea ce se "copiaza" sau ce se pune laolalta intr-o compozitie. Kitschul nu a pornit de la oamenii neinstruiti, ci de la cei care au faurit "modele" si le-au diseminat prin canalele media, de la teatru la film si TV, construind un peisaj vizual incorect stilistic si foarte aproximativ.
Unul din elementele responsabile pentru cultivarea gustului aproximativ a fost mobilierul, in special cel produs industrial inainte de 1989, ajuns intr-un final la Casa Poporului si apoi prin alte aproximari in vilele oamenilor. Scaune, fotolii, dulapuri, din diverse stiluri istorice create inainte de 1900 cu reguli foarte clare de proportie si detalii, au fost copiate foarte brutal pentru ca aceste intreprinderi de stat aveau doar desene, nu si piese originale, aveau mesteri dar nu prea multe studii.
Insa kitschul a inceput sa se propage cel mai bine prin scenografie de teatru, film si TV. Pentru ca bugetele erau la rândul lor aproximative, la fel ca oamenii de raspundere, multe din imaginile "epocii de aur" sunt de un patetism cutremurator. Imi amintesc perioada in care la teatru si la opera se mai realizau decoruri "clasice" (adica nu intepretari postmoderne) si senzatia de aproximare, de amestec incorect de stiluri in raport cu subiectul piesei, cu coloane si stiluri arhitecturale facute dupa ureche, fara un minim de efort de a respecta elementele de baza din arhitectura. Toate acestea au influentat in mod lent generatii intregi, care nu au avut ocazia sa intalneasca autenticul, fiind prea departe de Paris sau Viena.
Am ales un clip din arhiva Televiziunii Române cu Ioana Radu pentru a ilustra totala lipsa de gândire a decorului si modul cum aproximarea hranita de media sta la baza kitschului actual.
Primul lucru care sare in ochi in acest clip este totala discordanta intre muzica, vestimentatia populara a cantaretei si mobilier.
Fotoliul din prim plan este o copie moderna a stilului Ludovic al XVI-lea, fara a avea insa finetea si lejeritatea modelelor initiale, unde atat lemnul cat si tapiseria erau in culori deschise. Acest model de fotoliu era foarte prizat de burghezia din timpul domniei lui Napoleon al III-lea, perioada in care se realizeaza de altfel numeroase pastise. Canapeaua cu medalioane din fundal este un exemplu tipic al stilului Napoleon III.
Practic, elementele majore de mobilier, cu exceptia pianului, fac parte dintr-o ambianta burgheza modesta, ornamentata sumar in stilul Napoleon III. Spun sumar, adica saracacios, pentru ca lipsesc numeroase elemente, in principal obiectele puse pe masa si tipul de draperie. Atat vaza cat si tipul de flori au fost alese la intamplare. Pilastrii din fundal, tablourile in medalion, dar mai ales balustrada, devenita un element curent la balcoanele noilor vile dupa 1990, se afla intr-un contrast flagrant cu mobilierul, mult prea modest si incorect, dar mai ales cu subiectul.
Intrebarea mister vine abia acum. De ce Ioana Radu cânta o piesa din folclor intr-un decor atât de burghez de sec XIX intr-un Bucuresti care nu a cunoscut stilul Ludovic al XVI-lea? Fotografiile de epoca atesta cum erau casele. Prezenta pianului in acest decor de televiziune unde se cânta o piesa din folclor in costum popular este total inutila pentru ca cele doua tipuri de muzica rareori se intalnesc in acelasi context. Presupunând prin absurd ca ne aflam totusi in alta epoca, in care o familie invita o cantareata de muzica populara, deci din alta clasa sociala, in salon, decorul autentic ar fi fost cu siguranta diferit. Acum mai bine de un veac, când folclorul si spiritul national erau la "moda" in anume cercuri, era mai firesc sa vezi ornamente bizantine / brancovenesti / neo românesti, decât medalioanele Ludovic al XVI-lea via Napoleon III.
