Tuesday, January 31

Zarurile sunt aruncate sau ... "alea ACTA est"

S-a dus haiducia pe Internet in RO? Cert este ca tara intra intr-o noua ordine, iar eseul semnat de Brandusa Armanca pune in discutie efectele posibile ale alinierii nationale la o legislatie controversata. Sa protejam autorii, marile companii, editori, samd ....? Nu mai am timp de polemici care nu imi folosesc. Fiecare e liber sa faca alegerile, insa situatia este extrem de simpla. In Paris, la orice ora doresc,  ma urc in metrou si ma duc in una din marile biblioteci, deschise pana la ora 21. Muzica, filme, carti, absolut tot ce inseamna cunoastere e la picioarele mele, gratis, ordonat, usor de gasit. Nu la fel se poate spune despre cineva care traieste intr-un oras de provincie din tara, in Timisoara sau Cluj, cu exceptia cazului in care sufera de autosuficienta provinciala. Oamenii nu au bani de cultura, iar cultura e mai scumpa decat peste Ocean. O carte de moda o comand la NY cu 10 USD, la Paris in librarie costa 30 EUR iar in Bucuresti este 80. O pot cumpara, fotocopia, citi, conspecta functie de nevoi. In provincie, oamenii nu inca acces la biblioteci moderne, aduse la zi si eficiente. Sa protejam toata muzica de la EMI? Eu o am sub nas, nu am de ce sa ma plang si mai multa miscare spre biblioteca justa nu strica in Paris. Nu la fel pot spune despre cei din RO. Ce e corect si ce e injust? - e o intrebare inutila daca nu e pusa in contextul comunitatii sau al persoanei. De exemplu, cam in urma cu 20 de ani, exista un mare proiect pentru Biblioteca Judeteana Timis, tot asa cum exista cel pentru cea Nationala din Bucuresti, la care ani de-a randul mi s-a refuzat accesul la niste documente de istoria parfumului pentru ca erau in depozit, deci inaccesibile. In acest domeniu cultural nu s-a intamplat nimic, prioritatile au fost altele. Pe viitor, problemele se vor inmulti - nu doar cultura devine inaccesibila, dar oamenii mai trebuie si convinsi ca au sansa de a fi mai mult decat niste animale care consuma. Cultura devine LUX in Romania, din moment ce invatamantul de baza a ajuns in starea pe care o cunoaste toata lumea. 
Anii 90 au cunoscut un boom intelectual in RO tocmai datorita acestei piraterii, benefica in toate domeniile societatii (cum credeti ca s-au format primii graficieni sau arhitecti?). Azi, vremurile sunt diferite. Cultura e rezervata strict elitelor, cei care au bani, cei care au acces si cei care stiu ca merita efortul. Cel care se va naste peste 5 ani intr-un targ de provincie va avea viitorul la fel de determinat in era informatiei ca predecesorii lui de acum 100 de ani care faceau doar colibe pentru ca nu stiau cum arata marile orase ale lumii. Da, internetul e liber prin Google, dar trebuie sa stii ce cuvant sa "intrebi" pentru a avea parte de informatia reciclata a altora. Romania nu se compara cu Anglia, Franta sau Suedia, unde ai acces intr-o vasta retea de temple ale informatiei pana in cel mai mic catun, dar isi permite "luxul" apararii bunurilor altora. Cu ce pret?
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Blog Widget by LinkWithin
Octavian iti recomanda Cele Mai Bune Carti de MODA pentru a debuta cu dreptul in aceasta industrie