Friday, February 10

Moda provinciala - calitate autohtona si periplu in Ardeal


Romania e un fel de tara de mâna a treia in sistemul modei european, ar fi fost bine sa fie bananiera pentru ca era mai cald. Produsele fashion sunt diferite fata de Paris, iar când modelul e similar, materialul e prost, cand marca sau produsul sunt identice, preturile sunt adesea prea mari raportat la cele similare din metropolele modei, unde exista in plus un sistem de reduceri si de fidelizare foarte eficient. La toate se adauga marfurile din China, uneori toxice cand e vorba de incaltaminte, sosete, haine sport, asa cum au aratat niste recente descinderi ale OPC. Nu discut cazurile de non-moda, ele sunt bine cunoscute. O situatie tipica e zona very low-fashion, adica branduri de masa de mâna a treia, in ciuda pretului nu mereu accesibil. Pentru ca majoritatea investitorilor din malluri si-au facut veacul in Spania, au adus si ei ceea ce li s-a parut ca e moda. Asa au poposit in tara lanturi de magazine de la periferia modei europene si, chiar daca Spania, Turcia sau Grecia cunosc o zona foarte fashion, in România a aterizat periferia periferiei. Românii nu au de ales, se imbraca cu ce gasesc si mai ales dupa buzunarul din 2012. In scurtul meu periplu in tara din ianuarie am constatat cat de provinciala este partea de vest a tarii, adica Timisoara, Arad si Cluj, in materie de moda. Am fost dezgustat. Brandurile aduse din Spania, dar si unele din Italia, sunt sub orice critica.
Fac târgurile de moda de ani de zile cu sute de branduri europene pentru toate vârstele, dar nu imi pot imagina cum de au ajuns in România asemenea oribilitati. In România nu exista buyeri de moda in aceasta zona, iar cei care fac selectia de produse din colectia initiala a unui producator, adesea foarte mare, sunt total habarnisti. Atentie, nu discutam nici de Prada, nici de Armani, ci de marcile europene pentru clasa medie care se imbraca elegant si cu bun gust!
Socul cel mai mare in malluri a fost Zara si H&M. Nu cunosc ce e in Bucuresti, dar provincia e departe de moda acestor lanturi din Paris. Am iesit extrem de dezgustat pentru ca nimic din ceea ce vazusem in Paris inainte de plecare (adica marfa de iarna si colectia noua) nu exista. Si Mango e diferit, dar asta e alta poveste. Tot ceea ce mi-a placut in Paris nu exista in Ardeal si nu stiu cum naiba, cei care fac selectia au adus exact "resturile" colectiei, sau marfa de duzina pe care nu o vezi in capitalele modei. Socul enorm a fost in zona de costume si pantaloni (barbati) respectiv zona chic la femei. Este asa de departe de ceea ce exista in Paris incat am avut senzatia in fiecare Mall ca traiesc un cosmar. Zara si H&M sunt in mare masura o bula de sapun pentru românii ignoranti. In primavara sunt niste bluze de matase superbe si cateva fuste mini absolut geniale (verde jad, broderii etnice din paiete, dantela vaporoasa de bumbac à l'ancienne, gri-écru si cateva piese bleu nuit) care nu vor ajunge niciodata in dulapul româncelor desi nu sunt scumpe.
In zona de sport-street a celor doua branduri prezente acum si in provincie in România, unele piese pareau cunoscute, dar materialele erau proaste, ce-i drept bumbacul mult mai bun ca produsele execrabile JOLIDON pe care nu le-as imbraca nici platit. (In urma primului articol am primit cateva comentarii pe mail referitoare la sutiene si croiul lor defectuos fata de modelele vechi, insa nu este zona mea de expertiza).
Am constatat cu enorma tristete ca in zona de confectii se revine la situatia de acum 20 de ani - calitate pentru export si marfa de duzina pentru plebe. Este foarte trist ca româncele, si asa fara posibilitati financiare prea mari, au parte de marfa de mâna a treia.