Insa toate aceste decoruri au fost realizate intr-o epoca in care nici burghezia si nici boierii de alta data nu mai existau, iar noua clasa sociala isi "faurea" noi modele pe ruinele celei vechi, imaginandu-si cum traiau "domnii" de altadata, ce inseamna a fi cu un cap deasupra celor de la bloc. Livrarea in serie si ieftin a unui mod de viata de mult apus sta adesea la baza kitschului, atat de frecvent in societatea contemporana, cand ornamentul de odinioara sculptat devine folie aurie lipita, cumparata cu 10 EUR de la IKEA.
Clipul urmator cu Ioana Radu ne arata un alt element absolut hilar de ambient. Oglinda cu ornamente asimetrice este o interpretare a stilului Rococo, iar multitudinea de flori nu face decat incarce si mai mult interiorul. Ce are in comun stilul Rococo din perioada lui Ludovic al XV-lea, fie el si reinterpretat in versiunea sfârsitului de secol al XIX-lea, si Romania? Absolut nimic, decat apetenta pentru inflorituri. Nu avem palate rococo, nu avem interioare autentice, cu exceptia catorva elemente de mostenire austriaca din Transilvania si Banat, acolo unde nu se cânta muzica lautareasca. Ornamentele absolut aberante ale oglinzii arata predispozitia pentru prostul gust si amestecuri nepermise care au existat in micul Paris. Insa acesta e "stilul" dictat de sefii de restaurante, localuri, hoteluri, de oameni cu o bruma de cultura. Multe din casele construite de arhitecti imediat dupa 1990 sunt monumente de kitsch, nu pentru ca prezinta un stil istoric depasit, ci pentru ca a fost realizat aproximativ. Sunt numeroase case facute in Timisoare de arhitecti care nu au vazut niciodata o vila autentica din alt secol si au "copiat" dupa ureche, fara notiuni elementare de proportie sau ornament, asemenea unui muzician care aproximeaza cantand din memorie pentru ca ii e lene sa citeasca partitura.
Simbolic, toata cultura kitschului din tara a plecat de la imaginile cu care generatii intregi de oameni au fost bombardati, de la cadrele produse de TVR la produsele aproximative create in intreprinderi. Oamenii au amestecat si au exagerat ceea ce au vazut, rareori avand acces la autentic, ci doar la simulacru, cum e cazul mobilierului. Exemplul modern cel mai flagrant din peisajul media românesc a fost serialul Aniela care a aratat carentele enorme in materie de cultura vizuala, vestimentatie si coafura.
Piesele istorice de mobilier au fost indelung studiate, masurate, desenate, explicate, documentatia de ornament este absolut impresionanta prin cantitate. Cu toate acestea, scaune, fotolii, mese, nu au putut fi reproduse in România in mod corect.
O muzica olteneasca intr-un cadru rococo, cu Leana de la primarie-n sus, iata esenta stilului românesc contemporan, unde miroase a mititei si totul e posibil!
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
In urma cu cca 15 ani eram invitat la o sesiune a Parlamentului European si cu acea ocazie am tinut un speech de la tribuna Senatului Frantei. Una din temele discutate atunci in anii 90 tinea de Internet, domeniu cu totul nou si o mare necunoscuta pentru multi. Eram cel mai puternic aparator al universului virtual in conversatiile legate de "impactul negativ" al acestei noi lumi. Azi insa, când sarbatorim 30 de ani de la inventarea primului IBM personal, dar si inceputul sfarsitului pentru calculatoare asa cum le stiam, lucrurile sunt mult mai nuantate. In acea vreme, notiunea de informatie parea foarte abstracta iar gestionarea ei …. o utopie. Nu stiam ce e telefonul mobil, pagerele abia aparusera. Azi, recunoasterea identitatii in poza din Facebook a generat controverse in Germania. Spatiul intim se topeste in fata necunoscutilor, care mâine te vor identifica pe strada cu tot cu trecutul tau, dar si in fata brandurilor doritoare de informatii reale si autentice despre tine si preferintele tale - carduri de fidelitate, plata cu cardul (si disparitia monedei), sondaje despre orice subiecte (evident remunerate cu bonuri de reducere). Generatia mea nu a cunoscut notiunea de vedeta, atunci existau doar idolii din muzica, evident intangibili. Brandurile, asa cum le percepem azi, se creionau la orizont. Consumerismul a adus notiunea noua ca fiecare poate fi o vedeta macar pentru o clipa, iar acest "târg" miraculos i-a facut pe oameni sa iasa din "intimitatea" lor pe Facebook sau oriunde cu numele real pentru a aduce o sclipire in plus in fata anturajului. Pâna aici, toate par inocente. In final, de ce te-ar deranja daca o serie de branduri se folosesc de datele tale pentru a concepe noi produse sau pentru a-ti trimite oferte in posta, fizica ori virtuala? Aici intervine unicul actor care iti poate lua banii fara drept de apel, Statul, mai degraba tentat de "victimele" inocente decât de marii contribuabili.
