In materie de stil, Clujul este bizar si eclectic, insa la fel de provinciali ca acum mai bine de un veac când tonul modei venea de la Budapesta. M-a surprins editia din acest an prin caracterul de pot-pourri, in sensul cel mai literal al termenului. In primul rând tema - Servus, Viena! - si identificarea cu patrimoniul cultural vienez este o uzurpare crasa. Mica Viena nu e Clujul, insa ardelenilor probabil le e rusine sa recunoasca suprematia culturala maghiara care i-a influentat de la A la Z, inclusiv arta si arhitectura. Iata ca inventarea unei traditii austriece pare un colac de salvare, insa prost ales, prost conceput si asezonat ca un ghiveci.
Daca tot se doresc europeni ar trebui sa-si asume trecutul istoric, macar dpdv artistic, sa treaca peste ranchiuna. Doar Budapesta a avut cea mai buna scoala de arte decorative acum mai bine de un veac (a se vedea Oradea, Timisoara, Arad, Cluj si atâtea alte orase unde ceea ce consideram patrimoniu azi a fost proiectat de arhitecti maghiari de mare talent). Trecând insa peste acest lucru, si anume uzurparea unui titlu care apartine istoric si cultural Timisoarei, evenimentul nu a avut prea multa coerenta de stil. De exemplu, nu inteleg de ce in contextul unui spectacol de opera cu piese arhicunoscute din repertoriul austro-ungar, momentul de moda a continut si un show de lenjerie. Doar pentru ca Jolidon e o firma din Cluj? Nu mi se pare suficient pentru a pune alaturi de inalta cultura sutiene si chiloti. Sexul vinde, cultura in forma concentrata e greu digerabila in Ardeal pentru popor. Totusi, degradarea culturala in spiritul efectului de moment e un mare minus. Bianca Dragusanu a fost "regina" Balului Operei Cluj, invitata special de la Bucuresti. Asta spune absolut tot despre tinuta artistica si morala a orasului. Reamintesc organizatorilor ca, daca doresc sa se identifice, fie si abuziv, cu Viena, sa mai studieze istoria moravurilor. Imperiul Austro Ungar, la care viseaza cu ardoare, nu e defel Franta in budoir (sunt curios daca era si mitropolitul in sala).
Prezentarile de moda, cu o singura exceptie, nu au fost potrivit alese pentru eveniment. Culmea, in 2012 nu mai avem penurie de designeri si colectii, dimpotriva, spectrul e foarte larg cu designeri de mare talent. Probabil ironia sortii fata de aceasta pseudo cultura de casta clujeana vine tot din moda. Zina Dumitrescu a primit trofeul Moda cum laudae din partea Clujului, alegere care m-a lasat perplex din toate punctele de vedere. A fost un creator de moda important, insa exclusiv in Bucuresti, tangentele de orice natura cu Transilvania sunt minime.
"Ioan Sbârciu, a decernat premiul Moda Cum Laudae, creatoarei Zina Dumitrescu pentru emanciparea modei în România şi munca depusă la apariţia unei noi generaţii în modă. La invitaţia d-nei Elena Basso Stănescu, întreaga audienţă s-a ridicat în picioare pentru a o aplauda pe Zina Dumitrescu." (Napocanews).

O alta ironie e Festivalul de Gusturi Transilvane unde .... printre cei care au onorat se afla si Starbucks si Shanghai, desigur, gusturi foarte ardelenesti in 2012. Acest eclectism al alegerilor nu e diversitate culturala ci lipsa de stil, tinuta, viziune, asezonate cu pretentii imense. Daca nu sunt in stare de un eveniment pe masura si de coerenta de stil, sa nu uzurpeze numele. Nu e o rusine a fi din provincie.
Toate aceste evenimente clujene care au explodat in ultimii ani reflecta eterna problema exprimata de Titu Maiorescu in secolul al XIX-lea, "forma fara fond". Pentru omul de rând aceste aspecte sunt irelevante, pentru cei care se doresc seniori ai cetatii si cei care "vegheaza" la perpetuarea valorilor, aceste aspecte ar trebui sa dea de gândit. Reamintesc ca Balul Operei Cluj (prescurtat BOC) nu este un eveniment cadou, ci unul unde biletele costa intre 200 si 350 RON.
(desenul penelor de paun de pe scena este absolut sinistru, autorul lor probabil nu a vazut in veci un spectacol la Viena sau Budapesta si nu stie ca linia nu se traseaza cu bidineaua - a se vedea rafinamentul decorativ al arhitecturilor 1900 din Oradea si Timisoara).
Care mai sunt oare standardele in CLUJ, orasul de pe Somes devenit anul acesta orasul coruptiei din România? Dupa coruptia economica, iata si orasul coruptiei morale, Clujul a dat tonul in România. Scoala ardeleana l-a produs pe BOC, apoi pe primarul arestat Apostu .... iar in mica lume a modei isi poarta "onoarea" in stil Magna cum Laudae. Cât despre Universitatea de Arta si Design, prin ai caror reprezentanti s-a inmânat trofeul pentru "emanciparea modei", comentarile sunt de prisos, pentru mine este un imens soc. Asteptam conferirea titlului de doctor honoris causa doamnei Zina Dumitrescu de catre UAD, ca tot se organizeaza doctorate in moda. Probabil sectia de moda se viseaza atelierul Casei de moda Venus. Nici nu visa Zina Dumitrescu sa primeasca o asemenea distinctie culturala, taman din capitala Ardealului care s-a dorit mereu cu un cap peste Bucuresti, caruia i-a reprosat constant frivolitatea mondena. Ciudata concluzie a sortii dupa 20 de ani de la infiintare.
Dupa 200 de ani, Tiganiada revine in CLUJ. Doar un corifeu al Scolii Ardelene a publicat-o in 1812.

Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.