La camasile barbatesti este tragedie in mall-urile din tara. Nu-i de mirare ca barbatii arata ca si cum ar fi venit de la Caminul Cultural Caracal, pentru ca poarta modele si marimi de acum 10 ani, desi produse in 2010-2011. Iar despre taftul de la sacouri nici nu mai discut, e asa de out of fashion incât simpla lui vedere m-a luat cu vertij. Si apropos, un sfat pentru producatori - reduceti marimile la camasi, asa o sa mai slabeasa si românii. Când nu incapi in haine, slabesti.
Platesti mult, te tine putin si nici nu esti la moda - voilà provincia. Notiunea de calitate si viziune nu caracterizeaza business-urile romanesti, toti il iau pe "economisim" in brate. Drept dovada, numarul de plafoane din malluri care s-au prabusit in ultimul an, lucrarea fiind o constructie de mantuiala.
Jolidon, marca de succes care a pus mult accent pe imagine si pe mega showuri, ofera calitate de mana a treia in România. Toata presa si târgurile cu standuri imense din Paris ma lasa rece pentru ca stiu cum se face PR-ul. Cu plicul. Cand vezi un produs execrabil vandut in România, minciuna iese la iveala si nu pot recomanda un brand de calitate inferioara. Azi, fiecare barbat elegant stie cât de importanta este calitatea lenjeriei si evita sa poarte o marfa ieftina, proasta, nesanatoasa si inestetica. In plus, femeile nu apreciaza lenjeria "roasa" de timp.
Idem pentru Pasmatex, desi e impropriu sa alatur cele doua nume. Ar merita ca televiziunile, atunci cand o invita pe Maria Grapini in platou, sa arate in paralel magazinul firmei din Timisoara. Toate româncele ar intelege imediat cât e de priceputa, femeile au un ochi foarte fin. O imagine face cât o mie de dezbateri.
Revenind la moda, caracterul provincial si non-fashion reprezentat de modul in care se imbraca multe romance e dat de ceea ce li se ofera. Atata vezi, atata doresti. Nu poti arata impecabil si la moda cand nu ai de unde alege, raportat la Paris, si cand nu ai cu ce. Gustul se formeaza pe masura ce ochiul este educat. Momentan, majoritatea româncelor interesate de moda arata ca niste prostituate travestite, acesta e exemplul dat de TV si perpetuat de marile cotidiene, acum si in zona de online. E adevarat, sexul vinde, dar si la Paris exista centura si Ritz. 
Revistele de moda si-au dat tot efortul sa educe o turma de românce complet ignorante. Tot mai putine cumpara revistele, situatia devine tragica. Exista impresia ca internetul inlocuieste printul. FALS. Internetul e doar un morman imens de informatie de toate tipurile in care trebuie sa stii sa te descurci. O revista cumparata iti educa ochiul cu marile nume ale modei. Fara revista, ramane doar Mall-ul, adica periferia modei. Degeaba ai parte de sfaturi competente de la stilistii din capitala daca marfa din provincie e amestecata in magazine, selectia e proasta si ai nevoie de ore pentru a recompune un look la moda. Stilismul in moda este azi o misiune imposibila. Degeaba s-au chinuit cativa stilisti de talent atatia ani prin câteva pictoriale superbe cand provincia nu citeste, nu asculta si mai ales magazinele nu ofera ajutorul vizual prin marfa prezentata corect si eficient. Emisiunile TV sunt doar de amuzament, efect pozitiv zero.
Sunt absolut dezgustat de autosuficienta provincialelor. Am incetat sa mai vorbesc cu una cand am realizat ca avea impresia ca stie mai bine moda din Paris desi nu a pasit mai departe de cartierul de blocuri comuniste. Genul a proliferat. Sunt o serie de femei care considera ca nu conteaza cum te imbraci, care nu se machiaza, nu folosesc parfum si care refuza sa se educe pentru ca au impresia ca stiu tot. Se mira apoi de ce sunt evitate, mustesc in banalitate precum sclava Isaura. Ca in amor, femeia ignoranta e ignorata.