Acum 15 ani, daca aveai bani, iti puteai lua 5 televizoare. Nimeni nu stia cat ai luat, cu ce ai luat si ce vei face cu ele. Maine, televizorul inteligent care se conecteaza la internet si pe care l-ai cumparat de pe ebay, platind cu cardul, ori dintr-un magazin, cu 15% reducere pe cardul de fidelitate, iti va rezerva o … surpriza. Chiar daca l-ai dus in cabana ta de la munte unde mergi o saptamana pe an, te vei trezi cu o hartie de la finante pentru un impozit nou, sau pur si simplu un formular ancheta care te intreaba "inocent" câte televizoare ai.
Un text pe Facebook, in care te lauzi cu noile telefoane cumparate, sau le arati in poza, te va "condamna" la noul impozit - "cine are peste 5 telefoane trebuie sa plateasca taxa X". Vizionarea unui film piratat nu iti va aduce o condamnare ci … o taxa pe drepturi de autor. O ancheta online pe care ai completat-o pentru un bon de reducere va furniza subtil celor care colecteaza taxe câte telefoane/masini de spalat/televizoare/venituri/cheltuieli de vacanta ai.
In final, iesirea din "anonimat" in lumea virtuala va avea pretul ei in construirea societatii ideale pe care toti si-o doresc. Imi amintesc cum anii 90 jinduiau dupa un concept numit transparenta - de la atitudine pâna chiar la arhitectura. Fiecare individ devine astfel "cunoscut" si "accesibil" pierzând astfel calitatea numita "low profile". O aplicatie recenta a unui aparat de fotografiat permite identificarea instant a monumentelor dintr-un oras. Va mai dura putin pentru a "identifica" oamenii, de exemplu cei instariti sau cei care ar putea sa te intereseze. Cati nu au "ratat" sansa unui job mai bun pentru ca nu au stiu ca se afla in acelasi bar cu o persoana importanta cu care ar fi putut socializa?
Transformarea "universului" in centre de interes, fie ca e vorba de cei care colecteaza taxele, de companii sau de oamenii dornici de socializare, este probabil urmatoarea mare revolutie din era Matrix.
Daca in trecut lumea evada in virtual, cu siguranta in viitor o parte a ei va incerca sa evadeze in Real si in anonimatul total pentru a dobandi un control quasi total asupra propriei persoane. Inainte de 1989 oamenii erau ascultati, insa aceasta necesita resurse umane importante. In 2012 eficientizarea e maxima, canalele multiple si scopurile mereu nobile (platirea taxelor, respectarea legii, transparenta in ceea ce declari).
Anonimatul in Moda
Am trait pana la refuz notiunea de brand si identificare in ultimele doua decenii, de când Karl Lagerfeld a inceput jocul cu simbolurile marcii, supradimensionate, repetate obsesiv si aplicate pe absolut orice element. In anii 90 cand am facut scoala de moda la Paris brandul era o mare necunoscuta pentru mine. Nimeni nu vorbea cu acesti termeni care azi au dat nastere chiar unui verb in limba româna - "a brendui". Va continua lumea modei acest sistem care ii favorizeaza doar pe cei "mari" sau va inventa altceva, cu totul nou pentru generatiile urmatoare?
Acum aproape un secol, femeile doreau cu disperare sa afle numele care imbraca o vedeta a zilei intr-o fotografie, pentru a-si cumpara o tinuta similara. Azi, recunoasterea e instant in tabloide gratie articolelor "red carpet" sau criticilor de moda. Mâine, telefonul mobil va permite identificarea creatorului unei tinute la petrecere, pretul si …. anul de fabricatie. Ne indreptam spre o moda mai "anonima" si "confidentiala", in ciuda dezideratelor economice ale marcilor?