Desi nu are nicio legatura cu moda ci mai mult cu emanatia clujeana, articolul lui Victor Ciutacu merita de citit pentru a ilustra o mentalitate paguboasa care se regaseste si in zona celor care considera moda o "gospodarie".
Fraza cheie a lui Jean Patou era "L'amour est Roi". Daca Chanel e cunoscuta drept cea care prin moda le-a dat incredere si forta femeilor, Patou este cel care prin moda le-a facut adorate. Nu intamplator, primul parfum se numea Amour Amour iar cel mai de succes a fost JOY.
Revenind la provinciale, care nu isi permit un bilet de avion in capitala pentru o piesa exclusiva semnata Oianu,  singura lor sansa sunt cei cativa designeri români care au avut forta sa-si continue meseria si sa nu abandoneze Moda. Unii au abandonat moda in detrimentul familiei sau gloriei care nu a venit la cronometru. In curând, va voi prezenta câteva nume (re)descoperite recent in România.
Fara a intona Hora Unirii, cred ca exista multa creativitate locala care sta ascunsa in umbra. Toti isi doresc sa ajunga in presa din Bucuresti, cand piata se afla la picioarele lor. In acelasi timp, cred ca a sosit momentul ca acesti designeri locali sa inceapa sa se "masoare" cu duzina de marfuri adusa in Malluri. Nu sa copieze, nu sa priveasca infricosati marile "branduri" straine, ci sa propuna alternativa calitate-pret-design si sa-si uneasca inteligent fortele. Cineva mi-a spus la un moment dat cele mai mari ineptii despre modul de a se raporta la moda al clujenilor care nu "cumpara". Persoana in cauza nu cunoaste istoria modei din Cluj si casele de moda unguresti de acum un secol a caror faima era cunoscuta pâna la Praga si Viena. Ardelencele au cumparat moda, cine sufera de amnezie nu are habar. Daca ai prejudecati in moda si esti batuta in cap, e mai bine sa stai la cratita, in cazul in care stii sa gatesti si ai cui. Cam asta e si ideea de pionierat in moda si in orice alt domeniu.
Dupa ce am vizionat prezentarea lui Oianu si am recitit articolul pe care l-am scris, mi-am dat seama ca moda româneasca abia acum incepe.
Cu exceptia capitalei, moda romaneasca a fost o masa de identitati absente. Acum, ea isi poate depasi conditia precum Cenusareasa care a dorit sa incalte condurii printului. Totul e posibil, e suficient sa iti doresti sa faci schimbarea, sa aduci frumosul in casa femeilor, sa mizezi pe calitate si accesibilitate.

N.B: moda nu pica din cer si talentul nu se dovedeste printr-o poza cu Galliano.

Ca epilog despre moda provinciala, câteva date ravasitoare aduse de recensamânt. Harta se schimba.
Din cinci orase de provincie in 2002 cu populatia de peste 300.000 de locuitori, acum mai sunt doar doua: Cluj-Napoca si Timisoara. Municipiul Iasi, care in 2002 era pe primul loc al ierarhiei resedintelor de judet (n.r. - exceptand capitala Bucuresti) cu peste 321.000 de locuitori, a ajuns in 2011 sa aiba 263.000, potrivit rezultatelor provizorii ale recensamantului din 2011.Din totalul de 19,043 milioane persoane, 8,8% se regasesc in Municipiul Bucuresti (respectiv 1,678 milioane persoane). In 2011, cel mai mare oras din provincie a fost Cluj-Napoca, unde populatia era de 309.136, fata de 318.027 in 2002.
Ti-a placut articolul? Inscrie-te pentru noutati parfumate exclusive de la Paris si nu uita sa activezi emailul.
Blog Widget by LinkWithin
Octavian iti recomanda Cele Mai Bune Carti de MODA pentru a debuta cu dreptul in aceasta industrie