Cantitatea de nestemate la gât indica odata pozitia sociala, au urmat apoi accesorile de calitate si in final posetele mari care "striga" brandul si pretul. Ce urmeaza? Cu siguranta NU ceea ce tocmai a fost. Vor mai pune oamenii pret asa de mare pe moda cand "telefonul" va dezvalui aproape totul despre partenerul de conversatie? Pâna recent ne puteam "ascunde" in spatele hainelor inventand "personaje", proiectând dorintele si nerealizarile, poate in viitor "transparenta" si "accesibilitatea" informatiei va schimba radical acest lucru.
UPDATE:Dailymail are acum o ancheta exact despre ceea ce se stie despre tine prin compilarea bazelor de date care te "urmaresc". Rezultatul este cutremurator.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Saptamana aceasta mi-a adus o extrem de mare surpriza pe care o asteptam de vreo 15 ani, sau poate mai multi. Un flacon Piver creat intre 1901 si 1905, acum aflat in colectia mea, mi-a dezvaluit secretul unei alte mari creatii, capodopera a secolului XX, Shalimar (Guerlain). In prima mea carte de parfumuri prezentam o lista cu cele mai importante creatii ale secolului trecut, insirate functie de influenta pe care au avut-o in generarea de noi spatii olfactive. Daca istoria oficiala consemneaza faptul ca Shalimar a aparut ca un fericit experiment in care un esantion de etil vanilina de sinteza era varsat in deja clasicul Jicky, realitatea pare sa fie alta. Cu un sfert de veac inainte de lansarea capodoperei Guerlain, parfumul Piver, pe care am reusit sa-l gasesc dupa indelungi cautari, ne dezvaluie o cu totul alta poveste. Este Shalimar avant la lettre si, asa cum ii povesteam azi unui amic parfumier de peste Ocean, se pare ca esantionul noii molecule de vanilie a fost de fapt varsat in parfumul concurentei, Piver fiind una din marile case de parfumuri de la inceputul secolului.
Mi-ar fi placut ca o parte din cunoasterea /parfumurile acumulate de mine in ultimul deceniu sa o impartasesc altora din România intr-un muzeu / expozitie, insa probabil mai am de asteptat 100 de ani. Pâna atunci, misterele Parisului continua sa ma fascineze. O stranie imprejurare a facut sa descopar ca pe unul din locurile care ma intrigau zilnic in drumul spre Versailles se afla odinioara o importanta fabrica de parfumuri. Povestea e lunga si inexplicabila, ca de altfel multe elemente din universul parfumului care tin de domeniul poeticului mai mult decat de cel al rationalului.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
S-au apucat si romanii sa scrie despre parfumuri. I-am zis unui prieten cât se poate de sincer: ori dai copy paste la comunicatul de presa, ori te lasi de meserie, pentru ca nu ai nicio sansa sa te exprimi coerent. (nu m-a ascultat!)
Mi-a fost dat sa citesc cateva articole pentru a renunta definitiv la lectura in limba materna. Termeni pusi anapoda, traduceri inexacte si atatea alte greseli pe care speram ca le-am clarificat cu multi ani in urma cand am publicat ghidul (anul acesta re-editat).
Iata insa, ca azi am ajuns din greseala (rectific, pentru ca citesc Hotnews) pe site-ul SmartWoman. Poate e femeia desteapta, dar autorul articolului elogios despre un parfum superb, Un Jardin en Méditerranée (Hermès), face un pot-pourri de greseli.
Prima si cea mai importanta se refera la geneza parfumului. Pentru cine cunoaste personalitatea marelui creator de parfumuri, Jean Claude Ellena, ceea ce e scris in articol e pura blasfemie. De parca nu s-ar fi scris zeci de articole / interviuri despre acest parfum. Este o poveste asa de frumoasa si asa de importanta pentru parfumeria contemporana incât autorul articolului merita ghilotina.
In al doilea rând am ramas interzis la fraza aceasta:
"incepand de anul trecut, Hermes a luat decizia de a-si retrage parfumurile din circuitul mainstream, si de a le vinde exclusiv in propriile magazine, eventual prin en-detailul “de calatorie”, adica magazinele din aeroporturi."
Stimate autor, matale ai fost vreodata in magazinele de parfumuri? Cumperi parfumuri, iti permiti, sau doar visezi la lux cu o frântura de Avon, un parfum cadou de presa si altul din sacosa smekerilor de la tarabe?
Aberezi cu gratie, pentru ca acest parfum, defel confidential, face parte din linia distribuita in intreaga lume, de la Bon Marché in Paris la Sephora in Asia. Nu este defel o creatie "exclusiva", cum e linia Hermèssence, care a fost mereu vanduta strict in magazinele Hermès.
Imi pare rau sa vad povesti frumoase mutilate si informatia trunchiata. Nu e corect pentru un mare parfum, nu e corect pentru cei care iubesc a opta arta. Cat despre jurnalism, mai nou nu rimeaza cu inteligenta.
Recomand autorului sa-si faca tema de casa, sa studieze acest parfum, daca tot afirma ca il iubeste. Dar mai ales, sa faca atentie la traducerile ingredientelor in limba româna. Sa studieze ce e fiecare, cum se traduce in limba româna si apoi sa scrie despre parfumuri. Am scris cele mai importante carti despre parfumuri in limba româna, constat ca devenim o natie de analfabeti.
Dupa numeroase showuri de moda in strainatate, din care ultima la Atena unde a dezvaluit colectia pentru aceasta toamna, designerul Andreea Tincu revine la Viena pentru a prezenta tendintele sezonului viitor impreuna cu brandul Sense. In cadrul MQ Viena Fashion Week (14-18 septembrie 2011), designerul Andreea Tincu va prezenta colectia de primavara vara 2012. Pentru moment, misterul total planeaza asupra colectiei diafane precum o crisalida, insa in doar o luna, publicul international va descoperi la Viena noua surpriza a designerului român.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Reinterpretarea costumului popular si a traditiilor reflectate in ornament a fost o tema frecventa in moda fostelor tari socialiste. Odata c...
Texte scrise de mine, interviuri cu mine sau articole despre mine au aparut in toata presa fashion din Romania (incl. Harper's Bazaar, Tabu, The One, GQ, Elle, Avantaje, FashionandBeauty, Unica, Dialog Textil, Ideal Mariaj, Mireasa, etc), in majoritatea cotidienelor centrale (incl. Jurnalul National, Evenimentul Zilei, Cotidianul, Romania Libera, Catavencu, etc), in presa economica (Ziarul Financiar, Capital, Business Magazin, Money Express, WallstreetMag etc), in presa internationala (New York Times, Liberation, style.com, l'Officiel Paris) si in majoritatea site-urilor de parfumuri/cosmetice. In ultimii 5 ani am publicat peste 300 de articole fashion/beauty/fragrance la nivel international sau national. Cartile mele de parfumuri au fost recenzate in presa de specialitate nationala si incluse ca referinta, alaturi de blogul 1000Fragrances in numeroase carti de parfumuri internationale aparute incepand cu 2007. Sunt membru al Societe Francaise des Parfumeurs si al Societatii Romane a Chimistilor Cosmetologi.
Cartile mele
1000 de parfumuri vol 1 1000 de parfumuri vol 2 Parfumul - mica enciclopedie
Accept cu placere orice citare a blogului meu atata timp cat ea este scurta, de bun simt si fara a trada spiritul initial al frazei si creditata in masura posibilitatilor printr-un link la textul de referinta. Internetul nu este o zona a non legalitatii iar pentru orice alta utilizare, totala sau partiala a acestui blog, ma puteti contacta la coifanoctavian at gmail.com. Acest blog este proprietatea lui Octavian Coifan.
Primul blog de parfumuri Primul blog de beauty din Romania
) ne poarta prin maruntaiele literaturii si artei. Atunci când scriitorii sau artistii au ceva de spus la adresa unui confrate, niciun epitet nu e ratat pentru o glorioasa imprecatie. Astfel, din operele literare mai putin cunoscute, din articolele, jurnalele sau scrisorile marilor nume, ies la iveala portrete fara mila ale altor .... personalitati.
